Pe strada Sarguintei exista un bloc, nr. 18-20, unde in 120 de garsoniere locuiesc aproximativ 250 de oameni. Acesta este blocul cu locuinte sociale al Primariei Targu Mures. Si termenul "social" isi gaseste aici definitia cea mai corecta. Doar noua familii au achitate datoriile catre stat. Ceilalti au datorii.

O familie are chiar peste o suta de milioane de lei datorie. Dar asta e cea mai mica drama a vietii lor. Disperarea traiului zilnic ramane cunoscuta doar de ei, ca o taina bine pastrata dupa usile zavorate ale garsonierelor.

Drumul spre nicaieri

Nimeni nu poate sti ce se petrece in sufletul ravasit al unui om, pe care nici ratiunea nu il mai ajuta. La orele diminetii, Gyorfi Mihaly, unul din locatarii blocului de garsoniere sociale, pasea ajutat de seful asociatiei de locatari, catre una din masinile primariei, care astepta la scara.

Pleca "de acasa" fara sa banuiasca nimic, catre Dacia in care stia ca se va urca si asta era cel mai important lucru pentru el. "Mihaly bacsi, este bolnav psihic de cativa ani, dar dupa moartea sotiei, boala i s-a agravat. Are un copil dar de ani de zile nimeni nu l-a mai vazut pe aici.

Acum va fi dus la Ideciu si va fi ingrijit asa cum trebuie. Singur si parasit, nu avea nici o sansa", ne-a spus Marin Pop, presedintele asociatiei de locatari. In urma lui Mihaly Bacsi, a ramas o garsoniera plina cu icoane noi si haine vechi. Atat, dupa o viata.

Plus mirosul insuportabil adunat de luni de zile de cand apa, curentul, gazul si incalzirea, au fost taiate.

Tragedii

Aszalos Sandor era intins in pat cu fata la perete, atunci cand am intrat in garsoniera lui de la etajul trei. Peste cateva momente am observat ca ne privea printr-o oglinda. "Nu sunt nepoliticos, dar de sase ani de cand am avut accidentul de masina, am ramas paralizat.

Imi pot misca doar mainile si pentru ca am ramas cu capul inclinat intr-o parte, ma ajut de oglinda ca sa vad cu cine vorbesc.

Poftiti si luati loc", a fost justificarea si indemnul acestui barbat de 46 de ani, care pe vremuri, atunci cand traia in armonie cu corpul lui, juca fotbal la echipa mare ASA Armata alaturi de Hajnal si de Boloni, iubea ping-pongul…Dar de cand masina care a intrat in el l-a aruncat ca pe o carpa cale de 15 metri, toate astea sunt o amintire.

Pensiile de handicap cumulate ajung aproape la trei milioane de lei, bani din care isi plateste, datoriile catre stat, isi cumpara medicamentele si ziarele fara de care ar fi pierdut." Noaptea citesc uneori pana se lumineaza afara. Nu stiu ce altceva sa fac.

Sotia mea a plecat de foarte multi ani in Ungaria, iar cei doi fii ai mei de 16 si 20 de ani locuiesc cu socrii mei si nu pot sa ma plang, ca vin sa ma mai vada. Imi pare rau ca nu pot fi un bun perinte pantru ei. Dar de sase ani de cand sunt paralizat, nu am fost scos din aceasta garsoniera.

Sunt ca o scandura care din cauza dimensiunii nu poate fi mutata dintr-un loc in altul", ne-a spus Aszalos Sandor unul dintre locatarii blocului social, locatar care tanjeste sa simta adierea vantului pe fata. Altceva nu isi mai doreste.

Ramane durerea

Durerea fizica pe care o simti traversand holurile acestui bloc pare sa nu se mai sfarseasca. Aflam ca in urma cu cativa ani, a murit in acest bloc, uitata de toata lumea, Iustina Wiski, o fosta mare actrita a Teatrului de revista "Constantin Tanase" din Bucuresti.

Asta desi avea patru copii, si sase case… Lacrimi de neputinta si durere muta trebuie sa ii fi curs acestei foste gratii, cum ii curg acum fostului capitan de armata Tudor Petru. La aproape 80 de ani, acest om, orb de o buna bucata de vreme, este singur.

Sotia i-a murit in urma cu doi ani, iar fiica lui…"Este profesoara si este foarte ocupata. Nu am vazut-o nu mai tin minte de cati ani.

Nu vreau sa se enerveze pe mine, ca sunt batran si neputiincios, dar as vrea sa o vad si nu stiu nici unde locuieste si nici sa o caut nu pot pentru ca nu vad. Nici numarul ei de telefon nu il am.

Nu stiu la ce scoala din oras preda, dar o cheama Doina Tudor si as vrea sa vina pe la mine", ne spune acest fost soldat, stergandu-si cu maneca hainei lacrimile pornite aiurea. Nu vrea nimic de la nimeni.

Este bun platnic, banii si-i dramuieste cu multa pricepere, nici ca este orb nu se plange, doar dorul il macina cumplit.

Nu credeam ca este in lume un loc in care sa locuiasca atat de multi oameni, cu atat de multe probleme. L-am gasit mai aproape decat am crezut, si am dorit sa stie si altii. Pentru a ajuta, pentru a aduce alinare. In Postul Pastelui, cand totul se poate…