Liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, l-a avertizat vineri pe Traian Basescu ca "ne vine vremea la toti", in momentul in care presa l-a intrebat cum comenteaza modul in care senatorul social-democrat Catalin Voicu a fost adus in aceasta dimineata la DNA.

"Vorbea dl. Basescu de comunism. Atunci se intamplau chestiile astea. Am 40 de ani si ii transmit dl. presedinte sanatate si ca ne vine vremea la toti", a spus Vanghelie, care a adaugat ca "ceea ce dai in viata aia primesti".

El i-a transmis lui Traian Basescu "sa nu considere ca poate sa puna in aplicare un mecanism prin care sa sperie toata clasa politica".

Marian Vanghelie a precizat ca a avut o discutie telefonica, vineri, cu Catalin Voicu: "L-am sunat si mi-a zis ca o sa vorbim la partid, pentru ca nu vrea sa cada suspiciuni si asupra mea". "E bine sa discutam mai putin ca lucrurile sunt mai complicate", spune el ca i-a transmis Voicu.

Intrebat daca se simte vizat de subiectul anchetarii lui Voicu, presedintele PSD Bucuresti a raspuns: "Sunt degajat, uitat-va la mine. (...) Si daca ne cheama (la DNA, n.r.) ce se intampla? E usor sa se insceneze dosare".

"Eu sunt increzator in Dumnezeu si va spun un singur lucru: ceea ce dau baietii astia, asta vor primi", a comentat el.

Marian Vanghelie a recunoscut ca Voicu a fost joi la sediul PSD, dar vizita a avut ca subiect doar "problemele de frauda din campania electorala".

Basescu: Cine crede ca presedintele se ocupa cu trimiteri la DNA, este cel putin copil

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, la Bruxelles, intrebat cum comenteaza aducerea la DNA a senatorului Catalin Voicu de la PSD, ca daca cineva crede ca presedintele se ocupa cu trimiteri la DNA, este cel putin copil

Seful statului a apreciat, zambind, ca aceluia care ajunge la DNA "i se pare ca-l ajunge dictatura". "Daca cineva crede ca presedintele se ocupa cu chemarile la DNA este cel putin copil. (...) Probabil au ramas cu niste reflexe de cand erau la guvernare", a mai spus presedintele Basescu.

Intrebat daca pe Voicu l-a acuzat cand a vorbit despre scurgeri de informatii de la fosta unitate "Doi si-un sfert", Basescu a raspuns ca nu isi aduce aminte sa-l fi mentionat pe senatorul PSD. "Nu-mi aduc aminte sa-l fi mentionat pe Voicu, nu-mi aduc aminte".

El a negat ca ar fi stiut de intentia ca Voicu sa fie adus la DNA: "Eu nu am aflat pana am ajuns aici, dumneavoatra mi-ati spus de chemarea la DNA a domnului Voicu. Banuiesc ca este vorba de senatorul Voicu".