Spitalul a cărui construcție a durat 30 de ani va trata primii pacienți de săptămâna viitoare. Cât a costat și cum arată unitatea medicală FOTOGALERIE

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 25 august 2021, 8:13 Actualitate | Sanatate


Spitalul Municipal din Falticeni
Foto: Hotnews
Spitalul Municipal din Fălticeni. Un spital aflat în construcție încă din anul 1991. De exact 30 de ani. În acest moment, spitalul construit de la zero de statul român, unul dintre cele câteva, pe care le poți număra pe degete după Revoluție, a primit toate avizele și autorizațiile necesare, după finalizarea construcției și a dotării. Săptămâna viitoare, pe 2 septembrie, spitalul își va deschide porțile pentru primii pacienți. Un spital cu 240 de paturi, 6 etaje, dotări și echipamente de ultimă generație. Cât de lung a fost însă drumul până aici și, mai ales, de ce atât de lung?


Info pe scurt:


  • Construcția Spitalului Municipal din Fălticeni a început exact acum 30 de ani, în 1991.
  • Săptămâna viitoare, pe 2 septembrie, spitalul își va deschide porțile pentru primii săi pacienți.
  • Spitalul din Fălticeni are o capacitate de 240 de paturi, 6 etaje, dotări și echipamente de top, ce nu vor avea nevoie de nicio updatare cel puțin 8 ani de acum încolo, promit autoritățile locale.
  • Problema personalului este rezolvată: personalul din vechiul spital din oraș va trece, practic, în cel nou.
  • De ce construcția spitalului a durat 30 de ani? Autoritățile locale dau vina pe finanțarea de la centru și spun că banii au venit cu țârâita
  • Cât a costat spitalul construit de la zero de statul român? Aproximativ 13 milioane de euro, se arată într-un răspuns al Ministerului Sănătății transmis la solicitarea HotNews.ro, bani alocați în perioada 1991-2020.
  • În România, construcția de noi spitale de stat a fost o raritate în ultimii 30 de ani: Spitalul Orășenesc din Mioveni, Spitalul de Copii Gomoiu din București sau Institutul Regional de Oncologie din Iași sunt printre puținele excepții.


Spitalul din Fălticeni, aproape o legendă - construcția a început acum 30 de ani


Construcția Spitalului Municipal din Fălticeni a început în 1991, acum exact 30 de ani.

Spitalul are astăzi 6 etaje și o capacitate de 240 de paturi, iar autoritățile locale vorbesc despre dotări și echipamente de top care îi așteaptă pe viitorii pacienți.

Drumul până aici a fost însă foarte lung.



Actualul primar al municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a fost ales pentru primul mandat în anul 2012. La acel moment, spitalul era deja în construcție de 21 de ani.

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat, pentru HotNews.ro, că principala problemă din ultimii 9 ani, care a dus la lungirea construcției spitalului, a fost lipsa banilor: "Din 2012 până în 2021, banii au venit câte puțin. Mai luați 5 milioane, mai luați 3, mai luați 10. Dacă veneau toți banii odată și spuneau: 'Uitați, aștia sunt banii să faceți spitalul...' Era altceva. În această perioadă, constructorul ba aducea muncitorii, ba își lua înapoi muncitorii...""

Cătălin Coman mai spune că "au fost perioade când am primit banii pe 1 decembrie. Primeai 100 de miliarde pe 1 decembrie și trebuia să îi termini până la sfârșitul anului. Ce să faci la minus 15 grade, cum este la noi iarna? Ce lucrări de construcție să faci?".

Spitalul își deschide porțile pentru primii pacienți pe 2 septembrie


Noul spital municipal din Fălticeni ar urma să își deschidă porțile pentru primii săi pacienți pe data de 2 septembrie. În acest moment, spitalul a obținut toate autorizațiile și avizele necesare, după finalizarea construcției și a dotării.

Spitalul are 6 etaje și o capacitate de 240 de paturi.



