Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a lansat un apel către personalul ambasadelor ucrainene din întreaga lume să dezerteze la Moscova, relatează The Guardian și News.ro.

Serghei NariskinFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

„Facem apel la angajaţii misiunilor diplomatice ucrainene şi reprezentanţelor organelor de stat din străinătate: Dacă vă simţiţi responsabili de soarta Patriei voastre, de asigurarea păcii şi stabilităţii în Europa şi sunteţi sub presiunea regimului criminal de la Kiev, care conduce Ucraina spre o catastrofă naţională, veniţi la Moscova, unde dumneavoastră şi celor dragi vouă vă va fi garantată siguranţa”, spune serviciul de spionaj extern al Rusiei.

Serviciul de informaţii rus susţine că „în instituţiile din străinătate ale Ucrainei se desfăşoară epurări pe scară largă, cu scopul de a identifica angajaţii neloiali Kievului şi de a asigura întoarcerea lor rapidă în ţara de origine”.

„Consecinţele degradării constante a situaţiei politice şi socio-economice interne din Ucraina, precum şi metodele represive de gestionare a aparatului de stat implementate de regimul de la Kiev afectează tot mai mult personalul misiunilor ucrainene din străinătate”, a declarat și şeful SVR, Serghei Narîşkin, citat de agenţia TASS.

Deși ocupă o funcție care ar îndemna la mai multă prudență, după declanșarea războiului din Ucraina Narîșkin a făcut numeroase declarații care par mai degrabă de natură politicianistă sau propagandistică.

Serghei Narîșkin are veleități de propagandist

În urmă cu doar o zi el a reluat teza potrivit căreia Ucraina ar fabrica o „bombă murdară”, o ipoteză respinsă de comunitatea internațională și autoritățile abilitate din domeniul nuclear. Narîșkin a spus luni că speră ca Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Uniunea Europeană să analizeze activitatea nucleară ucraineană, despre care a afirmat că ar putea semnala că Kievul lucrează la o „bombă murdară” sau „dispozitiv de dispersie radiologică”.

La fel ca în cazul celorlalte acuzații ale unor oficiali de la Moscova în acest sens, nici Narîșkin nu a oferit niciun fel de dovadă concretă cu privire la presupusa „bombă murdară” la care Ucraina ar lucra.

În una dintre primele intervenții publice ale unui oficial de rang înalt de la Moscova după începerea invaziei, Narîșkin afirma în data de 16 martie a anului trecut, la mai puțin de o lună de la declanșarea „operațiunii militare speciale”, că decizia lui Putin de a începe conflictul s-a bazat pe o evaluare „extrem de precisă” și „realistă” pusă la dispoziție de serviciile de informații ale țării.

Comentariile făcute atunci de Narîșkin au ridicat numeroase semne de întrebare întrucât devenise deja evident că Ucraina nu va putea fi ocupată în câteva zile, cum se aștepta conducerea militară și politică de la Moscova, și că ofensiva pe scară largă nu decurge conform planului din multe puncte de vedere.

În comentarii și mai bizare făcute în luna aprilie a anului trecut, Narîșkin a declarat că Polonia și Statele Unite doresc să divizeze teritoriul Ucrainei între ele, citând în acest sens „rapoarte de informații încă nepublicate”. Comentariile sale au fost respinse de toate părțile invocate.

Șeful spionilor ruși, făcut de râs de Vladimir Putin

Narîșkin a fost umilit de președintele Vladimir Putin în timpul ședinței televizate a Consiliului de Securitate de anul trecut în care s-a discutat recunoașterea independenței entităților separatiste Luhansk și Donețk din estul Ucrainei, întrerupându-i de mai multe ori discursul și cerându-i să se exprime clar asupra subiectului.

Șeful SVR a început să se piardă cu firea, răspunzând că susține încorporarea celor două regiuni în Federația Rusă, după care Putin i-a atras imediat atenția că nu subiectul respectiv este discutat.

Doar 3 zile mai târziu Vladimir Putin justifica declanșarea „operațiunii militare speciale” în Ucraina prin faptul că separatiștii din Luhansk și Donețk au cerut ajutorul Moscovei.

Urmărește ultimele evoluții din a 482-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.