Sindicalistii din invatamant ameninta din nou cu boicotarea noului an scolar prin declansarea grevei generale, in ciuda faptului ca la ultima sedinta de Guvern, Educatia a primit din nou fonduri de la buget in valoare de 715, 4 milioane lei. Sindicalistii din invatamant atrag insa atentia ca acordul semnat anul trecut a fost incalcat, Legea salarizarii nefiind aprobata nici pana la aceasta data.

Secretarul general al Federatiei "Spiru Haret", Marius Nistor, a declarat ca anul scolar va fi boicotat. "Acordul incheiat la 28 noiembrie 2005 a stabilit foarte clar niste termene. In momentul de fata, aceste termene nu sunt respectate. Nu le putem comunica membrilor nostri de sindicat care sunt cresterile salariale de care vor beneficia, drept urmare acordul nu este respectat.

Si avem toate motivele sa actionam ca atare. Va spun transant& s-a luat decizia boicotarii anului scolar 2006-2007", a precizat Nistor.

Lucia Cojocaru, liderul Sindicatului Liber al Invatamantului Preuniversitar din Cluj, spune ca membrii de sindicat din Cluj nu sunt hotarati deocamdata sa declanseze greva. "Saptamana viitoare vom avea o intalnire la nivelul federatiei din Cluj, cand vom analiza situatia din invatamant. Abia dupa aceea vom lua o hotarare referitoare la noul an scolar", sustine Cojocaru.

La ultima sedinta de Guvern, premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca bugetul invatamantului va mai fi completat si la urmatoarea rectificare bugetara, pentru respectarea tuturor angajamentelor asumate prin protocolul de anul trecut.

Ministrul de Finante, Sebastian Vladescu, a precizat ca cele mai importante fonduri au fost alocate Educatiei, acesta fiind principalul motiv pentru care s-a facut rectificarea bugetara.

"Aceasta noua alocare pentru investitii, precum si sumele totale destinate domeniului educatiei si cercetarii dovedesc ca semnarea, anul trecut, a acordului nu a insemnat doar dorinta de a inchide conflictul, ci de a sustine acest domeniu extrem de important pentru evolutia ulterioara a Romaniei. Vom respecta acordul semnat cu sindicatele din educatie", a subliniat Vladescu.

Ministrul Finantelor a precizat ca in acest an au mai fost alocati domeniului educatiei 3.500 de miliarde lei vechi, iar ulterior, 13.000 de miliarde lei vechi.

In urma rectificarii bugetare adoptata la ultima sedinta de Guvern, suma de 715,4 milioane de lei (7.154 miliarde lei vechi) este destinata finantarii proiectelor de investitii din invatamant, iar aproximativ 400 de milioane (peste 4.000 de miliarde de lei vechi) vor acoperi salariile cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar.