Care ar fi prețul corect al unui MWh produs în România? De atâția ani afirm că cea mai bună acțiune pe care o poate face o companie de stat din industria energetică este să intre pe bursă deoarece aici este obligată la transparenta. Acesta este și motivul pentru care putem calcula exact care a fost prețul mediu de producție al Nuclearelectrica.
Calculăm care este prețul de producție al unui MWh la Nuclearelectrica: Cheltuieli din exploatare (1.839.064 mii lei / MWh) / Producție (10.294 GWh) = 178,654 lei / MWh
Calculăm care este prețul mediu de vânzare al unui MWh: Venituri din vânzarea energiei electrice (7.423.898 mii lei) / Producție (10.294 GWh) = 721,478 lei / MWh
Celelalte prețuri sunt aproximate, bazându-ne pe informațiile obținute din interiorul companiilor, ANRE sau Ministerul Energiei.
Fig. 3 – Calculul prețului unui MWh în România pentru 2023 (sursa : Cosmin Pacuraru)
Trebuie să facem câteva comentarii asupra tabelului de mai sus :
- Motivația pentru care cărbunele și gazul au prețuri așa de mari este aceea că aceste capacități sunt amendate cu plata certificatelor CO2. Cărbunelui îi crește prețul de producție cu 0,91 % dintr-un certificat și gazului cu 0,43%. Cum mai tot anul trecut prețul unui certificat CO2 s-a apropiat de 100 de euro, asta înseamnă că au fost adaugați, la prețul unui MWh, la carbune, aproximativ 400 lei și la gaz 200 lei.
Fig. 4 – Variația prețului unui certificat CO2 (sursa: Bursa Română de Mărfuri)
- Hidroelectrica de abia a intrat pe Bursa de Valori, a făcut raportările preliminare pe anul trecut din care nu putem extrage un cost de producție sau un preț de vânzare. Dar știind un preț aproximativ de anul trecut, l-am mărit cu 10%, cu toate că nu au crescut cheltuielile, Hidroelectrica nerealizând decolmatarea lacurilor sau vreo altă investiție mare.
- Pentru fotovoltaic și eolian am luat în calcul un preț care acoperă numai APEX-ul parcurilor, pe care l-am mărit (nejustificat) de câteva ori. Știm că producătorii au vândut energia la prețuri sub un euro deoarece aceștia marcheză profiturile numai din certificatele verzi pe care le plătim cu toții.
Puțină istorie și puțină teorie
Până în anii ’90 toate statele care erau sau care au intrat ulterior în Uniune, aveau un mix electro – energetic, fiecare componentă cu costuri medii moderate pe baza costurilor de producție ale fiecărei instalații. Dacă eram în anii ’90 probabil că l-am fi calculat ca mai sus. Prețul de 351 de lei / MWh reprezintă un preț real pentru anul 2023 în România.
Înainte de 2000 niște finanțiști din câteva bănci și fonduri de investiții, nemaiavând unde să-și plaseze banii au pus ochii pe industria energetică, organizând o piața a energiei electrice (și o piață a gazelor) asemănătoare cu bursa de mărfuri, cu toate ca energia (încă) nu se stochează: consumul realizându-se în același timp cu producția. Și așa s-a financiarizat piața de energie electrică!
Principiile bursei de energie electrică au fost greșit construite. Cu toate că există o standardizare a energiei produse și consumate (MWh), în funcție de combustibilul folosit, această energie este de fapt de două feluri: cea care depinde de factorii externi ai sistemului de producere, ceea ce îi dă intermitență și cea care este produsă independent de factorii externi sistemului de producție, ceea ce îi conferă calitatea de securitate.
Energia produsă de capacitățile pe cărbune, gaz, nuclear și biomasă (și agrobiomasă) este energia securitară, cea produsă de vânt sau soare este intermitentă, depinzând de mediul înconjurător.
Trebuie repetat: capacitățile existente în România nu pot produce cantitățile de energie cerute de consumatori deoarece în ultimii ani foarte multe au fost retrase deoarece și-au terminat perioada de funcționare și nu mai reprezentau siguranță în exploatare sau nu mai corespundeau cerințelor de mediu.
Producția de energie securitară este generatoare de poluare, astfel, de la capacitățile pe cărbune și gaz rezultă o anumită poluare, fiind emiși în atmosfera diverși compuși chimici în diverse concentrații. Se cunoaște că producerea de energie din cărbune este cea mai poluantă (0,91 certificate de CO2 / MWh), urmând la mare depărtare gazul (0,43 certificate de CO2 / MWh).
Alti factori ce trebuie luați în considerare în productia de energie electrică mai sunt :
- Puterile calorifice ale combustibililor
- Randamentele și factorii de capacitate ale tehnologiilor
- Valoarea investițiilor, durata de viață și amortizarea investițiilor
- Valoarea de decomisionare a instalațiilor după terminarea vieții de funcționare a instalațiilor
Citind analiza detaliată a costurilor de producție pe tipuri de combustibili făcuta de profesorul Constantin Crânganu aici, realizăm că de fapt producția de energie electrică regenerabilă are un cost aproape de producția realizată din ceilalți combustibili.
Și România a adoptat “principiile pieței libere de energie“. A fost o cerință a Uniunii Europene. Dar România față de UE a făcut greșeli impardonabile. Crearea câtorva companii energetice care folosesc un singur combustibil a făcut ca cele bazate pe cărbune și gaz, deci cu un cost de producție mare a unui MWh, să nu fie competitive și să nu aibă posibilitatea de a face investiții și retehnologizări.
