„Este absolut fezabil. Școlile nu trebuiau să se închidă, de fapt. Nu există nici o justificare a închiderii școlilor, dacă ne referim măcar la școlile primare. România a devenit unicat în UE, cu o incidență relativ redusă față de alte țări, a ținut școlile închise un an de zile. Lucrul ăsta nu mai poate să continue, nu atât din punct de vedere al procesului de învățământ, cât mai ales din punctul de vedere al afectării grave a modului în care se dezvoltă copiii”, a declarat Rafila.
Deputatul PSD a afirmat că susține demersurile ministrului Educației pentru redeschiderea școlilor pe 8 februarie.
„Mi se pare hazardată afirmația unui reprezentant de la Ministerul Sănătății, care spunea că nu se vor deschide școlile, mai ales că numărul de cazuri noi este tot mai mic, am avut doar 2.000 ieri, cu 7.000 de teste. Trebuie să ne lămurim: ori avem o situație epidemiologică gravă, pe care nu o cunoaștem și lucrul ăsta trebuie asumat ori avem o situație epidemiologică total sub control, după numărul de teste efectuate și numărul de teste pozitive și atunci nu ar trebui să existe nici cea mai mică discuție legată de redeschiderea școlilor”, a adăugat Rafila.
„Planurile de redeschidere a școlilor sunt în stadiul de evaluare, se discută ce fel de clase se vor deschide, sunt mai multe scenarii posibile, fie de afterschool, creșă, ciclu primar, fie de clase mai mari. Dar nu pot să vă dau un răspuns în acest moment pentru că ceea ce se întâmplă în următoarele două săptămâni va duce la decizia redeschiderii sau menținerii închise a școlilor în data de 8 februarie. Ceea ce suntem conștienți e că situația de școală online nu e de cea mai bună calitate, din acest motiv profesorii au fost incluși în grupa prioritară de vaccinare, tocmai ca să protejăm această categorie, dar vom putea să dăm un răspuns pe problema școlii cam peste o săptămână - 10 zile”, a spus ea.
PATHETIC !!!!
Deci, decat hibrid, mai bine online cu totul!
Sa se deschida cand se va putea cu toti la scoala, fara masti, si doar dupa ce toti profesorii vor fi vaccinati, desigur!
Problema sta in lipsa de investitii in invatamant care ne distruge calitatea educatiei de multi ani.
Se pare ca domnii nu vor sa auda de copii defavorizati care au anumite nevoi si aveau si inainte de pandemie.Apoi ceilalti elevi care isi doresc ca orele sa fie mult mai interactive si sa ramana cu ceva in cap dupa ce vor termina clasele 1-12.
Daca se deschid scolile cu ce le este de folos elevilor?Ei vor continua sa isi piarda interesul si invatamantul va fi in cadere libera,cu si fara pandemie!
tocmai s-a publicat un studiu prin care se arata ca inchiderea scolilor a redus din incidenta..
dar na.. once a PESEDIST.. always LICHEA :DDD