"Ultima autorizație care a fost necesară de obținut a fost autorizația de mediu, de la Agenția pentru Protecția Mediului, care a fost eliberată la începutul lunii august. Are perioadă în care poate fi contestată, în condițiile legii, până pe 31 august la ora 24:00. Dacă nu există nicio contestație până la data respectivă, pe data de 2 septembrie deschidem spitalul", a declarat Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, pentru HotNews.ro.

Spitalul "este pregătit, absolut totul este pregătit, are absolut toate autorizațiile - ISU, DSP, partea aceasta de mediu. Respectăm procedura, chiar dacă ea este așa de lungă. Dacă totul merge în regulă, și nu avem niciun motiv să credem că nu va fi totul în regulă, pe data de 2 septembrie vom avea primii pacienți internați în noul spital. Pe 31 august expiră perioada de contestații, pe 1 septembrie va fi încă o nebulizare generală, în toate saloanele și în toate spațiile spitalului, iar pe 2 septembrie, la ora 7-8 dimineața, vor fi internați primii pacienți", adaugă primarul.

Spitalul are echipamente și dotări de top: Minimum 8 ani de acum încolo nu vom mai avea nevoie de nicio updatare


În acest moment, spitalul este gata, "arată foarte bine, are dotări și echipamente de top", declară primarul Cătălin Coman: "Ne-am mobilizat astfel încât să nu mai avem nevoie de o updatare a aparaturii și a echipamentelor pentru minimum 8 ani de acum înainte. Am preferat să luăm lucruri care acum sunt tehnologie de vârf în toată Europa. Potrivit calculelor pe care le-am făcut cu specialiștii de aici, timp de 8 ani de zile nu vom mai avea nevoie de nicio updatare."



Problema personalului este rezolvată, spune primarul Cătălin Coman: personalul din vechiul spital din oraș va trece, practic, în cel nou. "Vor mai fi necesare ulterior anumite reglaje, dar aceasta este discuția pe care am avut-o și cu managerul spitalului: îl deschidem și facem o evaluare dupp o lună-două în ceea ce privește partea de personal, pentru că sunt alte fluxuri, și vom regla ulterior, de la o secție la alta, dacă va fi nevoie."

Din punct de vedere "material și uman, totul este pregătit", dă asigurări primarul Cătălin Coman. Pe data de 23 august, autoritățile au notificat Direcția de Sănătate Publică că în vechiul spital nu se mai fac internări, "pentru a putea muta o parte din mobilier din spitalul vechi în spitalul nou. În spitalul vechi nu vor mai fi în această perioadă, după data de 23 august, decât consultații în regim de ambulatoriu, iar tot ceea ce înseamnă internări va fi direcționat către Suceava, pentru aproximativ 10 zile."

Cât a costat construcția spitalului din Fălticeni


66.049.000 RON, echivalentul a aproximativ 13 milioane de euro, a cheltuit statul român pentru construirea spitalului municipal din Fălticeni, cel mai nou spital din România, arată datele transmise de Ministerul Sănătății, la solicitarea HotNews.ro. Banii necesari pentru construirea spitalului au fost alocați, de-a lungul anilor, de Ministerul Sănătății.


"În perioada 1991 – 2020, obiectivului de investiții - Spitalul Municipal Fălticeni – unitate sanitară din rețeaua Autorității Administrației Publice Locale, respectiv, a Consiliului Local Fălticeni, i-au fost alocate și finanțate prevederi bugetare în sumă totală de 66.049 mii lei, din bugetul aprobat Ministerului Sănătății prin legi bugetare anuale", arată Ministerul Sănătății, într-un răspuns la o solicitare HotNews.ro.

Construcția de spitale noi, o raritate în ultimii 30 de ani în România. Care sunt puținele excepții


În ultimii 30 de ani, spitalele construite de statul român pot fi numărate pe degetele de la o mână.

