Chindia Târgoviște a reușit încă o victorie, 2-1 cu UTA, în etapa a 24-a a SuperLigii, iar pentru moment pare departe de grijile barajului pentru menținerea în primul eșalon.

Toni PetreaFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Chindia – UTA 2-1, în etapa a 24-a a SuperLigii

Elevii lui Toni Petrea au deschis scorul în minutul 9 prin Cooper, lăsat singur cu portarul de pasa lui Neguț. Tot atacantul dâmbovițenilor a marcat în minutul 26, dar reușita a fost anulată de VAR pentru ofsaid.

UTA a reușit egalarea prin Ubbink, șase minute mai târziu, cu largul concurs al portarului Căbuz. Arădenii au avut și ei un gol anulat, în prelungirile primei reprize, marcatorul Milosevic aflându-se în ofsaid.

Echipa din Târgoviște a dat lovitura în minutul 81, când Marco Dulca a șutat, iar portarul Iacob a respins mingea la Neguț, care a îndeplinit o simplă formalitate.

Chindia urcă până pe poziția a 8-a cu 28 de puncte, în timp ce UTA rămâne penultima în clasament, cu doar 20 de puncte.

Aici poți vedea un rezumat al partidei Chindia – UTA.

Etapa a 24-a a SuperLigii

Chindia – UTA 2-1

U Craiova 1948 – U Cluj / Vineri 20:00

Hermannstadt – FC Argeș / Sâmbătă 14:30

Rapid – FC Voluntari / Sâmbătă 20:00

CS Mioveni – Sepsi / Duminică 15:30

CFR Cluj – FCSB / Duminică 21:00

FC Botoșani – Petrolul / Luni 17:00

Farul – Universitatea Craiova / Luni 20:00