Vicepreședintele liberal Florin Roman a reacționat, și el, la atacul lui Dacian Cioloș la PNL, spunând că ”maturizarea politică e necesară chiar și pentru cei care se cred mai catolici decât Papa”.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Am văzut o postare a unui fost premier tehnocrat, ajuns ministru al agriculturii și mai apoi comisar european pe agricultură, cu sprijinul PNL. Acum îi “miroase” PNL. Adică singurul partid care a demonstrat că a bătut și poate bate PSD. În timp ce dl tehnocrat stă în tribune, sparge semințe și își dă cu părerea de antrenor, noi cei de la PNL jucăm dur în teren: 27 de atacuri câștigate la CCR, legile justiției întoarse în parlament, moțiuni simple și de cenzură, atacuri la baionetă la miniștri incompetenți ai PSD.

El nu e în stare să-și înregistreze încă un partid, în timp ce PNL are în spate voturile românilor care au dat 1100 de primari, 1500 de viceprimari, 15000 de consilieri locali și județeni. Prin atacul la PNL, dl tehnocrat nu face decât jocul PSDragnea. Păcat, nu a înțeles că adversarul lui nu e PNL ci Dragnea și PSD. Maturizarea politică e necesară chiar și pentru cei care se cred mai catolici decât Papa...”, scrie Florin Roman pe Facebook.

Vicepreședinte PNL Gigel Știrbu: Cioloș mușcă mâna care l-a hrănit. Iohannis l-a numit premier, PNL - ministru

Și vicepreședintele PNL Gigel Știrbu a scris duminică, pe Facebook, că fostul premier Dacian Cioloș este un „sinecurist” care a obținut funcțiile de ministru și comisar european de la clasa politică pe care acum o critică.

„Un sinecurist acuză! De fiecare dată când nu se simte băgat în seamă, Dacian Cioloș, iese, cum altfel decât pe Facebook, și atacă Partidul Național Liberal. Acest sinecurist uită că PNL l-a susținut pentru funcția de prim-ministru al României la alegerile parlamentare din 2016. De data aceasta a afirmat faptul că PNL este un partid care refuză să se reformeze. Nu îmi dau seama la ce reformă se referă Cioloș, dar când mă uit cum a obținut el toate funcțiile deținute, înțeleg că pentru el înseamnă să pupi ghiulul oricui îți oferă o funcție într-un loc călduț”, a scris Știrbu, conform Mediafax.

Liberalul a adăugat că Cioloș are un caracter care „lasă de dorit”.

„Dacian Cioloș este un om cu un caracter ce lasă de dorit și încearcă sistematic să muște mâna care l-a hrănit. Așa a procedat și când l-a criticat pe Președintele Iohannis, spunând că el n-ar fi numit-o premier pe Viorica Dăncilă. N-ar trebui să uite că într-un moment în care el rătăcea pe la Bruxelles, Iohannis l-a numit în funcția de premier al României. Toate funcțiile deținute de-a lungul timpului i-au fost acordate de oamenii pe care acum îi blamează. Să nu uite că PNL i-a dat portofoliul Agriculturii în guvernul condus de Tăriceanu, iar aceeași clasă politică nereformată i-a oferit și postul de comisar european. Nu cumva este cel mai bun produs al actualei clase politice?”, a precizat Știrbu.

Vicepreședintele PNL îi cere lui Cioloș să explice de ce l-a susținut în Guvernul său pe „omul lui Liviu Dragnea”.

„Poate fostul premier ne va explica și motivul pentru care l-a susținut pe Vasile Dâncu în guvern, știind foarte bine că este omul lui Liviu Dragnea. Sau poate acesta era și motivul?”, a conchis Știrbu.

Dacian Cioloș, lider al Mişcării România Împreună, atacă PNL, despre care spune că face parte din ”clasa politică veche”și refuză să se reformeze. ”Ei așteaptă să cadă PSD natural și ei să le ia locul. Experiențele din 1996 cu CDR și din 2004 cu Alianța DA ne-au arătat ca nu funcționează acest model”, acuză fostul premier.