Presedintele PSD, Victor Ponta, a criticat prezenta presedintelui Traian Basescu la reuniunea Partidului Popular European, desfasurata zilele trecute la Helsinki, transmite Agerpres. Liderul social-democrat a afirmat ca a fost vorba despre un gest "reprobabil si condamnabil", impotriva Constitutiei, deoarece Basescu nu este membru al niciunui partid politic. Traian Basescu a participat, vineri, la reuniunea la nivel inalt a Partidului Popular European, desfasurata la Helsinki.

"La Helsinki au fost sefii de partide si de guverne membri ai PPE. Un singur personaj nu avea ce cauta acolo - domnul Traian Basescu -, cel care, conform prevederilor Constitutiei Romaniei, nu este membru al niciunui partid politic pe durata exercitarii mandatului. Acolo, daca socotea necesar, trebuia sa fie domnul Emil Boc, presedintele PDL. Faptul ca presedintele Romaniei, care nu e membru al niciunui partid politic, participa la intalniri la nivel european ale unor partide politice este impotriva prevederilor constitutionale", a declarat Ponta.

Liderul social-democrat a calificat gestul presedintelui Traian Basescu drept "reprobabil si condamnabil", "fara precedent la nivel european", si a anuntat ca PSD va solicita duminica, printr-o scrisoare adresata Administratiei Prezidentiale, sa comunice daca deplasarea lui Traian Basescu la Helsinki s-a facut din bani publici sau din fondurile PDL.

"Probabil totusi ca are prieteni acolo domnul Basescu. (...) Domnul Basescu a stat la reuniune exact intre cei doi prieteni ai domniei sale - domnul Viktor Orban, primul-ministru al Ungariei, si domnul Silvio Berlusconi. Nu stiu daca domnul Basescu din banii nostri a mers la Helsinki ca sa se consulte cu domnul Orban despre cum se poate face o dictatura mai frumoasa in estul Europei sau cu domnul Berlusconi despre diverse gusturi comune, dar stiu sigur ca, daca doreste sa faca asemenea deplasari, trebuie sa le faca din banii sai", a afirmat Ponta.

Presedintele PSD a adaugat ca a fost si el prezent zilele trecute la Summitul PES, care a avut loc la Atena, iar PSD a platit costurile de deplasare.