La mai bine de o luna de cand au intrat in posesia cotelor de lapte, multi tarani vor sa se descotoroseasca de ele. Pe internet si in ziarele locale anunturile te imbie sa cumperi dreptul de a comercializa lapte. Cele mai mici preturi sunt practicate in regiunea Nord-Est. Aici, fermierii pot obtine autorizatia de a vinde lapte chiar si cu 10 centi pe litru, adica nici 3.200 de lei vechi.

Cei care au cerut initial un euro, ca in Uniunea Europeana, au renuntat pe parcurs, din cauza cererii scazute. "Cit oferiti? Hai ca las la 0,5 euro pe litru, desi ceream la inceput un euro. M-a sunat cineva de la Botosani si mi-a zis ca o sa discutam in aceasta saptamana, iar eu merg pe principiul primul venit, primul servit.

Pot si inchiria cota, cu 750 de euro toata cantitatea de 15.000 de litri, pe tot anul. Am cheltuit o gramada de bani, am cumparat 15 vacute, pentru ca nu poti la munte sa iei 50 de animale, prin SAPARD si apoi sa le mai si intretii. M-am zbatut, dar cheltuielile sint prea mari, trebuie sa vand", a spus amarat un taran din Vatra Moldovitei, judetul Suceava.

"Din banii de cota nu-mi acopar nici pierderile"

Ca sa-si salveze macar o parte din investitia care s-a dus pe apa sambetei din cauza secetei, un intreprinzator iesean pluseaza si este dispus chiar sa vanda cota cu 10 sau 20 de centi pe litru. Ar avea un castig mediu de 73.000 de euro, la o cota de 490.000 de litri.

“Cota mi-e blocata, pentru ca mi-a fost extinsa si timp de un an nu o pot nici vinde, nici inchiria”, a spus agricultorul iesean. Au aparut si bisnitari. Nu lipsesc nici firmele care intermediaza astfel de tranzactii, care te introduc in baza lor de date si carora le platesti un comision.

In Moldova, cele mai mici preturi

In alte zone ale tarii, pretul cotei de lapte este mai ridicat. "Doar cu 0,1 eurocenti pe litru in Moldova? Vai, ce ieftin a ajuns sa se vanda cota acolo! Eu am incercat sa dau si cu un euro, dar am scazut la 0,50 de euro. Prin toamna, cotele se vor da mai bine, sunt convins", a declarat un fermier din Timis.

Autoritatile sfatuiesc fermierii sa nu vinda ieftin

Potrivit autoritatilor, doar 240.000 de crescatori de animale din nord-estul tarii au primit actul in baza caruia pot vinde lapte, fie in piete, fie firmelor procesatoare. Cea mai mare cantitate va fi comercializata de suceveni si de nemteni, iar la polul opus se situeaza vasluienii.

Reprezentantii Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) ii sfatuiesc pe tarani sa nu-si vanda dreptul pe nimic. "Am spus si asociatiilor agricole si in presa, sa nu se vanda deciziile ieftin, pentru ca valoreaza ceva.

In Italia, de exemplu, cotele se vand cu 700 - 1.000 de euro/vaca, iar in Olanda si Danemarca, aceste certificate se vand cu 1.000 pana la 1.500 de euro/vaca", sustine Constantin Arustei, directorul executiv al DADR Iasi.

Bine de stiut: cota poate fi pierduta

Daca nu reusesc sa vanda atat cat au cerut anul trecut, agricultorii risca sa piarda dreptul de a comercializa lapte. "Pana pe 25 mai anul viitor, cei care au primit cote trebuie sa depuna la noi raportul, in care arata daca au vandut sau nu cantitatea solicitata. Daca nu indeplinesc cota, pierd dreptul de a mai vinde lapte.

In schimb, daca au indeplinit cota in proportie de 60 la suta, sa zicem, pentru anul urmator li se aloca o cota redusa cu 40 la suta. Pot reveni la cota initiala in celalalt an, daca dovedesc ca au facut cota 100 la suta", a precizat Gabriel Goldan, directorul Departamentului de Administrare a Cotelor de Lapte din cadrul DADR.

Danone: "Atentie sa nu devenim dependenti de importuri"

Romania trebuie sa-si renegocieze atent cotele de lapte cu UE pentru a evita importurile din alte tari. Acest lucru ar putea avea repercusiuni asupra preturilor preparatelor din lapte, a declarat directorul general Danone Romania, Jacques Ponty.

"Laptele este ca petrolul si Romania nu trebuie sa devina dependenta de alte surse de aprovizionare cu lapte, pentru ca orice fluctuatie a pretului ar afecta pretul final al produselor", a explicat Ponty.

Preturi in regiunea Moldovei, pe litrul de lapte

Iasi - intre 0,1 si 0,5 euro

Suceava - 0,5 euro

Neamt - 1 euro

Botosani - intre 0,6 si 2 euro

Vaslui - 1 euro

Nota: Preturile sunt negociabile, iar de multe ori scad la jumatate