Deputatul Emanuel Ungureanu a scris, vineri, pe Facebook, la o zi după ce a publicat imagini cu trupul unui pacient "abandonat cu orele pe scările interioare” la spitalul Universitar din București, că a primit între timp și alte imagini de la rudele unor pacienți decedați în același spital care demonstrează că ”abandonarea unor cadavre în spații nesupravegheate și improprii este o REGULĂ, nu o excepție”. Acesta prezintă un alt caz, o femeie, despre care relatează că a fost plasată ”ca un sac de cartofi mai bine de două ore”, cu un leucoplast agățat de bust și unul lipit de cap, într-o zonă de acces”. De asemenea, acesta critică Autoritatea Națională pentru Controlul Managementului în Sănătate, precum și conducerea spitalului.

Emanuel UngureanuFoto: Hotnews

”Mincinoșii!

După ce am publicat ieri imaginea pacientului abandonat pe o scară interioară în Spitalul Universitar de Urgență București(SUUB), conducerea acestui spital și domnul Cepoi de Autoritatea Națională pentru Controlul Managementului în Sănătate(ANMCS) au ieșit public cu explicații penibile. Doamna manager Nica a spus că exagerez și domnul Cepoi a spus că nu era treaba ANMCS să monitorizeze dacă procedura de manipulare a pacienților morți a fost respectată. Domnul Cepoi minte, aveți dovada în foto 2, era fix datoria instituției pe care o conduce să facă monitorizarea procedurilor. ANMCS ia o groază de bani de la spitale, din banii bolnavilor, pentru acreditare, doar ca unitățile sanitare să întocmească tone de hârtii inutile din care se "îngrașă" și niște firme de consultanță apropiate de niște golani”, a scris Ungureanu.

Acesta a mai relatat un caz în care o femeie decedată a fost abandonată pe scări, ”cu un leucoplast agățat de bust și unul lipit de cap, într-o zonă de acces”.

”Eu am primit între timp și alte imagini de la rude ale unor pacienți decedați în același spital, care demonstrează limpede faptul că abandonarea unor cadavre în spații nesupravegheate și improprii este o REGULĂ, nu o excepție.În data de 25 iunie 2019 un domn și-a găsit mama la etajul 9, lângă secția de Neurologie, tot pe niște scări, abandonată. Femeia decedase și medicul curant l-a anunțat pe fiul defunctei că este la morgă. Din păcate, informația s-a dovedit a fi falsă și bietul om și-a zărit mama, fără suflare, despuiată, cu un leucoplast agățat de bust și unul lipit de cap, într-o zonă de acces, pe o scară interioară, între etaje...Atenție, fiul pacientei decedate și-a văzut mama moartă pe brancardă din întâmplare, și a intrat în stare de șoc. Lângă pacienta decedată nu era nimeni, doamna a fost plasată acolo ca un sac de cartofi mai bine de 2 ore!”, a relatat Ungureanu pe Facebook.

Acesta adaugă că ”ce se întâmplă la Spitalul Universitar de Urgență București este de netolerat” și că l-a încurajat pe fiul doameni să comunice cu jurnaliștii.

”Nu am nicio plăcere să vorbesc despre nenorocirile din spitale dar sistemul nostru sanitar este complet putrezit și este imposibil să accept modul în care suntem tratați vii sau morți în spitalele României”, a mai scris deputatul.