In plina criza financiara si sub avertizarea FMI de a nu livra imprumutul Romaniei, fara guvern si fara buget de stat aprobat, parlamentarii isi iau doua saptamani de concediu. Conducerea celor doua Camere ale Parlamentului a decis ca senatorii si deputatii sa-si ia cele zece zile de concediu fara plata. Sub acoperirea legii si, e drept, fara a fi platiti din bani publici, parlamentarii vor intra in concediu in perioada 16-20 noiembrie, respectiv prima saptamana din decembrie. Intre timp nu se poate valida nici Guvernul, nici bugetul de stat pe 2010.

Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a anuntat dupa sedinta Biroului Permanent, ca in cursul lunilor noiembrie si decembrie, Senatul va aplica prevederea legala privind cele zece zile de concediu fara plata.

La Camera Deputatilor, sedinta Biroului Permanent nu s-a putut tine din lipsa de cvorum. Liderii de grup au propus si au stabilit de principiu ca saptamana viitoare sa-si ia zile de concediu fara plata din cele stabilite de Guvern pentru bugetari. Conducerea Biroului Permanent al Camerei urmeaza sa valideze decizia saptamana viitoare.

Astfel, senatorii si deputatii si-au luat concediu in ultima saptamana de campanie electorala dar si in prima saptamana a lunii decembrie inaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Practic, validarea Guvernului si adoptarea bugetului de stat pe 2010 au ramas suspendate dupa cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale.

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase a atras atentia ca datorita concediului fara plata luat de deputati in lunile noiembrie si decembrie, activitatea va fi total blocata.

"Validarea Guvernului si aprobarea bugetului pe 2010 nu este o prioritate pentru grupurile parlamentare. Nu-i intereseaza ce se intampla practic cu tara asta. Din aceasta sfidare romanii au cel mai mult de suferit. Va fi o adevarata problema adoptarea bugetului, mai ales ca FMI ne-a pus un termen limita 10 decembrie", a explicat Anastase.

Geoana in concediu. Chelaru: avem un program foarte incarcat in teritoriu

La inceputul saptamanii, presedintele Mircea Geoana si-a luat concediu pentru campania electorala. Vicepresedintele Senatului, liberalul Teodor Melescanu, a fost desemnat sa asigure conducerea Camerei superioare a Legislativului in intervalul 9-11 noiembrie, perioada in care Geoana se afla in concediu.

Dupa sedinta conducerii Senatului de luni 9 noiembrie, chestorul Ioan Chelaru a explicat ca nu se poate valida Cabinetul Negoita pentru ca programul de lucru al parlamentarilor este unul foarte "incarcat".

"Cu tot programul - si cel legislativ extrem de incarcat, si cel din teritoriu - nu vad ca in aceasta saptamana sa se discute", a explicat social-democratul.

Chestorul afirma ca programul de audieri al ministrilor Cabinetului Negoita ar putea fi luat marti in dezbatere de catre Birourile Permanente reunite, insa a doua zi, sedinta conducerii celor doua Camere nu s-a desfasurat din lipsa de cvorum.

Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, l-a invitat pe Mircea Geoana sa se intoarca si sa convoace Birourile Reunite, pentru ca "nici FMI, nici criza nu stau pe loc pentru ca e el in campanie".

In urmatoarea zi, miercuri 11 noiembrie, atat Senatul cat si Camera Deputatilor au anuntat ca intra in concediu fara plata.

Reamintim ca social-democratii au stabilit ca votul pe Cabinetul Croitoru sa fie amanat cel putin pana dupa primul tur al prezidentialelor. PSD s-a consultat apoi cu PNL si UDMR care au fost de acord.

Cum muncesc parlamentarii: chiulul acoperit de colegul de banca

  • In Parlament, la fiecare sedinta de plen sau comisie, un deputat sau senator trebuie sa semneze lista de prezenta pentru a-si lua diurna de deplasare si cea de sedinta. Semnarea listei atesta prezenta deputatului sau senatorului la lucrari si totodata permite incasarea diurnelor pe sedinta in valoare de aproximativ 150 RON.
  • Lista de prezenta pe care fiecare parlamentar trebuie sa o semneze este afisata inaintea sedintei de plen pe o masa si e supravegheata de angajatii Parlamentului. La fiecare sedinta, deputatul sau senatorul trebuie sa semneze condica nominal pentru a incasa banii respectivi. Semnaturile nu sunt verificate daca ele corespund sau nu persoanei in cauza, ceea ce le permite parlamentarilor sa semneze si pentru colegii care absenteaza.
  • Pratic, parlamentarii semneaza pentru colegi si prieteni care absenteaza pentru a-si incasa diurnele de sedinta. Practica s-a impamantenit, astfel ca parlamentarii nu se mai feresc de presa sau de camerele de luat vederi. 
  • Presa a scris de-a lungul timpului sute de articole cu practicile parlamentare, dar masuri concrete pentru stoparea lor nu s-au pus niciodata in practica. In 2008, Academia Catavencu a efectuat o ancheta in acest sens si i-a filmat pe parlamentari. De atunci si pana in noiembrie 2009 nu s-a schimbat nimic.
  • La nivelul conducerii Parlamentului s-a propus fie ca prezenta sa se faca pe baza cartelei electronice de vot , fie pe baza semnaturii care putea fi scanata si verificata, dar, parlamentarii au respins prin vot astfel de masuri.