Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a declarat, vineri, la Bistrita, ca presedintele Traian Basescu nu trebuie sa stabileasca agenda Parlamentului, care este suveran, adaugand ca proiectul din 2011 de revizuire a Constitutiei este "ilegitim politic", transmite Mediafax.

Valeriu Zgonea a fost intrebat, intr-o conferinta de presa, ce raspuns ii da presedintelui Traian Basescu la scrisoarea pe care i-a trimis-o. "Legal si constitutional", a spus Valeriu Zgonea.

In ce priveste proiectul de revizuire a Constitutiei transmis la Parlament in iunie 2011 si care transpune rezultatele referendumului din 2009, Valeriu Zgonea a spus ca il va trimite forumului constitutional spre consultare si comisiei speciale care, spre deosebire de cea constituita de Daniel Buda, se intruneste.

"Exista o diferenta foarte clara. Noi am castigat alegerile pe 9 decembrie pentru ca cetatenii au vrut o altfel de guvernare, un alt mod de a face guvernare in Romania. Acel proiect este ilegitim, al unei majoritati ilegitime, construit pentru interesul domnului presedinte Traian Basescu, nediscutat cu nimeni, nici cu societatea civila, nici cu zona academica, nici cu mass-media, nu mai vorbesc de politicieni, si care nu a intrunit niciodata suportul de a fi trecut, asa cum se trece proiectul de revizuirea Constitutiei, cu doua treimi in fiecare Camera. A fost trecut ca un proiect de lege si au constatat ca la comisia speciala nu vrea nimeni sa vina, nici cei care erau in actul guvernamental ilegitim construit prin santaj si prin amenintare. Si atunci noi am spus ca in mandatul 2008-2012 datorita unui Guvern ilegitim, sustinut de majoritate ilegitima din Parlament care nu era rezultatul vointei electoratului din 2008, o discutie despre modificarea Constitutiei este fara fond si fara forma", a declarat Valeriu Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a spus ca, in 2012, dupa ce USL a castigat alegerile, a constituit aceste comisii - de revizuire a Constitutiei -, asa cum a promis in 9 decembrie.

"Intrebarea mea este acum: ce trebuie sa sustinem noi - ce au vrut cetatenii pe 9 decembrie si am promis noi sau ceea ce presedintele, printr-un tertip electoral, a castigat in 2009, iar patru luni mai tarziu tot valul acela, succesul acela, s-a intors impotriva sa si astazi se mentine la aceleasi cote de antipatie? Dati-mi un partid, in afara de Traian Basescu si PDL, care a discutat despre acel proiect. Din punct de vedere politic este ilegitim", a spus Zgonea.

Presedintele Camerei Deputatilor a adaugat ca Traian Basescu nu trebuie sa stabileasca agenda Parlamentului.

"Nu trebuie sa ne stabileasca presedintele agenda noastra, a Parlamentului. Noi reprezentam suveranitatea si nu trebuie sa stabileasca el de unde incepem noi reforma constitutionala, care e punctul zero. Ceea ce este important pentru Romania este sa evite derapajele si conflictele dintre Parlament si institutia prezidentiala in viitor, daca vrem sa fim o Romanie democratica. Si aici trebuie sa stabilim limitele, haina fiecarei institutii in viitoarea Constitutie. Constitutia pe care noi o vom construi si o vom supune controlului parlamentar si controlului Curtii Constitutionale se va finaliza cu un referendum. Acela va fi rezultatul consultarii publice", a spus Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai fost intrebat despre Legea electorala si insistenta presedintelui Traian Basescu privind Parlamentul unicameral.

"Toate partidele politice doresc Parlament bicameral. Trecand peste declaratiile politicianiste ale PDL, in interior si ei doresc acelasi lucru. Deci avem un consens in clasa politica care are reprezentare in Parlamentul Romaniei. Numarul membrilor care apartin fiecarei Camere se stabileste in baza unui calcul matematic", a spus el.

Intrebat care crede ca este miza lui Traian Basescu care sustine, in continuare, trecerea la un Parlament unicameral, Valeriu Zgonea a raspuns: "Este una politicianista: deturnarea dezbaterii publice. Traian Basescu doreste punerea in antiteza a baietilor buni cu baietii si mai buni care vor modernizarea statului prin blocarea modernizarii. Vrea ca la momentul respectiv sa se pozitioneze exact ca si la referendumul de suspendare, indemnand sa nu mearga lumea la vot astfel incat sa ramanem cu aceeasi Constitutie careia toti i-am vazut limitele. Toti am acceptat, indiferent de culoare politica, faptul ca aceasta Constitutie are anumite limite. Intrand in zona europeana trebuie sa aducem anumite ajustari".

Presedintele Camerei Deputatilor a spus ca un aspect care trebuie ajustat este cel legat de reprezentarea Romaniei la Bruxelles.

"Politicile publice de dezvoltare a Romaniei se stabilesc la Bruxelles, iar rezultatul acestui model pe care domnul presedinte l-a folosit s-a vazut in gradul de absorbtie si in ocuparea fortei de munca. Am pierdut un milion de locuri de munca, zeci de companii s-au inchis, somajul a crescut in Romania (...) Rezultatele sunt clare", a afirmat el.

Valeriu Zgonea participa, vineri, la Bistrita, la conferinta de alegeri a presedintelui PSD Bistrita. Pentru aceasta functie si-a depus candidatura o singura persoana, Alexandru Bria, consilier municipal PSD. Functia de lider municipal a devenit vacanta la sfarsitul anului trecut cand primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, a demisionat invocand amestecul filialei judetene in stabilirea candidatilor.

Presedintele Traian Basescu solicita Camerei Deputatilor, intr-o scrisoare transmisa joi lui Valeriu Zgonea, sa continue dezbaterile la proiectul de revizuire a Constitutiei transmis la Parlament in iunie 2011 si care transpune rezultatele referendumului din 2009.