Liderul senatorilor AUR, Sorin Lavric, pe care Diana Șoșoacă îl acuză de misoginism, spune despre avocată că este "colerică și emană numai energie negativă”, iar după o ceartă din Parlament pe tema vaccinurilor el i-a propus lui George Simion, președintele partidului, să o dea afară din grup, iar în Biroul Central "toți au fost de acord cu excluderea”.

Sorin LavricFoto: Captura
  • "Perspectiva divorțului dintre AUR și doamna Sosoaca plutea în aer, însă am crezut că dacă o luăm pe duhul blândeții putem să îi hrănim spiritul coleric. Nu s-a putut. Ea nu poate fi înfrânată cu nimic. Probabil că nici cu ea însăși nu se poate privi în oglindă. (...) picătura care a umplut paharul a fost scandalul pe care l-a iscat în plenul Senatului (miercuri -n.r.).
  • Eu eram în dreapta doamnei președinte, Anca Dragu, când doamna Șoșoacă, pentru că nu i s-au alocat minutele care oricum nu i se cuveneau potrivit algoritmului pentru declarații politice, a făcut scandal și a început să o insulte pe doamna președinte și pe domnul Ciprian Bucur (secretar general al Senatului). La sfârșit, după ce i s-a oprit microfonul, a început să urle în sală. A plecat urlând, i-a făcut pe domnul Bucur și pe doamna Anca Dragu infractori”, a spus Sorin Lavric, la Digi24.

Senatorul AUR susține că Diana Șoșoacă a țipat și la el, iar și altercația a continuat în biroul lui Claudiu Tîrziu.

  • "L-am sunat și pe George Simion și a fost imediat de acord. Am strâns grupul de senatori AUR, le-am spus. Știu foarte bine toți cine este Diana Șoșoacă, ce structură are, colerică, emană numai energie negativă. Nu am mai putut. A continua cu ea în AUR înseamnă a compromite formațiunea pe termen lung.
  • Am vorbit cu Biroul Central, forul de conducere la nivel național. S-a votat. Toți au fost de acord cu excluderea. Așa că, doamna Șoșoacă nu mai este membru al partidului, ea va rămâne senator. Dar va fi singură, nu va mai sta în rândul de bănci AUR, îi vom retrage sprijinul din toate comisiile. La una era chiar președinte, la comisia pentru abuzuri. De acum încolo va fi singură, arătându-ne nouă cât de mici suntem în comparație cu ea, Mântuitorul lumii”, a mai spus Sorin Lavric.

Senatoarea Diana Șoșoacă a vorbit miercuri seară pe Facebook despre exlcluderea din AUR și i-a acuzat pe liderii partidului Sorin Lavric și Claudiu Târziu de misoginism și ”dublă măsură”, spunând că aceștia și-au trădat electoratul, iar ea va continua să ”se lupte pentru oameni și să-și reprezinte țara”.