Deputatul Corneliu Ştefan este noul preşedinte al PSD Dâmboviţa, acesta impunându-se în faţa contracandidatului său, europarlamentarul Rovana Plumb, la alegerile de duminică de la Conferinţa extraordinară a organizaţiei.

Rovana PlumbFoto: Captura video

Rovana Plumb a fost om de bază în echipele lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă care a propus-o și comisar european, funcție pentru care a fost respinsă. Plumb conducea organizația PSD Dâmbovița după plecarea lui Adrian Țuțuianu la Pro România.

"Astăzi împlinesc 19 ani de când sunt colegul dumneavoastră. Am plecat de la funcţia de preşedinte de organizaţie de tineret, am fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene, iar până anul trecut am ocupat funcţia de preşedinte executiv la Dâmboviţa. (...) Declinul organizaţiei a început din toamna 2018 când preşedintele de la acea vreme a fost interceptat şi apoi exclus. În mai 2018 am avut europarlamentare, PSD a obţinut cel mai prost scor din istoria PSD Dâmboviţa, totul a culminat cu alegerile prezidenţiale, când am pierdut şi primul şi al doilea tur. De atunci, noi am dorit resetarea organizaţiei. A venit momentul să dăm organizaţiei ceea ce a început să îi lipsească: unitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar declarativ", a spus Ştefan, citat de Agerpres.

Senatorul Titus Corlăţean a criticat dur alegerea lui Andrei Plumb în funcţiile de vicepreşedinte al organizaţiei şi şef de campanie la alegerile europarlamentare în judeţ. "Să nu mai acceptăm interferenţe de natură familială în politică", a transmis Corlăţean.

Din discursurile rostite la conferinţa de alegeri nu au lipsit momente inedite, primarul din Tătărani, Constantin Pătru, cerându-i preşedintelui interimar al PSD, Marcel Ciolacu, să aducă un sobor de preoţi în sediul PSD Dâmboviţa "să tămâieze să iasă Satana".