Până la inaugurarea Spitalului Municipal din Fălticeni, cel mai nou spital construit de la zero de statul român era Spitalul Orășenesc din Mioveni, inaugurat în anul 2019. Un an mai târziu însă, în 2020, spitalul nu putea funcționa din cauză că, odată cu venirea pandemiei, nu a primit suficienți bani pentru a face angajări.


Spitalul din Mioveni, inaugurat în 2019

Spre deosebire însă de spitalul din Fălticeni, construcția celui din Mioveni a durat 3 ani și jumătate.

În România, construcția de noi spitale de stat a fost o raritate în ultimii 30 de ani: Spitalul de Copii Gomoiu din București sau Institutul Regional de Oncologie din Iași sunt printre excepții.

De asemenea, Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, construiește, în curtea spitalului Marie Curie din București, primul Spital de Oncologie și Radioterapie pediatrică din România, exclusiv din donații și sponsorizări. După ce spitalul pentru copii bolnavi de cancer va fi gata, Dăruiește Viață intenționează să reconstruiască de la zero, tot din donații și sponsorizări, Spitalul de Copii Marie Curie.

Cum arată noul Spital Municipal din Fălticeni - FOTOGALERIE:
















Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















20849 vizualizari

  • +6 (22 voturi)    
    Domn Primar (Miercuri, 25 august 2021, 8:49)

    ady77 [utilizator]

    Daca se ducea si spunea ca vrea sa faca si o biserica era gata de mult constructia.
    Se puteau cauta si alte alternative de finantare, numai sa vrei.
    Bine ca ii da drumul in Septembrie dupa ce se mai goleste zona de cei care au venit in vacanta.
    Sunt o gramada care vin in tara si se duc la doctor, ca in alte tari e scumpa vizita la doctori.
    • +7 (13 voturi)    
      Biserica e construita in parteneriat... (Miercuri, 25 august 2021, 10:04)

      gmb72 [utilizator] i-a raspuns lui ady77

      ....public-privat. Pe de o parte, preotii cu initiativa privata a constructiei, si pe de alta parte, publicul donator. Iar majoritatea donatorilor, din pacate, nu doneaza din dorinta crestina de a se apropia de Dumnezeu, ci din dorinta capitalista de a "cumpara" iertarea, de a-si mai "spala" din pacate: e un fel de troc, "donez sa-mi ajute/sa ma ierte Dumnezeu", putini sunt cei care o fac altruist, din credinta si din convingerea ca avand (inca) o biserica, se vor mai apropia de Dumnezeu SI DE PRECEPTELE MORALE CRESTINE mai multi oameni decat inainte de constructie.... Si daca e sa mergem cu logica mai departe, la cate biserici construim si vom mai construi, se pare ca suntem plini de pacate....
      Si nu, nu pot fi contrazis, nu numai Romania ci intreaga civilizatie asa-zis crestina e plina de ipocrizie: am impartit Istoria in doua, inainte si dupa Hristos. DAR, ATAT !!! Recunoastem asadar importanta lui Iisus, dar NU AM PRELUAT NIMIC din invataturile LUI si mai ales, din morala crestina. Iar lipsa unei ancore morale a civilizatiei, se vede din ce in ce mai bine in civilizatia asa-zis crestina: binele si raul devin notiuni relative, manipulabile in functie de interesele de moment ale politicienilor si altor grupuri de interese, negrul devine alb, albul devine negru, si tot asa.... In timp ce statele islamice si miscarile extremiste islamice se inmultesc si se intaresc... Lasa ca poate, intr-un deceniu - doua, vom imparti istoria altfel: inainte si dupa Mahomed....
      Si de ipocrizia noastra, nu ne putem apara nici daca vom avea biserici din 50 in 50 de metri....
      La fel cum nici sanatatea nu sta numai in spitale, construite in 10 zile sau 100 de ani, ci SI IN PRICEPEREA MEDICILOR ! As zice ca, un medic bun salveaza un om si intr-o padure, in schimb, toate aparatele din lume si spitale ultradotate, se vor transforma in cimitire pentru pacienti si vor ramane in paragina fara personal bine pregatit profesional....
      • +3 (5 voturi)    
        Publicul donator? (Miercuri, 25 august 2021, 14:09)

        provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui gmb72

        DOmnule, publicul cred ca e cel mai mic donator in ultimii ani.

