Compania American Airlines a anulat astazi alte 900 de zboruri, zeci de mii de pasageri fiind afectati de aceasta masura, transmite FoxNews.com.

Compania aeriana a decis, incepand de marti, anularea a peste 2.400 de zboruri, dupa ce Administratia Aviatica Americana a avertizat-o ca avioanele sale incalca regulile legate de sistemele de prevenire a incendiilor.

Oficialii AA si-au cerut scuze pasagerilor si au oferit vouchere celor aproape 250.000 de persoane afectate.

American este cea mai mare conmpanie aviatica din Statele Unite. Oficialii AA au anuntat ca anularea zborurilor s-ar putea produce si vineri, insa totul depinde de cat de repede reusesc mecanicii sa rezolve problemele.