​​Doar unu din 100 de români care au avut COVID-19 a donat plasmă din aprilie anul trecut până în ianuarie acest an, organizarea defectuoasă și lipsa echipamentelor făcând ca 20.000 de donatori să fie pierduți, potrivit unui studiu covidplasma.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

Numărul pacienților ex-COVID care au donat plasmă a fost în intervalul sus-menționat de 9.658 de persoane, fiind colectate aproape 15.000 de doze, iar 1.246 de pacienți internați au primit tratamentul și au fost ulterior externați, precizează sursa citată.

„Din cauza organizării defectuoase a procesului de donare, a lipsei de echipamente de plasmafereză și a lipsei de implicare la nivelul unor centre de transfuzie sanguină, estimăm că circa 20.000 de donatori de plasmă convalescentă au fost pierduți, ceea ce înseamnă că cel puțin 20.000 de ex-pacienți COVID-19 au încercat, dar nu au reușit să doneze plasmă convalescentă. În total, conform estimărilor covidplasma.ro, au fost pierdute circa 174.000 de doze de plasmă convalescentă. Astfel 43.000 doze au fost pierdute din cauză că nu folosim echipamente de plasmafereză la donarea de plasmă, respectiv încă 126.000 de doze nu au fost colectate de la cei peste 20.000 de români care nu au putut dona, deși au dorit asta și îndeplineau condițiile”, se arată într-un comunicat covidplasma.ro.

În topul colectării de plasmă convalescentă se află Bucureștiul, urmat de județele Argeș, Arad, Iași, Prahova, Hunedoara, Brașov, Buzău și Galați. În centrele de transfuzie din Capitală și din aceste 8 județe s-a colectat circa 63% din întreaga cantitate de plasmă convalescentă colectată în România.

În ceea ce privește randamentul, respectiv numărul de doze colectate la 100 de cazuri COVID-19, pe primul loc se află județul Buzău, urmat de județele Arad, Hunedoara, Argeș și Sălaj. Bucureștiul, deși a colectat cel mai mare număr de doze de plasmă convalescentă din România, este pe locul 18 în clasamentul eficienței colectării, se mai arată în comunicat.

Cele mai multe doze de plasmă convalescentă au fost distribuite spitalelor din București (1.155 de doze), urmate de cele din județele Hunedoara, Arad, Constanța și Timiș. Din punctul de vedere al eficienței distribuirii, cel mai bine stau județele Hunedoara, Buzău, Arad, Olt și Caraș-Severin.

Potrivit unui sondaj covidplasma.ro, realizat în perioada 5-10 ianuarie 2021, doar 21% dintre românii care au dorit să doneze plasmă convalescentă au putut să facă acest lucru. Restul au fost refuzați, n-au fost contactați de centrul de transfuzie, n-au fost programați ori au ajuns să renunțe la donare din cauza birocrației. De asemenea, 48% dintre donatorii de plasmă convalescentă spun că au trebuit să-și plătească testele medicale pentru a putea dona plasmă (fie test de anticorpi, fie test PCR, fie ambele), deși prevederile UE spun că aceste teste ar trebui să fie plătite de către stat, se mai arată în comunicat.