Cazul pe care vi-l prezentam astazi este de la Consiliul Local Vidra, iar victima se numeste Viorel Anca. Acesta a candidat la alegerile din 2004 pe listele Partidului Umanist Roman (actualmente PC), insa in februarie 2006 a ales sa treaca la Partidul Democrat. Aparitia Legii 249/2006, privind statutul alesilor locali, le-a dat idei PSD-istilor, incurajati si de sentintele favorabile

colegilor de partid la nivelul Consiliului Judetean. Astfel, in sedinta CL Vidra din 5 decembrie anul trecut, majoritatea PSD a decretat ca mandatul lui Anca este nul, pentru ca a trecut de la PUR la PD. "Eu am trecut la PD inca din februarie 2006, depunindu-mi declaratia de apartenenta politica in timp, conform Legii 249. De sedinta din 5 decembrie nici nu am fost anuntat.

Apoi au modificat data sedintei la care s-a intrunit o comisie din care faceam parte, din 1 in 4 decembrie, ca sa spuna, chipurile, ca am stiut de sedinta din 5 decembrie pentru ca am fost la cea din 4 (n. r. - care avusese loc, de fapt, pe 1 decembrie)", ne-a declarat Viorel Anca. Ulterior, Prefectura a dat aviz de nelegalitate hotaririi CL Vidra,

insa consilierii locali n-au tinut cont de ea si au numit un supleant al PUR (PC) in CL. Drept urmare, Viorel Anca a dat in judecata CL Vidra, pentru a-si recapata postul de consilier. La termenul urmator vor fi audiati doi martori care lucreaza la Primaria Vidra. (Cristi IRIMIA