        Cred ca "public "se refera la finantarea direct din bugetele locale si nationale, a BOR-urului cel care nu face absolut nimic pentru noi.

        Direct din buget, adica. Fara acordul marii majoritati a contribuabililor!

        Inca o categorie de speciali, de data asta in fuste aurite.
      • +5 (5 voturi)    
        Mobilierul (Miercuri, 25 august 2021, 14:46)

        Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui gmb72

        Am observat ca au spus ca vor muta mobilierul din spitalul vechi... Sper sa il dezinfecteze bine, sa nu aduca bacteriile nosocomiale in spitalul nou!
        Mi se pare ca a mai fost o stire in trecut, intamplator tot in Falticeni (daca nu ma insel), cand au mutat niste echipamente medicale dintr-o locatie in alta cu o remorca folosita de obicei la transportat gunoi!
        • +3 (3 voturi)    
          Firesc! (Miercuri, 25 august 2021, 17:14)

          Votant Ilici [utilizator] i-a raspuns lui Beer-gummy-bear

          Este foarte greu sa pastrezi o asepsie totala.
          Ar costa cam mult!

          Este mult mai bine de mers pe sistemul "cui pe cui se scoate", echipamentele, instrumentele si modbilierul medical nu se transport cu un camion obisnuit sau cu un vehiucl oarecare, ci cu remorca pentru gunoi!
          Incarcatura urtiasa de bacterii patogene din gunoi se va lupta aprig cu mircobii periculosi din spitalul vechi ...
  • +12 (14 voturi)    
    30 de ani ?!?.... (Miercuri, 25 august 2021, 9:45)

    gmb72 [utilizator]

    CItind articolul asta, nu poti sa nu-ti amintesti de Spitalul Huoshenshan, construit de chinezi in ... 10 zile !!!! ( uite-l aici: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23639108-video-timelapse-cum-arata-spitalul-construit-chinezi-10-zile-primii-pacienti-fost-internati-luni.htm )
    Si de asemenea, nu pot sa nu-mi amintesc de felul in care autoritatile gonesc din tara oamenii bine pregatiti si muncitori, marginalizandu-i, punandu-le ca sefi incompetenti numiti politic sau amante de politicieni, platindu-i prost, si scotandu-le permanent ochii cu succesURILE politicienilor analfabeti functional sau chair infractori, bombardierilor, manelistilor, prostituatelor - pardon, pipitelor care se marita doar cu contul din banca al mirelui, etc....
    Si amintindu-mi si asta, nu pot sa nu (ma) intreb: Bravo, dupa 30 de ani, l-ati finalizat. DAR CE MAI FACETI CU EL ? MAI AVETI MEDICI CARE SA LUCREZE ACOLO ?!?
    • +2 (2 voturi)    
      Nu prea ... (Miercuri, 25 august 2021, 17:22)

      Votant Ilici [utilizator] i-a raspuns lui gmb72

      "MAI AVETI MEDICI CARE SA LUCREZE ACOLO ?!?"

      Nu prea mai sunt: un coleg care este din Calarasi imi povestea in urma cu cinic ani (care o fi acum situatia?) ca la spitalul MUNICIPAL din Calarasi nu mai este nici-un anestezis!
      Chirurigi mia au, dar anestezistul vine din BUlgaria, cu bacul, de 2-3 ori pe saptamna.
      Daca apare o urgenta in weekend, pacientul trebuie trimis la Bucuresti pentru operatie ...
  • +5 (5 voturi)    
    avize (Miercuri, 25 august 2021, 10:21)

    bibarel [utilizator]

    Din foto se vede ca nu are rampa de acces persoane dizabilitati la intrare in ambulatoriu, oare cum a obtinut acreditarea dsp?
    • +2 (2 voturi)    
      sunt mult mai multe observatii (Miercuri, 25 august 2021, 21:22)

      federal [utilizator] i-a raspuns lui bibarel

      - latimea coridorului nu are 2.40 m.in practica internationala spune ca daca pe acel coridor merg echipamente si paturi trebuie sa fie minim 2.40 m. nu mai spun ca nu poti intoarce o targa cu un bolnav in multe din spitalele romanesti.
      sa mergi cu liftul si sa ai norocul sa poti sta linga bolnavul pe pat mobil este un vis.

