Mi-a fost cu totul imposibil să stabilesc data exactă a premierei spectacolului cu celebrissimul muzical My Fair Lady de la Compania Harag György a Teatrului de Nord din Satu Mare. Știu însă absolut sigur că producția, purtând semnătura marelui regizor Andrei Șerban, a făcut parte din oferta unui festival al Teatrelor maghiare ce a avut loc în Capitală în toamna anului 2023. Adică exact acolo unde trăiește cea mai consistentă parte a criticii teatrale românești.
Am încercat, așadar, să aflu ce, cum și cât s-a scris despre respectivul spectacol. Hélas! Nu am găsit aproape nimic și absolut nimic consistent. Dacă punem la o parte unul sau două texte exaltate care dau seama mai curând despre biografia autorului decât despre spectacol, nu am găsit decât câteva fraze rătăcite ce avansau ideea că în această nouă versiune a musicalului lui Loewe și Alan Jay Lerner ar fi foarte puțin Andrei Șerban. Semn că are, din păcate, mare dreptate Corina Șuteu care, într-un articol publicat în urmă cu vreo câteva săptămâni în urmă în revista 22, observa că critica română, atâta câtă (mai) e, nu prea mai deține capacitatea de a înțelege marea valoare a lui Andrei Șerban. Nu o prea au nici UNITER, nici curatorii FNT, nici președintele acestuia. Dar despre asta am mai scris și tot degeaba. Și UNITER, și curatorii, vai de capul lor !!!, și Dragos Buhagiar sunt nemuritori și reci la tot, la toate și mai ales complet indiferenți la vocile celor ce nu le aduc numai laude.
Dar să lăsăm aceste efemeride în pace! Să revenim la ceea ce contează. La My Fair Lady. Spectacolul de la Compania de limbă maghiară a Teatrului de Nord din Satu Mare nu intenționează să reconstruiască pe scenă filmul din 1964 al lui George Cukor. Nu imită nimic din acesta. De ce ar fi făcut-o? Și, da, Andrei Șerban nu e (din fericire!) același cu cel din, de pildă, atât de discutatul Oedip realizat acum aproape două decenii pe scena Operei Române, nici cu cel din Lucia di Lammermoor și nici cu cel poate prea apăsat politic din Văduva veselă. Micuța secvență în care se anunță iminența unei greve a personalului din casa Higgins provoacă amuzamentul spectatorilor, însă nu aspiră la semnificații suplimentare. Șerban are o capacitate de a se reinventa și posibilitatea de a fi mereu altul, iar de la spectacolele lui regizorii tineri și chiar mai puțin tineri s-ar cuveni să ia notițe.
Montând My Fair Lady, Andrei Șerban a procedat la o lectură și fidelă, și creativă, însă aici creația nu este nici exagerată, nici agresivă. Nu cred că lipsește nimic din operetă cu excepția uverturii pe care însă sunt făcute, cum se zice, aplauzele de final, scenle nu sunt dislocate. Totul e logic, clasic însă și modern în același timp. E un spectacol My Fair Lady în deplin consens cu așteptările publicului din zilele noastre. Fiecare scenă, fiecare secvență se dovedesc a fi lucrate cu maximă atenție, vârfurile de sarcină- ca. de pildă, scena ratării primei apariții publice a Elizei asemenea celei a triumfului asumat egoist de Higgins- fiind absolut exemplare.
Nu vedem de data aceasta decoruri ample, fastuoase, scenografa Irina Moscu preferând soluții dinamice, vii, mișcate, concretizate într- o seamă de coloane albe, paralelipipedice ce coboară și urcă în podul scenei. Completate cu câteva piese de mobilier bine alese. Există o ușoară deplasare a acțiunii din epoca voită de Loewe și de Lerner mai aproape de zilele noastre, fapt concretizat și grație costumelor create de CS. Kiss Zsuzsanna, Balaskó Balász. Din păcate, nu întotdeauna foarte reușite și nu toate în favoarea interpretei Elizei din versiunea de spectacol văzută de mine. Actrița Kovács Nikolett. Care, la plecarea din casa profesorului Higgins, apare înzestrată cu un geamantan mic, din zilele noastre, iar la cea definitivă dotată cu un mic rucsăcel.
Există în spectacol un umor de foarte bună calitate. Ce apare ca atare și în timpul lecțiilor de fonetică ale profesorului Higgins (Bodea Gál Tibor), și în discuțiile și controversele acestuia cu Pickering (Orbán Zsolt) sau profesorul Karpathy (Gáal Gyula), și în aparițiile colorate ale lui Alfred Doolittle (Rappert- Vencz Gábor) și ale tovarășilor acestuia (Poszet Nándor și Peter Attila Sándor). Raporturile dintre Eliza și Higgins sunt unele de forță, așa că nu degeaba florăreasa e îmbrăcată în timpul lecțiilor de fonetică în costum de karateka. Iar felul în care sunt înfățișați scenic profesorul și foarte tânărul Fredy (Szabó Janos Szilárd), unul mai răsfățat, pe alocuri chiar mai ridicol ca celălalt vrând parcă să confirme exclamațiile repetate ale Doamnei Higgins (Méhes Kati), Bărbații ăștia!. Ceea ce nu înseamnă nici o clipă că Andrei Șerban și Daniela Dima (regizor asociat și co-autoare a dramaturgiei) ar fi trecut cu arme și bagaje de partea feminismului agresiv. A culturii woke. Care merge până acolo încât aproape cere stârpirea bărbaților.
Marele merit al lui Andrei Șerban e că nu a uitat nici o clipă că spectatorii vin, vor să vadă și să revadă My Fair Lady din cel puțin trei motive. Superba muzică a lui Loewe și buna dozare dintre părțile solistice și cele de grup și coruri, explozia de viață și de culoare din scenele colective și, în fine, vitalitatea dansurilor și a scenelor de grup. Regizorul a avut norocul de a găsi la Compania Harag György o trupă de actori extrem de bine antrenată pentru muzică, așa încât a putut alcătui nu una, ci chiar două distribuții. Sunt aproape fără cusur și Kovács Nikolett, și Bodea Gál Tibor, și Orbán Zsolt, și Rappert – Vencz Gábor, și Szabó Janos-Szilárd, și Poszet Nándor, și Péter Attila, și Rappert Vencz- Stella. Novák Ștefan, dirijorul orchestrei simfonice a Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare împreună cu Manfrédi Anna- Mária a găsit soluții pentru a suplini fie un ambitus vocal nițeluș mai mic în unele cazuri, fie a face astfel ca o arie scrisă pentru un tenor să fie bine cântată de un bariton. _
Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
