”Tonul la vârf/Tone at the top”. Termenul acesta face parte din jargonul modern al corporațiilor (americane) și se referă la angajamentul declarat de board-ul de conducere privind etica în afaceri.
Termenul are ironia lui, pentru că, în mod evident, nu e suficient să ai un discurs exemplar, clamând sus și tare noi nu, noi niciodată sau, după caz, noi întotdeauna. În pragmatismul lor, companiile au înțeles, de voie, de nevoie că trebuie să mai adauge ceva - proceduri clare, mecanisme interne funcționale de verificare și control, sisteme de protecție astfel încât obiectivele să nu intre în contradicție unul cu altul, iar discursul din afară să se potrivească cu cel din interior.
Pe scurt, e nevoie să arate că își pun cuvintele în practică (a nu se folosi traducerea literală ”plimbă vorba”/ ”walk the talk”, din echivalentul britanic) știut fiind că, în multe cazuri peștele de la cap… (același sens și în engleză"A fish rots from the head down").
La acest tip de pragmatism mă gândeam, auzindu-l, săptămâna trecută, pe premier cum complimentează un auditoriu format din oameni de afaceri la AmCham: ”Voi încerca să fiu pragmatic, așa cum am învățat de la dumneavoastră”. Doar că apoi le-a spus să se întoarcă la planurile lor de investiții, pentru că ”nu vom mări taxe. Este nevoie de predictibilitate, investițiile nu se pot face doar pe vorbe, obiectivul nostru comun este să stabilim ce avem de făcut împreună pentru ca firmele dumneavoastră să aibă un profit cât mai mare”.
100% de acord cu acest ton care vine de la top-ul cel mai avizat. Dar pe ce ne bazăm?, suna o întrebare celebră. De remarcat, totuși, performanța politică ca, pe de-o parte, să ceri planuri mărețe de investiții, iar de cealaltă să îi pui la stâlp pe toți care nu sunt în stare să raporteze o amărâtă profitabilitate peste 6,25%, luându-le, cu orice preț, o taxă anuală de minimum 500 de mii de euro (deja celebrul și incorectul ”impozit minim pe cifra de afaceri”).
Tot săptămâna trecută, un alt exercițiu de sezon, din partea ministrului de finanțe. ”Nu există niciun motiv pentru care țara noastră să adopte un sistem de impozitare progresiv. Sigur că este datoria Ministerului de Finanțe să facă diferite analize, unele chiar sugerate de organismele financiare internaționale. Nu avem, însă, în plan să schimbăm cota unică. Datorită ei suntem competitivi fiscal în cursa pentru atragerea de investitori”.
Mă bucur că la Ministerul de Finanțe e timp să se facă analize așa, de ochii organismelor internaționale. Ce spun aceste analize? De ce nu vedem și noi rezultatele? Poate sunt cifre pe care nu avem cum să le știm din-afară, de ce să le ținem sub obroc? Hai să tranșăm odată chestiunea și să lăsăm ideologia, că doar n-o s-o ținem doar în ani electorali! (1)
Și apoi, dacă apărăm cota unică așa cum ne zbatem să câștigăm cursa competitivității fiscale (sper că e vorba de cursa ca alergare!) ... mai că ne putem face o idee ce sistem de impozitare ne așteaptă de la anul!
Urmează un studiu de caz mai degrabă despre cum să nu trezești investitorii! Mai întâi le spui doar atât ”monitorizare orizontală”! Le arăți un ordin și niște anexe publicate sec pe 15 ianuarie, fără nicio minimă informare/introducere, pe secțiunea mari contribuabili a site-ului ANAF (nu s-au publicat și în Monitorul Oficial). Le spui că ”se aprobă implementarea proiectului pilot Monitorizare pe orizontală pentru marii contribuabili, termenul utilizat pe plan internațional pentru controlul în timp real al marilor contribuabili selectați”. Că în ianuarie se transmit invitații de participare tuturor contribuabililor mari care se califică să participe la program, că eventualele cereri de participare se depun până pe 15 februarie, iar ANAF le analizează până pe 29 februarie și desemnează cinci participanți. Apoi, nu le mai spui nimic. Pentru câți s-a trimis invitația, câți au răspuns, câți au fost selectați? Repaus la orizontală!
Pentru cei care vă veți întreba de ce ar trebui monitorizat acest program obscur, am să răspund scurt: pentru că miza e prea mare pentru a rămâne obscur!