De aici a rezultat că la bursa de energie, prioritare la vânzare au fost companiile care au costuri de producție mici, în ordine clasându-se fotovoltaicele, eolienele, hidro și nuclearul, urmate de cele ce folosesc combustibili fosili.
O rezultantă a acestei ordini a fost că acele capacități de energie securitară au devenit și ele intermitente: astfel, când se produce prea multă energie din regenerabile, capacitățile securitare trebuiesc decuplate, deci și ele devin intermitente, deoarece nu există capacități de stocare. Capacitățile de producție din gaz și cărbune au inerție termica. Astfel, pentru pornire și oprire se consumă o cantitate de energie suplimentară, randamentele micșorându-se. Mai mult decât atât, pornirile și opririle frecvente micșorează durata de viață a acestora.
Cu alte cuvinte, capacitatile securitare sunt defavorizate. Iar statul român în loc sa le ajute a creeat un sistem de ajutorare tocmai pentru regenerabile prin schema certificatelor verzi, prin care fiecare MWh produs de fotovoltaice sau eoliene este recompensat de un numâr de certificate verzi. Acestea sunt achiziționate de pe piață de furnizori care sunt obligați la o anume cotă de energie regenerabilă din energia vândută consumatorilor. Consumatorii regăsesc această cheltuiala în factură. De 12 ani de când este funcțională această schemă de sprijin, noi, consumatorii am plătit 20 de miliarde de euro. Acesta este și motivul pentru care regenerabilii și-au permis să vândă energia la export (atunci când abundă în piața românescă) cu prețuri subunitare. Tot acesta este motivul pentru care au început să apară accidente de genul ”prețuri negative” pe bursă. Explicația este simplă: sunt momente când piața românescă este saturată, la export nu este cerere și decât să plătescă amenzi mari pentru dezechilibru la Transelectrica, producătorii preferă să plătească pe cineva să consume, ceea ce reprezintă un cost mult mai mic pentru supraproducție.
Statul a mai avut intervenții în piața de energie: pentru CE Oltenia și pentru defunctul CE Hunedoara a plătit și mai plătește ajutoare de stat directe. Bonusul de cogenerare nu l-aș numi ajutor de stat deoarece este o premiere a capacităților care produc concomitent energie electrică și energie termică. Și acest bonus apare pe facturile consumatorilor și nu în bugetul de stat. Problema este că acest bonus în loc să se folosesca la investiții și retehnologizări a fost folosit pentru a acoperi pierderile pe care statul ar fi trebuit să le acopere odată cu introducerea regulilor pieței libere.
Piața, de fapt, nu a fost, nu este și nu va fi liberă din cauza legislației. Accesul la piață este numai pentru câțiva producători, furnizori și consumatori mari. În cursul anilor nu au existat mai mult de 75 de ”jucători”, dar întotdeauna cam jumătate au fost activi. O piață nu poate fi liberă cu așa de puține companii care să aibă acces la ”bursa de energie”, acest lucru ducând la posibilitatea de înțelegere între companii și la manipularea prețurilor.
Colac peste pupăză, a venit și criza energetică internațională. Proasta organizare a piețelor de energie a făcut ca prețurile să crească enorm și nejustificat, profiturile capitalizându-se la companiile energetice de extracție și producție și la stat prin taxe și impozite, adică la cel ce a făcut regulile jocului.
Și ajungem iar la financiarizare!
Piața europeană de energie cuprinde de fapt doua piețe: piața spot unde se tranzacționează marfa reală și piața contractelor derivate unde se tranzacționeaza contractele futures derivate din marfă, care în cazul nostru este energia. Contractele futures sunt valori mobiliare și au fost create ca fiind niște polițe de asigurare a prețului mărfii tranzacționate cu livrare în viitor.
Problema este că ringul futures este o piață de manipulare a prețului. Cum este posibil ca piața contractelor derivate să fie mai mare de 17 ori decăt piața spot, unde se tranzacționează marfa reală? Comisia Europeana afirma într-un document oficial că dacă am transforma tranzacțiile futures în tranzacții spot (adică în tranzacții cu energie reală), piața de futures ar tranzacționa de 17 ori mai multă energie decât se tranzacționează real.
Lăsăm la o parte MACEE (mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice), introdus în 2022, care reprezintă o altă intervenție năstrușnică a statului asupra prețurilor din piață, mecanism care s-a dovedit ineficient și care nu poate fi abandonat deoarece ar produce și mai mari distorsiuni, și ne uităm la o altă intervenție a statului în piață, preluată de la UE.
Acum nu mult timp în urmă, alți deștepți au mai inventat un derivat pentru energie: contractul pe diferență pentru regenerabile.
Aceste contracte pe diferență au fost introduse pentru a impulsiona construcția de capacități de producție de energie electrică folosind tehnologia nucleară încă din anii ’70 de către Marea Britanie. Reprezintă promisiunea de vânzare a energiei electrice la un preț garantat de stat pentru o perioadă lungă de timp către investitorii în centralele nucleare. Aceștia, deobicei privați, având un preț garantat, își pot realiza un studiu de fezabilitate și un plan de afaceri și își pot recupera investiția mare și pe un termen extrem de lung. Cu acest tip de ajutor de stat s-au construit centralele atomo – electrice britanice. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
