CSAT se va reuni în ședință săptămâna viitoare, pe 11 decembrie, pe agenda discuțiilor figurând planul de înzestrare a armatei și ”alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”. Precizarea a fost făcută de Administrația Prezidențială după ce ministrul Apărării declara marți, după audierea sa în Parlament, că problema tensiunilor dintre Rusia și Ucraina ar putea fi abordată în următoarea ședință a Consiliului.

Preşedintele Klaus IohannisFoto: Hotnews

Ordinea de zi a ședinței CSAT:

• Planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019-2028;

• Planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2019;

• Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru anul 2019;

• Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2019.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, în cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina din Marea Azov ar putea fi discutat în următoarea ședință a CSAT, care va avea loc pe 11 decembrie, a declarat, marți, ministrul apărării Gabriel Leș, audiat la comisia senatorială de resort.

”Am prezentat situația din Ucraina. Acesta a fost subiectul pentru care am fost invitat aici. Am fost însoțit de generalul care se ocupă de analiza pe astfel de subiecte. Nu vreau să escaladăm un astfel de subiect care este totuși sensibil. Cred cu tărie că diplomația și dialogul politic încă nu și-au spus ultimul cuvânt și asta este cel mai important. Pe de altă parte România și MAPN monitorizează foarte atent această situație.(...) Știu că este un CSAT pe data de 11 (decembrie - n.r.), dar nu știu să fie pe ordinea de zi această temă. Este un CSAT obișnuit. Este foarte posibil ca în cadrul acestui CSAT să fie nevoie de o informare pe această temă”, a declarat Gabriel Leș, după ședința Comisiei pentru apărare a Senatului.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, pe 26 noiembrie, referitor la incidentul din Marea Azov, că România este pregătită pentru orice scenariu şi pentru orice măsură, precizând că le-a solicitat părților implicate să trateze cu calm conflictul.

La finalul lunii noiembrie, forțele ruse au capturat navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu, în urma unui incident care a avut loc în zona strâmtorii Kerci, ce desparte Marea Neagră de Marea Azov.

Serviciul Federal rus de Securitate (FSB) susţine că navele militare ucrainene Berdiansk, Nikopol şi Iani Kapu au pătruns neautorizat în apele teritoriale ruse, ignorând somaţiile. Ambarcațiuni ale FSB au deschis focul spre cele trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.