Termenul ”monitorizare orizontală” începe să facă parte din jargonul modern al administrațiilor fiscale. Acestea se angajează să intre într-un parteneriat contractual cu plătitorul lor de taxe, pe care îl vor numi client. De aici și ideea de orizontal – ambele părți sunt la același nivel, se uită ochi în ochi (2). Sigur, poziția nu e chiar de egalitate, pentru că administrația nu se dezice de rolul principal de monitorizare și control, doar că și-l exercită într-un alt stil bazat pe încredere, transparență și înțelegere reciprocă. Iar această triadă derivă dintr-un design foarte pragmatic: în primul rând administrația și clientul său își desemnează câte un reprezentant, prin carte vor menține deschis în permanență un canal de dialog.
De ce fac asta? Primul câștig pentru ambele părți este că, astfel, pot înțelege mai bine poziția celuilalt: statul înțelege specificul activității și riscurile clientului; clientul înțelege nevoia de informație a administrației și este dispus chiar să se inspecteze singur, printr-un mecanism intern de control. Câștigurile merg mai departe: administrația are siguranța sumelor pe care le încasează (la timp, nota bene) de la un client mai bine informat, care își urăște mai puțin taxele (3), plus că își poate direcționa mai bine resursele către controlul adevăraților infractori fiscali; clientul obține mai multă siguranță fiscală (în timp real, nota bene) și astfel conformarea fiscală îl costă mai puțin. (4)
Acesta nu este un tablou idilic, ci pur pragmatic. Atât de pragmatic, încât britanicii, pionierii sistemului de customer relationship management în administrația fiscală, i-au inclus din oficiu în program pe marii contribuabili. Mizează astfel nu doar e avantajele strict fiscale amintite mai sus, dar dau și un semnal radical de competitivitate fiscală în cursa pentru atragerea investitorilor.
Olandezii, primii care au pus pe piață termenul de monitorizare orizontală, au păstrat ideea inițială de aderare voluntară pentru categoria de mari companii, dar primele 100 sunt acum prinse în programe individuale de supervizare. (5)
Citind acestea, întrebați-mă să vă-întreb: de ce Fiscul nostru nu face mai mult zgomot, de ce nu se laudă, pur și simplu, din moment ce face un lucru bun, doar se aliniază la o bună practică internațională?
Poate e chestiune de interpretare a ce înseamnă aliniere. Oare chiar vrem sau o facem așa, să nu se zică că nu am încercat și noi, mai ales că avem și ”acord de parteneriat cu Administrația Fiscală din Austria” - cum scrie în invitația către contribuabil?
Primul semn de întrebare apare chiar în privința acestui contribuabil invitat. Cine e el? Aflăm că sunt eligibili doar cei care ”dețin un sistem de proceduri și control al impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat, au un comportament fiscal adecvat, nu fac parte dintr-un grup fiscal și nu au o activitate complexă”. Ei bine ... o întrebare simplă: cum arată o afacere, și încă una mare, care nu e complexă? Ce trebuie să facă acel contribuabil de să merite să-i spună chiar partenerul său, ANAF-ul, felicitări, ai o activitate simplă, chiar foarte simplă! (Cât privește grupul fiscal – încă o dată se dovedește cât de mult are Fiscul la suflet această facilitate, iarăși obișnuită în afară, dar atât de greu smulsă de mediul de afaceri de la noi, acum doi ani).
Și să spunem că ar fi valabilă această categorisire. Dar, până la urmă, care e interesul tău ca Fisc – să-i ții aproape pe cei complecși sau pe ăi mai simpli? Mai departe: interesul tău e să le spui clar de la început ce vrei de la ei sau să-i bagi și mai mult în ceață? Este o întrebare legitimă, dacă vezi cum începe cererea pe care trebuie să o completeze un (simplu) doritor: ”Dețineți un sistem de proceduri de control al impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat? Da/Nu. Dacă nu dețineți, atunci nu mai este necesar să completați în continuare cererea întrucât nu vă calificați pentru înscrierea în programul pilot”.
Am mai citit cum și contribuabili de pe alte meleaguri sunt în dubii, ce să facă dacă primesc invitația de parteneriat. Chiar și cei care sunt mulțumiți de relația actuală pe care o au cu inspectorul lor, tot se întreabă, firesc, ce m-ar aștepta dacă nu dau curs invitației, odată primite? (6)
Dar să ne închipuim acum dilema contribuabilului român care se apucă el și trimite o cerere: dacă bifează ”NU”... n-are de lucru? Dacă bifează ”DA” ... și dacă nu e bine ce am eu, că nu scrie nicăieri cum trebuie să arate un sistem intern de control.
