Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, pregateste un proiect social. "Sunt in faza de discutii, nu pentru a face un partid, ci pentru a crea o miscare din asta sociala, bazandu-ma pe necesitatea de a avea oameni care sa impartaseasca aceleasi idei cu mine", a declarat Sorin Oprescu, informeaza Mediafax.

Este vorba despre o actiune care sa ii asigure un sprijin mai larg, inclusiv de natura electorala, a explicat edilul Capitalei, precizand ca Octav Cozmanca nu face parte din acest proiect.

Aceasta miscare sociala ar trebui sa vorbeasca despre influenta prea mare a politicii in viata de zi cu zi, respectiv in actul adminstrativ. Cei care ii vor fi colaboratori in proiect sunt "oameni cu o cultura normala", care au trecut prin viata, foarte tineri si care i-au spus ca ar veni langa el daca ar crea o miscare de acest gen, a continuat Oprescu.

Intrebat daca "miscarea sociala" pe care o planifica intra in zona electorala, primarul general a replicat: "Am spus deschis ca ma gandesc la acest lucru pentru a avea un sprijin mai larg". Proiectul "este in faza de sambure, nici nu caut sa-l sparg, ii dau tarcoale", a explicat Oprescu, adaugand ca inca nu a pus problema finantarii.