Ministerul ucrainean al apărării a aprobat folosirea pe front a sistemului de arme ShaBlia („Saber”), un modul de luptă controlat de la distanță care a fost dezvoltat de inginerii ucraineni, relatează Ukraîinska Pravda.

Soldați ucraineni în tranșeeFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Ministerul apărării condus de Rustem Umerov a aprobat transferarea a 3 module de luptă de acest tip trupelor din subordinea sa. Sistemul „ShaBlia” a fost proiectat pentru misiuni de recunoaștere și identificare a țintelor pe câmpul de luptă, combaterii vehiculelor de luptă ușoare și tragerii asupra pozițiilor inamice.

„Mulțumită muncii în echipă a dezvoltatorilor și programului „Accelerator” din cadrul ministerului apărării, a fost posibilă depășirea obstacolelor privind intrarea ShaBlia în serviciul activ. Ne bucurăm că sistemul ucrainean ShaBlia este apreciat nu doar de către soldații noștri și ministerul apărării, ci și de către mari prieteni ai Ucrainei precum fostul premier britanic Boris Johnson”, a declarat într-o postare făcută pe Telegram șeful echipei de dezvoltare.

Boris Johnson și-a exprimat admirația față de acest sistem de luptă controlat de la distanță în timpul unei vizite pe care a efectuat-o în Ucraina.

Potrivit dezvoltatorilor de la Roboneers, operatorul sistemului folosește o unitate de controlare de la distanță și un monitor, care îi permit să lupte din spatele frontului. Platforma de luptă poate fi folosită într-un rol staționar, dar poate fi montată și pe alte vehicule de luptă pentru a fi folosit în mod activ pe front.

Acest sistem de luptă a început să fie dezvoltat de inginerii ucraineni înainte de declanșarea invaziei ruse pe scară largă în data de 24 februarie a anului trecut.

Urmărește ultimele evoluții din a 576-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.