Premierul Florin Cîţu susține că este "foarte important" pentru el ca Secția de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) să fie desființată și că va prezenta în coaliție o soluție.

Florin Citu Foto: Guvernul Romaniei

Cîțu a spus, la începutul ședinței de luni seară a coaliției, că va pune pe ordinea de zi desfiinţarea SIIJ.

"Venim cu o propunere, ştiţi foarte bine, ministrul Justiţiei a cerut opinia Comisiei de la Veneţia în primăvară, o opinie care este foarte bună, dar foarte multe aspecte din acea opinie nu au fost discutate în spaţiul public. Şi atunci, noi credem că dacă se ia în considerare în totalitate opinia Comisia de la Veneţia, avem soluţia pentru a ieşi din acest impas temporar în care ne aflăm. Şi vom veni astăzi, împreună cu doamna Scântei, cu o soluţie pe masa coaliţiei", a spus Cîţu, citat de Agerpres.

El a făcut aceste declarații alături de preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, care a spus că PNL "rămâne consecvent proiectului adoptat de Guvern în ceea ce priveşte cele două obiective majore: desfiinţarea în această sesiune parlamentară a Secţiei speciale şi respectarea în mod neechivoc a competenţei materiale a parchetelor în România, menţionând că recomandările ministrului Justiţiei pot fi transformate în soluţii legislative.

Blocajul din coaliție privind desființarea SIIJ

În 27 decembrie 2019, Guvernul Orban a adoptat un Memorandum prin care se propunea desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Cătălin Predoiu susținea că desființarea SIIJ este o prioritate a mandatului său.

În 4 februarie 2020, Ministerul Justiției a pus în dezbatere un prim proiect de lege privind desființarea Secției de anchetare a magistraților. Proiectul prevedea și modificarea Legii 303 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în sensul că acțiunea penală în cazul unui judecător sau procuror poate fi începută doar cu autorizarea prealabilă a procurorului general, iar trimiterea în judecată a magistraților se încuviințează de către Consiliul Superior al Magistraturii. De asemenea, Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu propunea prin acest proiect și modificarea Legii 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

30 august 2021. Secția specială este tot acolo, la fel și legile justiției.

Între timp, s-a schimbat guvernarea, iar în 18 februarie 2021 Cabinetul Cîțu, cu Stelian Ion ministru al Justiției, a adoptat proiectul de desființare a SIIJ. Proiectul a primit avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii și a ajuns în Parlament.

În luna martie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale, însă cu mai multe amendamente, printre care şi unul al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, susţinut şi de UDMR, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. Această superimunitate a fost criticată chiar de asociații ale magistraților.

Stelian Ion a solicitat Comisiei de la Veneția să se pronunțe pe aceste modificări aduse legii, iar organismul internațional a transmis, în iulie, că amendamentele adoptate în Camera Deputaților ridică numeroase semne de întrebare atât pe conținut, cât și pe procedură. Comisia de la Veneția a recomandat ca aceste amendamente să fie înlăturate complet.

Ar fi urmat ca liderii coaliției să stabilească un calendar pentru adoptarea în sesiune extraordinară a desființării SIIJ, precum și pentru forma finală a proiectului, însă discuțiile s-au blocat.

Proiectul adoptat de Guvern prevede ca dosarele de la SIIJ să fie repartizate unităților de parchet competente (inclusiv DNA și DIICOT), însă UDMR se opune preluării cauzelor de către DNA și vrea ca acestea să fie trimise Parchetului General. Formațiunea condusă de Kelemen Hunor a respins până acum toate soluțiile propuse de Stelian Ion și insistă ca dosarele vizându-i pe magistrați să fie preluate exclusiv de către Parchetul General. De altfel, UDMR a depus la Comisia Juridică din Senat un amendament potrivit căruia magistrații să fie anchetați de către Secția de urmărire penală și criminalistică din Parchetul General.

A urmat un război al declarațiilor, cu acuzații reciproce între Stelian Ion și UDMR.

  • "UDMR a dorit altceva, adăugând la programul de guvernare, punând alte condiţii care nu existau în programul de guvernare şi aici suntem acum. Doresc ca dosarele să nu ajungă la DNA, UDMR se pare că are o problemă cu DNA.
  • Ştiam ce s-a întâmplat în anii trecuţi, ştiam de discursul lor şi ştiam de lupta pe care au dus-o cu PSD împotriva justiţiei. Nu ştiam că odată păşind în această guvernare şi agreând acest program de guvernare nu îşi vor schimba discursul cu privire la justiţie”, declara Stelian Ion în 17 august.

La începutul lunii august, președintele Klaus Iohannis l-a criticat pe ministrul Justiției și i-a reproșat întârzierea în modificarea legilor justiției și eșecul discuțiilor referitoare la desființarea SIIJ.

  • "Având în vedere de unde am pornit, pot să spun da, coaliția funcționează, dar nu funcționează perfect. Sunt multe lucruri care nu funcționează. Bunăoară, SIIJ nu a fost desființat. Chit că toată lumea s-a lăudat că așa va face, dar ministrul Justiției nu a găsit încă calea potrivită.
  • Legile justiției... nici nu există un proiect acceptat în coaliție și sunt și eu nemulțumit de aceste lucruri. Sunt și alte și alte reforme care au fost promise și deocamdată auzim că se întâlnesc și discută. Este mult de lucru, dar această formă eu sunt convins că poate să funcționeze”, a declarat atunci Iohannis.

Premierul Florin Cîțu s-a poziționat alături de Klaus Iohannis, susținând că este de acord cu el "cam cu totul" că responsabilitatea pentru blocajul din coaliție legat de legile justiției și de desființarea Secției speciale este a ministrului Justiției.

Stelian Ion a reacționat spunând că atât desființarea definitivă a SIIJ, cât și repararea legilor justiției ar fi fost deja realizate dacă toți partenerii din coaliție ar fi respectat programul de guvernare și ar fi pus preț pe opiniile instituțiilor internaționale. El i-a transmis președintelui "rugămintea" de a se implica în depășirea acestui blocaj: "USR PLUS nu va accepta cosmetizări ale legislației".

În 24 august, ministrul Justiției spunea că o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema reformelor din justiţie "este absolut necesară" și că a încercat și va încerca în continuare să o aibă. Întrebat dacă a primit vreun răspuns de la Cotroceni, Stelian Ion a spus că nu vrea "să pună gaz pe foc pe un subiect care trebuie rezolvat".