​Ana Birchall spune că a fost exclusă din PSD fără să se poată apăra: „Plec din acest partid cu conștiința curată”

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 12 noiembrie 2019, 21:17 Actualitate | Politic


Ana Birchall
Foto: Facebook/ Ana Birchall
Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, spune că a fost exclusă din PSD fără să fie invitată la ședința CExN pentru a auzi „capetele de acuzare” și să poată răspunde, dar afirmă că pleacă din partid, după 19 ani, „cu conștiința curată”, scrie Mediafax.

„Am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca măcar să fi fost invitată la ședință să aud „capetele de acuzare” și să pot răspunde. În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice. Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică”, a scris marți seară, pe pagina sa de Facebook, Ana Birchall, fost ministru al Justiției în Guvernul Viorica Dăncilă.

Birchall a mai afirmat că și de acum înaninte se va pune „în slujba românilor, a României”, fără nicio abatere.

Fostul ministru a făcut apel la mandatul pe care l-a avut în fruntea Ministerului Justiției, spunând că a fost unul „excelent”.

„Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că în Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal”, a mai scris Ana Birchall.

Președintele PSD Viorica Dăncilă a anunțat, după ședința CEx a PSD, că membrii comitetului au luat decizia de a-i exclude pe Cozmin Gușă, Ana Birchall și pe toți cei care au votat pentru Guvernul Orban.


Propunerea de excludere a Anei Birchall a fost făcută de deputatul Cătălin Rădulescu, potrivit unor surse din conducerea PSD. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi, doar opt lideri PSD votând „împotrivă”.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3976 vizualizari

  • +13 (13 voturi)    
    ANA Știe (Marţi, 12 noiembrie 2019, 21:25)

    un domn [utilizator]

    Lucruri Murdare din P$D, cei 8 care au fost împotriva degeaba i au spus Analfabetei ca Armaghedonuu P$D este și mai aproape după ce Analfabeta ii mințise pe israelieni in America cu Ambasada
    Ce urmează ? Un altfel de Black Cube
    • +4 (4 voturi)    
      Totusi, Ana Birchall a mai facut ceva in (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 11:25)

      bancher [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      justitie...inclusiv ca se lupta cu Sectia speciala ptr anchetarea abuzurilor din justitie, unde e omul lui Dragnea.
  • +15 (15 voturi)    
    Stati linistiti, o primesc inapoi (Marţi, 12 noiembrie 2019, 21:29)

    Sparafucile [utilizator]

    O primesc inapoi dupa ce Viorica pierde prezidentialele. Ca sa fie siguri ca nu mai ajunge ministrul justitiei. Altminteri se duce la altii care iar o pun ministrul justitiei.
  • +23 (23 voturi)    
    Foarte bine! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 21:36)

    Alexos [utilizator]

    Adevarul ca femeia este mult peste calibrul PSD, nu inteleg de ce a facut atat de multi purici acolo.
  • +14 (14 voturi)    
    elogiii...elogiii.. (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 9:56)

    acasa1284285656193 [utilizator]

    Stimata doamna,nici nu aveati ce cauta in acea adunatura ce-si zice PSD.
  • +5 (5 voturi)    
    Felicitari ! (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 12:19)

    John M. [utilizator]

    Foarte putini oameni au iesit curati dupa ce s-au tavalit in noroi cu turma PSD.
  • -2 (4 voturi)    
    Pleaca (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 13:23)

    Gigi Kent [utilizator]

    Pleaca din PSD inapoi la padurea Baneasa la K2 / K4.

    Acum SRI-ul trebuie sa evalueze daca merita sa tii un Infiltrat intr-un partid timp de 19 ani avand in vedere ca sansele sa ajunga intr-o pozitie de unde poate sa isi indeplineasca mandatul (in cazul acesta Ministru al Justitiei) sunt oricum reduse. Mie mi se pare o investitie nerentabila. Dar SRI-ul e cunoscut pentru ca investeste in filaje si alte asemenea ani de zile si nu obtine nici o informatie relevanta.
  • 0 (2 voturi)    
    Comentarii pozitive (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 15:28)

    unins [utilizator]

    la adresa doamnei Birchall si chiar multumiri din partea presedintelui Johannis, care chiar cred ca sunt meritate. Ana Birchall a demonstrat ca are coloana vertebrala prin profesionalism si corectitudine. Sunt curios care din partidele de dreapta ar avea curajul sa-i ofere posibilitatea de a face parte din echipele lor de specialisti.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by