Auto-ironie, cu ajutorul celor de la Monty Python. Asta pentru ca n-am crezut nici un moment ca Sorin Oprescu ar putea castiga primaria Capitalei. Odata datorita apropierii de Ion Iliescu (pe care, spre lauda lui, n-a negat-o), si apoi pur si simplu pentru ca a avut o candidatura extrem de superificiala, in toate aspectele ei, scrie DOC, pe blogul lui.
Toate pretentiile, de independenta, de competenta, de anti-sistem, de viziune asupra viitorului oras, toate ar fi fost invalidate de o minima analiza. Programul sau politic e o gluma (sunt curios ce se va alege de autostrada aceea). Cum a reusit sa ajunga primar?
Ei bine nu doar cu ajutorul al aripii iliesciene a PSD, ci si cu cel nepretuit dat de PD-L. Ar fi trebuit sa-mi amintesc ca procesul electoral nu este alegere/respingere a unui candidat, ci alegerea unuia in detrimentul celorlalti. Victoria dlui Oprescu este un accident sever suferit de PD-L.
Acum, cuvantul accident poate duce la confuzii. Intelesul lui imediat este de eveniment care se produce din intamplare, in ciuda cursului natural al lucrurilor, fara sa poata fi prevazut sau evitat. Dar exista accidente a caror explicatie este exact opusa, sunt cele care nu sunt o intamplare deloc. Sunt accidente facute posibile, daca nu chiar inevitabile chiar de autorii lor, pas cu pas, greseala cu greseala.
Nimeni nu premediteaza sa intre cu masina intr-un copac. Doar ca, in loc de prevedere, isi spun ca asa ceva nu li se poate intampla chiar lor. Si calca mai tare acceleratia, si cred ca depasirile sunt un fel de sport, si cred ca ei pot conduce ca un pilot de formula 1, si ca pot face asta si pe ploaie, si daca sunt obositi sau bauti. In felul acesta, pas cu pas, cursul natural al unui astfel de sofer se termina fix intr-un copac. Sunt convins ca, atunci cand au inceput toata trebusoara asta cu alegerile pentru primaria Capitalei, sentimentul general in PD-L era ca nu li se poate intampla s-o piarda.
Citeste restul materialului si comenteaza pe Inventarul stricaciunilor politice
