Cancerul se ia din fantana

de Monalisa Serban     Monitorul
Marţi, 31 iulie 2007, 0:00


Parerea medicilor trebuie mentionata in contextul in care cele mai multe probe de apa recoltate din fantanile aflate in mediul rural au iesit necorespunzator la ultimul control al Autoritatii de Sanatate Publica Prahova. Inspectorii sanitari spun ca sunt cele mai proaste rezultate din ultimii ani in ce priveste calitatea apei potabile.

Astfel, zonele cu risc la consumarea apei sunt: Adunati, Balta Doamnei, Carbunesti, Ciorani, Colceag, Cosminele, Gherghita. Gorgota, Jugureni, Lapos, Manesti, Olari, Plopu, Posesti, Salcia, Sangeru, Soimari.

„Fiecare fantana ar fi trebuit sa aiba o zona de protectie sanitara, adica un gard, un acoperis, sa nu aiba acces animalele, peretii sa fie curati iar adancimea de cel putin patru metri. Ei bine, aceste lucruri nu erau indeplinite la fantanile din localitatile mentionate, mai bine spus, erau total pe dinafara”, ne-a declarat doctorul Tiberiu Onutu, ASP Prahova.

Probele de apa au fost necorespunzatoare din punct de vedere bacteriologic, ceea ce inseamna ca exista riscul aparitiei unor afectiuni la consumatori. Inspectorii sanitari sustin ca in aceste cazuri, copiii de pana la trei ani, se pot intoxica cu nitriti si se poate ajunge pana la deces.



Alerta la primarii
Igiena Mediului din cadrul Autoritatii de Sanatate Publica a facut adrese catre primariile localitatilor gasite cu nereguli la apa potabila in care au aratat masurile care ar trebui luate pentru a fi indeplinite conditiile igienico-sanitare.

Este pentru a doua oara anul acesta cand inspectorii sanitari au notificat autoritatile locale pentru a se conforma si pentru a apara sanatatea localnicilor. Putini primari au reactionat in timp util pentru prevenirea unor imbolnaviri in masa, majoritatea ignorand semnalul de alarma tras de inspectorii ASP Prahova.



„Nici o sursa de apa nu este potbila la noi”
Vasile Dascalu, primarul comunei Balta Doamnei, sustine ca oamenii beau apa cancerigena pe riscul lor. „Nici o sursa de apa din fantani nu este potabila la noi. Oamenii au si surse proprii de apa dar fiecare consuma pe riscul lui”, spune edilul. Mitica Voinescu, primarul comunei Olari nu exclude interzicerea accesului la fantani a localnicilor.

„Am pus pastile de cloramina in fantani. In fiecare an facem acest lucru. O sa luam in calcul si posibilitatea acoperirii fantanilor”, a declarat primarul Voinescu.


Riscuri majore
Conform unui studiu al ministerului Sanatatii, in prezent, 30% din populatie nu dispune de apa potabila curata, iar sute de persoane se imbolnavesc de dizenterie. Potrivit medicilor specialisti, compusii nitritilor cu proteinele pot provoca cancer, iar amoniul poate provoca de exemplu encefalopatia hepatica, tulburari de concentrare, oboseala.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















683 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by