Un bebeluș de 10 luni din comuna Adamclisi, județul Constanța, a murit, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut din pat într-o găleată cu apă, în timp ce mama lui a ieșit să aducă lemne, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Cadrele medicale de la Ambulanța din Constanța au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unui bebeluș de 10 luni, din comuna Adamclisi, care a căzut într-o găleată cu apă și s-a înecat.

Medicii au încercat resuscitarea copilului, dar eforturile lor au fost zadarnice, fiind declarat decesul acestuia.

Potrivit unor surse, bebelușul era așezat pe un pat, iar mama lui a ieșit să ia lemne, lăsându-l câteva momente nesupravegheat. În acel moment, bebelușul s-a mișcat și a căzut într-o găleată plină cu apă, așezată chiar lângă pat.

Când a revenit în cameră, femeia a găsit copilul în stare de inconștiență și a cerut imediat ajutor la 112. La fața locului a fost trimis un echipaj de la Ambulanță, dar și elicopterul SMURD. Mama a luat copilul în brațe și a fugit să întâmpine echipajul medical. Ambulanța a preluat apoi copilul și l-a dus până la locul în care a putut ateriza elicopterul.

Cadrele medicale au încercat zeci de minute să resusciteze bebelușul, dar în cele din urmă a fost declarat decesul acestuia.

Cazul este acum cercetat de polițiști, find deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă.