Fostul prim-secretar PCR al judetului Cluj, Ioachim Moga (81 de ani), va sta departe de gratii inca aproape un an si jumatate, dupa ce Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti a decis, pentru a doua oara intr-un an, aminarea executarii pedepsei cu inchisoarea, in urma cererii depuse de avocatii acestuia.

Fostul "numar unu" al judetului Cluj a fost condamnat definitiv, in martie 2006, la 8 ani de inchisoare pentru instigare la omor deosebit de grav in procesul revolutiei de la Cluj. La scurt timp, aparatorii lui Ioachim Moga au depus o cerere de aminare a executarii pedepsei, timp de un an, pe motive medicale, iar termenul a expirat astazi.

Instantele militare - Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti si Curtea Militara de Apel - i-au admis cererea de aminare, al carei termen era pina in 16 iulie 2007. Ã?ntre timp avocatii au reusit sa obtina o prelungire pentru inca un an si jumatate.

Potrivit unor surse din cadrul Serviciului "Urmariri" al IPJ Hunedoara, magistratii de la Tribunalul Teritorial Bucuresti au decis, recent, aminarea executarii sentintei privind condamnarea la 8 ani de inchisoare a fostului prim-secretar PCR al judetelor Hunedoara (1968) si Cluj (1983-1989), pina in 12 decembrie 2008.

Aparatorii lui Ioachim Moga au cerut instantei militare aminarea executarii pedepsei pe motive medicale.

Fostul demnitar comunist, acum in virsta de 81 de ani, acuza o boala de inima si a fost internat de mai multe ori in spital inainte de pronuntarea sentintei definitive de 8 ani de inchisoare pentru instigare la omor si la cinci ani de interzicere a unor drepturi.

Ioachim Moga a fost arestat la inceputul anului 1990, fiind inculpat in dosarul Revolutiei de la Cluj, din decembrie 1989. A stat in puscarie 8 luni, dar a fost eliberat, deoarece in arest a facut un atac cerebral. Ã?n 1995, a fost scos de sub acuzare, dar procesul revolutiei de la Cluj s-a redeschis doi ani mai tirziu, dupa alegerile din '96.

Procesul s-a incheiat anul trecut, dupa mai bine de noua ani de infatisari. Judecatorii Ã?naltei Curti de Casatie si Justitie au pronuntat, in 20 martie 2006, sentinta finala in procesul celor sase persoane implicate in reprimarea revolutiei din '89 la Cluj, evenimente care s-au soldat cu uciderea a 26 de persoane si ranirea altor 52.

In acelasi dosar, alti patru inculpati au fost si ei condamnati, dar se afla de un an in inchisoare.

Dupa sentinta definitiva, politistii Serviciului de Investigatii Criminale Hunedoara l-au cautat pe Ioachim Moga la locuinta din satul Cincis-Cerna, comuna Teliucu Inferior, si in alte locuri unde banuiau ca s-ar putea ascunde, insa fara nici un rezultat.

Fostul "numar unu" a fost dat in urmarire generala si in consemn la frontiera, dar mandatul a fost retras dupa ce a fost obtinuta prima intrerupere a pedepsei cu inchisoarea. Nici in acest moment oamenii legii nu stiu unde este Moga.