Senatorul PSD Niculae Bădălău a depus un proiect de lege prin care se instituie "Ziua Dăruirii" pe 25 septembrie, zi în care ar urma să se organizeze "programe și manifestări culturale, educative, artistice, de voluntariat". Bădălău explică în expunerea de motive, pe care o deschide cu un citat din Blaise Pascal, că "a dărui înseamnă a adopta în comportamentul tău prezumția de solidaritate cu ceilalți oameni". El s-a inspirat de ziua lansată în SUA în 2012, "GivingTuesday".

Niculae BadalauFoto: Facebook - Niculae Badalau

"Scopul promovării acestei inițiative legislative este acela de a crește repsonsabilitatea cetățenilor de toate vârstele, de a servi toate segmentele societății, de a contribui la o moștenire culturală care trebuie amplificată, de a încuraja generozitatea și implicarea socială prin instituirea unei Zile a dăruirii", spune Bădălău în expunerea de motive, cel care urmează să devină președintele Consiliului Național al PSD.

Senatorul PSD începe expunerea de motive cu un citat din Blaise Pascal: "Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiți."

"Dăruirea este, înainte de toate, un act profund și personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: a de oferi celuilalt, de a te simți împlinit, de a-i contamina pe alții de bucuria vieții. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva, poate însemna și a simți că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun și mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă", continuă liderul PSD.

Citește aici în întregime textul expunerii de motive

Citește aici proiectul de lege

Niculae Bădălău, senator de Giurgiu, este singurul inițiator al acestui proiect legislativ, care va intra în procedură legislativă la Senat, Camera Deputaților fiind decizională.