Marko Bela considera ca merita ca UDMR sa ramana la guvernare numai daca va vedea ca se vor face pasi concreti in investitii in infrastructura, in special in constructia de autostrazi.

"Daca ne asumam guvernarea in perioada urmatoare atunci trebuie sa o facem doar cu aceasta abordare, merita sa ramanem la guvernare doar cu aceasta abordare si doar daca vedem si solutii. UDMR, daca pe buna dreptate simte ca nu a fost singurul vinovat, atunci de ce sa se angajeze intr-o astfel de situatie si la guvernare? Avem o situatie fara precedent si trebuie sa ne impunem punctul de vedere. Ce a tinut de noi facem, am inceput deja reforma. S-a facut doar o masura de descentralizare, cea a spitalelor de catre Ministerul Sanatatii", a aratat Marko Bela, care a precizat ca si aceasta masura a fost luata dupa indelungi negocieri, relateaza Agerpres.

In cadrul sedintei Consiliului Reprezentantilor Unionali (CRU) de vineri, de la Targu Mures, presedintele UDMR a subliniat ca nu e firesc ca o tara care e de doua ori si jumatate mai mare decat Ungaria sa aiba doar 300 de kilometri de autostrada, in conditiile in care tara vecina are peste 1.000 de kilometri de autostrada.

Marko a aratat ca in ultimii 20 de ani au fost numeroase "scapari", de care inclusiv UDMR e oarecum vinovata, intrucat s-a aflat la guvernare, si ca, pe langa lipsa de autostrazi, s-au amanat o serie de masuri care au adus tara in situatia de fata.

O astfel de masura amanata, in viziunea liderului UDMR, este cea a restructurarii aparatului bugetar, care "trebuia facuta de cel putin un an si jumatate in urma", dar care nu a fost luata de "coalitia PSD-PDL aflata in competitie".

Marko crede ca daca masurile erau luate din timp, nu s-ar fi ajuns la aceasta "situatie dureroasa".

"Si eu am mai fost la guvernare si UDMR, dar niciodata nu a fost atat de greu si de dureros sa ne angajam la aceasta sarcina a guvernarii, s-ar putea sa ne usuram daca am lua decizia ca nu mai guvernam. Am auzit un argument sanatos, ca vom pierde alegerile daca nu iesim. (...) Sa iesim acum de la guvernare ca sa putem intra peste doi ani la guvernare? Nu inteleg logica. Dar cu argumente ca vom pierde alegerile... De ce trebuie sa castigam alegerile si sa ne intoarcem peste doi ani? De ce suntem disperati? Acum suntem in pozitie de decizie si sa guvernam. Argumentul ca ne pierdem popularitatea este de domeniul imposibilului. Cel care se angajeaza la politica, atunci se angajeaza si la masuri nepopulare"', a accentuat Marko Bela.