Adam Smith consideră că indivizii sunt singurii care pot realmente să cunoască situația în care se află și valoarea pe care o atribuie bunurilor ce aparțin lor și altor persoane. De asemenea, ei știu cel mai bine care sunt acțiunile cele mai potrivite pentru a-și îmbunătăți soarta lor și a persoanelor care le sunt dragi. Un individ renunță la ceea ce prețuiește mai puțin, ținând seama de împrejurări, pentru a obține ceea ce consideră că are o valoare mai mare. El obține un anumit folos din schimb și este stimulat să producă bunurile pe care altcineva le dorește, deoarece acest schimb constituie mijlocul prin care obține de la partenerul său bunurile de care are nevoie.
Situația descrisă mai sus este posibilă ca urmare a existenței unui ansamblu de instituții morale și juridice, care orientează acțiunea fiecărui om. În primul rând, aceste instituții se bazează pe principiul că omul are dreptul la viață, că își stabilește liber scopurile și că ia liber deciziile cu privire la cele mai bune mijloace de a le realiza. În al doilea rând, instituțiile amintite se bazează pe principiul că relațiile umane se nasc în condițiile asocierii libere și schimbului voluntar. Cu alte cuvinte, instituțiile împiedică indivizii, atât în sens moral, cât și juridic, să ucidă, să fure sau să-i înșele pe semenii lor pentru a obține bunurile dorite.
În acest cadru instituțional, moral și juridic, nu rămâne decât o singură soluție pentru indivizii care, din diverse cauze, nu-și pot produce toate bunurile de care au nevoie. Ei trebuie să-și folosească înzestrările naturale, priceperile și cunoștințele pentru a găsi un loc în sistemul social de diviziune a muncii, care să le permită să se specializeze în producerea și vânzarea unor bunuri suficient de căutate de alți oameni, astfel încât să obțină prin schimb mijlocul de a cumpăra ei înșiși ceea ce-și doresc.
Faptul că schimbul este voluntar și necesită, deci, acordul părților înseamnă că orice alt om poate proceda în același mod și încerca, la rândul său, să ocupe un loc pe piață. Aceasta este ceea ce spune Smith când afirmă – în explicarea sistemului libertății naturale – că fiecare om este liber să-și utilizeze munca și capitalul în concurență cu alții.
Înseamnă că interesul personal al fiecărui om este orientat spre încercarea constantă de a produce bunuri de calitate, noi și ieftine, precum și de a câștiga noi clienți. În consecință, interesul personal și cadrul instituțional nonviolent acționează ca forțe motrice ale creșterii prosperității generale a umanității, în măsura în care succesul economic și nivelul de trai al unui om sunt legate de creșterea nivelului de trai al altora.
Adam Smith nu a spus niciodată că societatea, etica și instituțiile sale sunt produsul planificării sau al unei concepții guvernamentale. El a făcut parte dintr-un grup de gânditori scoțieni din secolul XVIII, care au pus accentul pe dezvoltarea evolutivă și „spontană” a ordinii sociale. Pentru ei, un factor important al îmbunătățirii situației materiale a umanității este sistemul de diviziune a muncii prin care fiecare individ tinde să se specializeze în ceea ce poate face mai bine decât alții și de unde se naște un sistem interdependent de comerț național și mondial.
Diviziunea muncii, la fel ca limba, tradițiile, moravurile, regulile de conduită și o întreagă serie de alte instituții sociale nu au fost create prin decret politic sau de către guverne. Ele au apărut în zorii civilizației umane, când oamenii au descoperit avantajele producerii unor bunuri într-o cantitate mai mare decât puteau utiliza ei înșiși, deoarece au constatat că alți indivizi sunt dispuși să primească o parte din aceste produse excedentare în schimbul bunurilor proprii pe care, la rândul lor, le oferă la schimb.
Concluzia generală este că interesul personal al fiecărui om constă în utilizarea muncii, resurselor și capitalului său într-un mod cât mai eficient. În modul acesta, fiecare individ își realizează nu doar propriile interese, ci și interesele tuturor celor pe care încearcă să-i satisfacă și să-i servească pe piață, deoarece, pentru a-și atinge scopurile, își orientează eforturile spre ceea ce crede că este cel mai util semenilor săi.
