Pagubele produse in luna august 2004 de prabusirea la Cristesti a unui avion de lupta MIG 21 Lancer apartinand bazei de la Luna nu au fost remediate nici pana azi

Desi Statul Major al Fortelor Aeriene a promis repararea tuturor stricaciunilor, la un an si jumatate de la accident in casele din Cristesti ploua, iar crapaturile se largesc de la o zi la alta * Structura de rezistenta a casei familiei Oltean este pe cale sa cedeze * Dupa ce a plantat avioanele in curtea oamenilor, Armata a uitat de promisiunea ca va remedia

situatia * Sinistratii petrec a doua iarna in casele afectate * Oamenii acuza Primaria Cristesti de faptul ca nu a facut nimic pentru a-i ajuta

Pe 26 august 2004, doua aparate de zbor MIG 21 Lancer ale Fortelor Aeriene Romane se prabuseau, dupa ce intrasera in coliziune deasupra Combinatului AZOMURES, in localitatile Cristesti, respectiv Santioana. Ca prin minune, nici un om nu murit in accident, insa au fost afectate mai multe imobile.

Cele doua case din Cristesti care au suferit daune nu au fost nici pana astazi reparate complet, desi militari de la unitatea militara din Campia Turzii, dar si din Sibiu, au lucrat vreme de aproape o luna la remedierea pagubelor.

Cele doua familii din Cristesti, Ioan Oltean si David Karoly, s-au adresat atat Guvernului cat si Prefecurii Mures pentru a sesiza slaba calitate a lucrarilor executate de Armata, dar sunt in situatia de a petrece o a doua iarna in casele a caror structura de rezistenta este subrezita de caderea avionului.

Mai mult, crapaturile din pereti si plafon se largesc pe zi ce trece, iar ploaia ajunge in casele oamenilor.

Sesizari fara raspuns

In data de 23 septembrie 2004 familia Oltean a depus un memoriu la cabinetul primului ministru Adrian Nastase, prin care se solicitau daune materiale si morale in valoare de 600 de milioane lei, pentru cele trei famili care locuiau in acel imobil - Oltean Ioan, impreuna cu cei doi baieti si cu familile lor.

Raspunsul lui Nastase nu l-a primit nici pana astazi, sustine Oltean, motiv pentru care a adresat un al doilea memoriu, in 18 ianuarie 2005, de data aceasta Prefecturii Mures.

In raspunsul primit de la prefectul Ciprian Dobre, familia din Cristesti era instiintata ca a fost inaintata catre Ministerul Apararii o nota prin care cere solutiunarea de urgenta a plangerii familiei Oltean, iar MApN a trimis memoriul la structura militara competenta spre solutionare, fara a se preciza, insa, care este aceasta structura.

Cu toate acestea, sustine, Ioan Oltean, nu au fost luate nici un fel de masuri pentru solutionarea doleantelor.

Din proprie initiativa, Prefectura Judetului Mures, reprezentata de prefect si de secretarul general, au trimis o instiintare catre baza aeriana din Campia Turzii, cerand urgentarea evaluarii pagubelor produse pentru a se putea trece la repararea casei si a gradinii.

In urma acestei instintari, responsabilul cu lucrarile de reparatii, maiorul Laurentiu Hodorogea, s-a deplasat la domiciliul Cristesti, asigurand familia Oltean ca se va trece imediat la evaluarea pagubelor, iar in termen de o saptamana soldatii de la UM 01969 Campia Turzii vor remedia toate stricaciunile.

Ulterior, sustine Oltean, maiorul nu a mai trecut pe acolo, iar cand l-a contactat telefonic, pe 18 martie 2005, promisiunea a fost reinnoita, insa fara nici un efect.

Reparatii de mantuiala

Lucrarile de reparatie au fost realizate de soldati de la Campia Turzii si Sibiu, dar, pe langa faptul ca acestea au demarat cu intarziere, calitatea a fost, sustine Ioan Oltean, indoielnica, motiv pentru care a trimis o noua petitie Prefecturii, la 28 iunie.

Ca urmare a acestei petitii, Statul Major al Armatei a trimis, pe 26 iulie - dupa o luna, deci -, o comisie de evaluare alucrarilor, promitand ca o alta echipa de meseriasi vor zugravi incaperile cu probleme, vor repara trotuarul si tocurile de la geamurile care prezinta probleme de izolatie termica.

Termenul avansat pentru finalizare a lucrarilor a fost 29 august 2005, iar la terminarea lor urma sa se faca un proces verbal de receptie. Lucrarile au fost demarate, insa, abia la inceputul lunii septembrie, fiind finalizate doar la mijlocul lunii. Si de aceasta data, soldatii care au efectuat reparatile au tratat cu superficialitate lucrarile.