Nu ar fi fost mai normal ca o administrație, bucuroasă că măcar are doritori, să fi zis – uite, dacă ai intrat în program, construim împreună sistemul acesta, să arate așa și așa, că eu de sistemul tău am nevoie, nu să te prind pe tine că nu ai așa ceva. Încă o dată, ajută-l pe contribuabil să-și depășească temerile inerente, pentru că el alege de bunăvoie să-și pună toate cărțile pe masă, el vine și îți spune uite am de gând să fac tranzacția asta, să iau decizia asta și tu, Fisc, poți să-i spui, în timp real, dacă ești sau nu de acord cu el. Gândește-te doar ce avantaj ai tu, ca Fisc, nu mai trebuie să culegi informațiile la 2,3-5 ani de când s-a produs tranzacția, când o să te duci în inspecția post-factum!
Tocmai pentru că este vorba de un nou joc, ce sens are să plusezi, spunându-i partenerului tău ”programul pilot de monitorizare pe orizontală vizează doar impozitul pe profit și taxa pe valoare adăugată și este un control în timp real al unui an fiscal constând în 4 acțiuni de control fiscal realizate după finalizarea fiecărui trimestru”. Citim și recitim. Orice ar fi, orice ai face, ai parte de patru controale pe an, dintr-un foc! Ce va zice contribuabilul român, să audă că la olandezi scrie doar atât ”administrația fiscală își ajustează forma și intensitatea supervizării la calitatea controlului intern, auditului intern și extern”. (7)
La noi, unde e încrederea? Că doar așa scrie în contractul dintre părți: ”Organul fiscal central competent și Contribuabilul lucrează împreună, bazându-se pe cooperare, transparență și încredere reciprocă pentru realizarea unei conformări fiscale corecte și la timp”.
Și, apropo, unde e înțelegerea? Parcă triada era încredere, transparență și înțelegere reciprocă! Așa am întâlnit-o în orice referire la programe de parteneriat, că e la olandezi, la austrieci sau australieni, la bulgari sau polonezi. ”Înțelegerea reciprocă/mutual understanding – înseamnă cunoașterea pozițiilor și intereselor celor două părți. Înțelegerea implică că părțile cooperează în mod conștient în interesul comun, care este îndeplinirea corectă a obligațiilor” – scrie pe site-ul Fiscului polonez (aici, despre experiența programului-pilot).
De ce ai noștri se feresc să pomenească măcar o dată de ”înțelegere”?! Ah, că poate și acest understanding să fie citit, cu suspiciune, și ca un aranjament, eventual ascuns? Dar aceeași suspiciune nu planează și asupra olandezilor, austriecilor, bulgarilor sau polonezilor? Nu ferindu-te de cuvinte elimini suspiciunea!
Aparent, ANAF are justificare pentru lipsa de înțelegere – așa se cere de la vârful politic. Cum să te apuci să scrii că ai înțelegere față de (marele) contribuabil când mesajul subliminal este că acesta trebuie privit cu prezumția de vinovăție (doar d-aia i-au impus un impozit minim atât de consistent, nu?)?
Dar vin și spun, cum o făceam vara trecută (8) să înțelegem noi, contribuabilii, cu empatie, că asupra acestor oameni de la Fisc se pune o mare presiune. Dar și ei, oamenii de la Fisc, să înțeleagă că trebuie să se lupte pentru clientul lor, pentru a-i apăra nevoile de claritate și siguranță fiscală.
Rezistați, stimați parteneri de la ANAF, rezistați tentației de a-i cere clientului să se îngroape în maldăre de hârtii, doar pentru că așa se cere, ori de a-l arunca în bezna unor norme și interpretări abuzive, pe principiul că nu voi ați făcut legea neclară! Oricât ne-am iluziona ascultând toaca electorală, minunile n-or să vină de la niște instrumente tehnice, altminteri necesare, precum cloud-ul guvernamental ori factura electronică (9). Nu niște instrumente plătesc impozitele, nu niște instrumente asigură conformarea voluntară. Dacă nu înțelegem asta, atunci (și) primăvara asta ... nu-i decât o copie! _
