Vicepresedintele PDL Elena Udrea a declarat luni, inainte de sedinta Biroului Permanent National (BPN) al PDL, ca pledeaza pentru introducerea la alegerile parlamentare a votului uninominal, in urma caruia castigatorul sa fie desemnat intr-un singur tur.

"Pentru un singur tur categoric. Si fara aceasta formula actuala creata de PNL cu girul PSD in 2008, prin care a fost posibil ca in Parlamentul Romaniei sa intre oameni care au pierdut alegerile. In Parlament sunt oameni care au iesit pe locul trei si cu toate astea sunt parlamentari. Unul dintre ei este chiar domnul Crin Antonescu. Deci, au ajuns acolo printr-un fals si lucrul acesta trebuie corectat", a declarat Elena Udrea, potrivit Agerpres.

In ceea ce priveste modificarea sistemului alegerilor, in sensul adoptarii votulului uninominal necompensat si la alegerile parlamentare, Elena Udrea a declarat ca se poate modifica cel actual, insa numai dupa discutii cu argumente si cu o analiza realista a situatiei politice actuale. Despre faptul ca si parlamentari PDL au beneficiat de sistemul creat de PNL in 2008, Elena Udrea a spus ca 'nu a fost initiativa PDL'.

"Noi am intrat pe regulile create de ei. Noi ne dorim reguli corecte. Omul ce voteaza aia sa trimita in Parlament. Nu sa voteze un parlamentar si acolo sa ajunga unul care a pierdut", a mai spus Udrea.

Cat priveste rezultatul alegerilor partiale din Neamt si Maramures, Elena Udrea a spus ca este o mare victorie pentru PDL, in primul rand ca a candidat in colegii PSD.

"Locurile pentru care s-a candidat au fost ocupate de parlamentarii PSD, iar victoria PDL la Neamt si scorul foarte bun la Maramures demonstreaza ca sondajele pe care le tot arata USL-ul sunt incorecte si sunt facute pentru moralul membrilor lor", a mai afirmat vicepresedintele democrat-liberal.

Despre acuzatiile de frauda invocate de liderii USL, Elena Udrea a spus 'ca nimeni in Romania nu are o mai mare cunoastere a metodelor de fraudare a alegerilor decat PSD'.

"Daca spunea PNTCD-ul despre fraudarea alegerilor era de luat in seama. Asa, saptamana trecuta dvs. aratati cum se dansa si se mancau mici la intalnirea cu Victor Ponta si Crin Antonescu. Daca vorbim de incalcarea regulilor in perioada alegerilor, primii acuzati sunt cei de la USL", a subliniat Elenea Udrea.

Ca o concluzie, vicepresedintele PDL a spus ca cert este ca "astazi, in Romania, daca un partid poate lua 50+1% din voturi, acesta este PDL, nu USL".