Cadavrele a 1.150 de civili au fost descoperite în regiunea Kiev de la declanşarea invaziei ruse, iar 50-70% dintre acestea aveau răni provocate de gloanţe trase cu arme de calibru mic, a anunţat joi poliţia capitalei ucrainene, scrie Reuters.

Razboi in Ucraina - maternitate bombardataFoto: Mstyslav Chernov / AP - The Associated Press / Profimedia

Şeful poliţiei regiunii Kiev, Andrii Nebitov, a declarat într-o înregistrare video postată pe Twitter că majoritatea cadavrelor au fost descoperite în oraşul Bucha, unde sute de trupuri neînsufleţite au fost găsite după retragerea forţelor ruse.

"Până la ora actuală, noi am găsit, examinat şi am predat instituţiilor criminalistice 1.150 de cadavre de civili. Vreau să subliniez că aceştia erau civili, nu militari", a spus Nebitov în înregistrarea video, în timpul căreia stă printre dărâmăturile unor clădiri distruse de luptele grele care au avut loc în regiunea Kiev.

Înregistrarea video a fost postată în ziua în care secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, urmează să aibă la Kiev o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Televiziunea ucraineană l-a arătat pe Guterres vizitând oraşul Borodianka, unde, potrivit lui Zelenski, situaţia este "mult mai îngrozitoare" decât în oraşul vecin Bucha.

Ucraina afirmă că civilii găsiţi morţi în Bucha au fost ucişi de forţele ruse în timpul ocupaţiei lor asupra zonei, însă

Rusia a negat că a ţintit civili de la declanşarea a ceea ce numește "operaţiunea militară specială", în 24 februarie.

Moscova a calificat acuzaţiile conform cărora forţele ruse au executat civili în Bucha drept "un fals monstruos", menit să denigreze armata rusă.

---------------------