Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase a declarat duminica dupa-amiaza ca, daca partidul sau nu va reusi sa-si impuna premierul in viitorul Cabinet, este mai bine ca PSD sa mearga pentru o perioada in opozitie, in vederea asigurarii echilibrului scenei politice.

“Eu cred ca, daca nu reusim sa echilibram scena politica si daca nu reusim sa impunem un premier de la noi, pe un program pe care sa il sustinem in cadrul viitorului Guvern, solutia cea mai buna este sa intram pentru o perioada in opozitie”, a declarat Nastase, citat de Mediafax.

Intrebat de ce ar trebui sa se intample acest lucru, Nastase a precizat: “Tocmai pentru a asigura un echilibru politic. Exista un presedinte care vine din zona PDL. Cred ca nu ar fi bine ca toata puterea sa se concentreze intr-o singura zona si ar fi important, din punct de vedere al democratiei, sa existe un anumit echilibru al puterii, care sa poata asigura societatea civila, cetatenii Romaniei, impotriva unor tentatii de abuz, de autoritarism”.

Nastase si-a exprimat speranta ca PSD sa reuseasca sa impuna un premier care, cu expertiza social-democratilor si cu experienta guvernarilor anterioare, sa faca fata unei perioade dificile de criza.

Intrebat daca doreste o alianta cu PNL, Nastase a precizat ca, in cadrul unei intelegeri cu liberalii, “lucrurile ar fi si mai simple”.

“Dupa doi ani in care PNL totusi a avut un premier, in conditiile in care PSD a sprijinit acest Guvern si pe acest premier, ar fi acum firesc - avem de doua ori mai multe mandate - ca premierul sa vina din partea PSD”, a subliniat Nastase.

O parere distincta a avut insa Miron Mitrea. El a spus ca optiunile social-democratilor sunt intrarea la guvernare cu PD-L sau in opozitie cu PNL si ca, desi PSD nu trebuie sa renunte la functia de premier, in acest moment orice conditie e negociabila.