Cu toate acestea, si astazi mai sunt vizibile fisurile de pe peretii exteriori ai casei care, spune Ministerul Apararii, a fost reparata. Trotuarele din curtea casei sunt si ele fisurate, tocurile geamurilor nu sunt montate corespunzator si astfel nu izoleaza termic, stalpul de sustinere scara este crapat, iar balconul sta sa cada din cauza placii fisurate.

Acestea sunt doar cateva din problemele cu care se confrunta familia Oltean la aproape un an si jumatate de la accident.

Daune platite partial

Daunele cuvenite celor trei familii care stau in aceea casa au fost platite partial. Fiecare familie trebuia sa primeasca cate 25 de milioane, in schimb banii i-a primit doar o singura familie. Pagubele produse in curte si in gradina au fost platite de MApN.

Astfel, au fost platite daune in valoare de 63 de milioane lei vechi, din care 3 milioane reprezentau contravaloarea unor produse agricole, iar 6,5 milioane valoarea a doua covoare, precum si suma de 25 de milioane reprezentand daune morale.

Ministerul a fost anuntat de familia Oltean ca lucrarile nu sunt finalizate si nici daunele morale nu au fost platite in totalitate. Reprezentantii ministerului sustin, insa, ca nu mai este competenta lor acest caz si ar trebui trasi la raspundere cei care au efectuat lucrarile de reparatii.

Hornul sta cada

In aceasi situatie se afla si familia Karoly, vecinii familiei Oltean. Garajul familiei Karoly a fost distrus in totalitate si mutat pana in scara care ducea la etajul casei. Garajul a fost reconstruit, dar au inceput sa reapara fisuri la nivelul acoperisului si la tocul usii.

Din cauza garajului, scara a suferit multe crapaturi, care si in ziua de astazi sunt vizibile, iar hornul casei este crapat si sta sa se prabuseasca. Ca si vecini lor, familia Karoly sufera de pe urma neizolarii corespunzatoare a geamurilor.

Din aceasta cauza si a fisurilor nereparate corespunzator, ambele familii se plang de aparitia igrasiei, in timp ce zugraveala este, la fel, facuta de mantuiala. La o atingere usoara, toata vopseaua ramane pe haine, fapt care nemultumeste cel mai tare pe cele doua familii.

Ei mai sunt revoltati si pe primarul localitatii, Ioan Sampalean, care, spun ei, a fost o singura data prezent la locul accidentului. In cursul timpului, oamenii sustin ca i-au solicitat sprijinul, insa primarul le-a spus ca nu are competente in solutionarea acestui caz, fiind trimisi la prefectul Ciprian Dobre.

Cu toate acestea, primarului din comuna Panet, Bartha Mihaly, s-a implicat activ in refacerea caselor afectate in Santioana de caderea celui de-al doilea MIG. Pana la urma, cei din Santioana au fost despagubiti in totalitate, iar casele lor au fost reparate.

La Cristesti, insa, oamenii s-au saturat sa se milogeasca pe la minister ca statul sa le repare casele distruse si spun ca vor angaja un avocat care sa-i ajute sa-si faca dreptate. (V.Z.)

In imobil locuim trei familii, toti avand de suferit de pe urma accidentului aviatic, tuturor fiindu-ne greu sa mai ducem o viata normala. Nu dorim sa parem profitori, dar puneti-va in situatia noastra: casa avariata, gradina si curtea in care sunt ingropate mii de fragmente de metal, facandu-le inutilizabile pentru agricultura.

Mai exista, in plus, teama si durerea care ne cuprind de cate ori auzim un avion trecand pe deasupra localitatii. Dupa ce au luat avionul din curte, in urma lui a ramas o groapa plina cu kerosen. Trei zile m-am chinuit sa scot combustibilul de acolo. L-am impartit prin sat, la cei care au vrut sa ia. Si acum mai am un butoi plin si il folosesc decate ori este nevoie.

Ioan Oltean

La un an de la semnarea procesului verbal de receptie a lucrarii, Oltean Ioan a trimis o plangere in care solicita refacerea lucrarilor. Am analizat foarte strict aceasta plangere si am trimis un raspuns familiei Oltean in care le-am spus ca ea va fi trimisa persoanelor competente pentru rezolvarea situatiei, desi nu cred ca va fi nevoie de refacerea lucrarilor. Cpt. cdr. Tanase Liliana, compartimentul Relatii Publice al MApN