Fostul presedinte Traian Basescu considera ca "marele ghinion" al romanului rapit in Burkina Faso este ca atat presedintele, cat si premierul sunt in vacanta, in loc sa puna in miscare toate resursele institutiilor de securitate nationala pentru recuperarea sa. "Un cetatean roman pe nume Iulian Ghergut a fost rapit de o grupare radicala in Burkina Faso. Orice stat democratic trateaza un astfel de eveniment ca pe o agresiune terorista la adresa sa si pune in miscare toate resursele institutiilor de securitate nationala pentru recuperarea cetateanului rapit. Doar resursele diplomatice nu sunt suficiente", a scris vineri pe Facebook fostul sef al statului.

El a adaugat ca marele ghinion al lui Ghergut este ca cei care trebuie sa fie "in capul mesei" la care se fac analizele, adica premierul si presedintele tarii, sunt in vacanta.

"In capul mesei, unde se fac analizele de doua ori pe zi, trebuie sa se afle ori presedintele, ori prim-ministrul, adica cineva care sa-si asume activitatile in afara teritoriului national cu atat mai mult cu cat, in Africa de Vest, cu siguranta gasim resurse de cunoastere. Marele ghinion al lui Iulian Ghergut este ca ambii decidenti sunt in vacanta", incheie Traian Basescu.