      - distanta intre paturi trebuie sa fie 1.20 m.
      in fotografii se vede ca nu incape vreun echipament de interventie la nici un pat.
      de ce ar fi nevoie? alea sunt paturi pentru supermani.

      - treptele puse la fiecare din cele 2 intrari sunt ca pozitionate ca drumul golgotei , mi-as dori sa il vad batrin pe ala care le-a proiectat si sa fie nevoit sa le urce pe toate de mai multe ori pe zi, ca sa inteleaga de ce nu era rostul lor acolo si de ce atunci cand proiectezi un acces unde intra oameni bolnavi, nu se face asa ceva.
      niciodata.

      mai sunt zeci de amanunte numai privind fotografiile, ajuta-i Doamne sa scape pe cei care vor intra acolo bolnavi, sa scape si sa iasa cu bine din incercarile alea.
  • +8 (8 voturi)    
    atat se poate! (Miercuri, 25 august 2021, 10:24)

    atc [utilizator]

    Daca in 30 de ani s-au realizat 5 spitale, 800 km. de autostrazi, s.a.-indiferent de culoarea politica, cu mici abateri +/-, avand in schimb terenuri de sport in panta, parcuri in sate fara locuitori , piste de schi printre cladiri, telegondole, panselutze, etc., etc., nu cumva asta e putinta mentala a acestei natiuni, care-si propulseaza -si apoi voteaza- acest tip de lideri impotenti / hoti in posturile de decizie? Poate n-ar trebui sa ne mai dam atat ochii peste cap a mirare.
    • +4 (4 voturi)    
      100% corect! (Miercuri, 25 august 2021, 17:24)

      Votant Ilici [utilizator] i-a raspuns lui atc

      "nu cumva asta e putinta mentala a acestei natiuni, care-si propulseaza -si apoi voteaza- acest tip de lideri impotenti / hoti "

      In cei 31 de ani s-au succeda la putere MAI MULTE partide si coalitii.

      Daca poporul ar fi vrut autostrazi si spitale, desigur ca CEVA s-ar fi facut!
  • +1 (11 voturi)    
    Arata super.. (Miercuri, 25 august 2021, 11:08)

    the-jackall [utilizator]

    ca dotari, mai ramane sa gasim personal calificat, binecrescut si de buna credinta ca de asistente cu pretentii de doctori suntem satui
    • 0 (6 voturi)    
      Nu stiu de ce ai luat minusuri... (Miercuri, 25 august 2021, 13:05)

      provest_1 [utilizator] i-a raspuns lui the-jackall

      E buna observatia ta!
  • +7 (11 voturi)    
    Spitalul construit de noi e gata in 4 ani! (Miercuri, 25 august 2021, 11:54)

    provest_1 [utilizator]

    Suntem mult mai performanti decat statul energofag si puturos pe care il finantam luna de luna:
    https://www.hotnews.ro/stiri-sanatate-24997225-primul-spital-pentru-copii-bolnavi-cancer-din-romania-construit-asociatia-daruieste-viata-din-donatii-functional-iunie-iulie-2022.htm

    In acelasi timp, statul energofag si puturor vrea sa mai angajeze niste pilor si incompetenti, asa la vreo 8500 :
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24996869-document-guvernul-vrea-aprobe-angajarea-peste-8-500-persoane-mai-pentru-interventiile-urgenta-care-impactul-bugetar.htm


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by