Smith nu a văzut nici un fel de rezultate pozitive ale schimburilor efectuate în condițiile în care oamenii urmăresc intenționat satisfacerea „interesului general”. El subliniază faptul că indivizii își cunosc propria situație și oportunitățile pe care le au mai bine decât deținătorii puterii politice, care, de regulă, nu știu nimic sau foarte puțin despre oamenii asupra cărora domnesc. Cu alte cuvinte, Smith avertizează împotriva pericolului constituit de faptul că guvernul controlează, organizează și conduce activitatea economică dintr-o țară. Cei care ajung cel mai adesea pe posturi de legislatori și planificatori sunt indivizii cei mai orgolioși și mai încrezători în sine și care nu ezită să-și impună proiectele restului societății; ei cred că știu ce trebuie făcut și că „planul” lor este mai bun decât faptul de a lăsa oamenii să hotărască liber cu privire la propria lor viață și la interacțiunile lor cu alți oameni. În „Teoria sentimentelor morale”, Smith numește acest inginer social sau planificator central „omul sistemului”.
Ceea ce atrage atenția în criticile lui Adam Smith la adresa restricțiilor comerciale impuse de guvern sub formă de taxe vamale și interdicții la import este avertismentul cu privire la pericolul unui guvern autoritar și intruziv. Nimeni nu produce pentru sine – spune el – ceea ce poate cumpăra mai ieftin de la alții. El plătește prin aceea că se specializează într-o activitate în care are un avantaj comercial mai mare decât concurenții săi. Iar acest lucru este valabil atât pentru fiecare locuitor al unei țări, cât pentru toți cetățenii țării respective. Tot ceea ce este necesar este ca indivizii să fie lăsați să-și urmărească propriile lor interese: producția și prosperitatea se vor produce în domeniile și sub formele cele mai avantajoase pentru toți membrii societății, a căror activitate economică este orientată de cerere și ofertă, interne sau externe.
Adam Smith nu este însă foarte optimist cu privire la posibilitatea ca argumentele sale în favoarea libertății economice și critica sa la adresa intervenției statului să declanșeze reformele necesare pentru instaurarea unei societăți libere. El consideră că există două forțe care fac ca această eventualitate să fie improbabilă: „prejudecățile publicului” și „puterea grupurilor de interese”.
Prin „prejudecățile publicului”, Smith înțelege dificultatea ca un cetățean obișnuit să urmărească raționamentele unui economist, care analizează științific modul în care piața funcționează fără intervenția statului. Ca urmare, este greu, dacă nu imposibil, ca omul de rând să înțeleagă că restricțiile și reglementările guvernamentale nu fac altceva decât să împiedice prosperitatea economică și îmbunătățirea generală a condiției umane – pe care libertatea le fac posibile.
„Puterea grupurilor de interese” se referă la diverse categorii sociale, mai mult sau mai puțin organizate, care trăiesc din diverse și variate favoruri și privilegii obținute din partea guvernului în defavoarea majorității populației. Ele fac tot posibilul pentru a împiedica diminuarea sau abolirea privilegiilor și favorurilor respective și încearcă pe toate căile se le sporească în detrimentul concurenților sau al contribuabililor. Criticile la adresa intervențiilor guvernamentale, care pun sub semnul întrebării monopolurile naționale, subvențiile, taxele vamale etc., sunt adesea condamnate și prezentate ca un pericol real pentru națiune de către cei care și-ar pierde privilegiile în cazul instaurării unei societăți de piață libere și deschise.
În pofida pesimismului lui Adam Smith, la mai puțin de o generație după moartea sa, concepția lui despre libertatea naturală a fost pusă în practică pe scară largă în Marea Britanie și Statele Unite. Alte țări au mers în aceiași direcție, deși nu la fel de hotărât și de departe. Aceasta nu înseamnă că libertatea activității economice a triumfat peste tot în lume. -
Citeste restul articolului si comenteaza pe Contributors.ro
