Actuala putere trebuie să înfrunte în acest an electoral o populație care îi e ostilă și vrea să o facă terminând anul cu un nou mandat la conducerea României. Operațiunea nu putea fi simplă, dar iată că diverse inginerii politice o pot face nu numai posibilă, ci și probabilă. În ipoteza de mai sus, victoria la prezidențiale cu ajutorul bazei de la locale ar deschide calea unei majorități prezidențiale care ar fi validată și la parlamentare.

Alexandru GussiFoto: Arhiva personala

Se spune că nu poți minți pe toată lumea tot timpul. Dar timpul e o noțiune relativă. Episodul dublei comasări face parte dintr-un serial în care minima decență e o victimă perpetuă a fiecărui episod petrecut, iar vinovatul își asumă vesel derapajele.

Conferința de presă a președinților PSD și PNL în care s-a anunțat oficial "decizia" comasării localelor cu europarlamentarele și a listei comune PSD - PNL avea potențialul de a deveni o salutară paranteză de transparență după negocierile opace. Dar, nu a fost decât un nou episod în care cei doi lideri s-au încurcat în explicații, au venit cu elemente contradictorii până și asupra sensului demersului lor.

Spre exemplu, premierul Ciolacu spunea: "Este evident că numai cele două mari partide se pot uni şi pot face faţă unui val extremist", dar tot el, răspunzând la o întrebarea dacă e o construcție împotriva AUR: "Nu sunt o persoană negativă, dimpotrivă, sunt o persoană pozitivă şi cred în Dumnezeu. Eu nu pot participa la o construcţie politică împotriva cuiva sau a unui partid politic. Nu funcţionez aşa".

Contradicția cea mai gravă a apărut însă atunci când președintele PNL Ciucă a recunoscut că partidul său a aprobat dubla comasare, dar nu și calendarul alegerilor din toamnă. Marcel Ciolacu a replicat că despre asta se vorbise deja la nivelul coaliției și că el va veni ca prim-ministru cu întregul calendar electoral din 2024. Adică asta însemna implicit că președintele PNL își asumase ceva în cadrul coaliției, dar nu a vrut sau nu a reușit să obțină aprobarea Biroului Politic Național PNL care tocmai se întrunise.

Biroului Politic Național PNL era același for care pe 3 noiembrie 2023 votase în unanimitate participarea PNL la toate alegerile din 2024 pe liste proprii, decizie care închisese atunci discuția despre liste comune și despre crearea unei alianțe politice pentru democrație între PSD și PNL. Acum ne dăm seama că acea închidere era o manevră pentru a induce publicul în eroare și chiar pentru de a păcăli opoziția din interiorul PNL.

Președintele PNL Ciucă ne-a spus că de atunci contextul s-a schimbat, ceea ce e contrazis de evoluția partidelor în sondaje, care sunt departe de a arăta o evoluție spectaculoasă din noiembrie până acum. Deci altă minciună. Și, în ciuda acelei decizii a Biroului Politic Național, președintele PNL a negociat, iată, listele comune la europarlamentare. BPN al PNL a aprobat post-factum rezultatul negocierilor, dar asta nu e suficient pentru a ne convinge că PNL mai funcționează ca un partid care își respectă propriul statut.

Revenind însă la calendarul electoral al toamnei, trebuie spus că acesta este mult mai important decât dubla comasare. Dacă adăugăm ceea ce apare acum ca o întârzierea voită a deciziei asupra acestui calendar, pentru a-și încurca adversarii, suntem obligați să ne punem întrebări asupra sincerității liderilor PSD-PNL și asupra sincerității asumării calendarului electoral. Ni se vorbește despre prezidențiale în septembrie și parlamentare în decembrie. Dar nu este și această declarație a premierului Ciolacu un alt cadou otrăvit, un fals exercițiu de transparență?

Ordinea alegerilor e strict legată de interesele celor două partide, iar pentru a anticipa ce urmează e mai înțelept să pornim de la interesele acestora, așa cum se creionează după anunțurile de pe 21 februarie. PSD și PNL ne-au anunțat o decizie clară, aprobată de conducerile celor două partide: listele comune. Decizie care ține numai de partidele respective, deci o luăm ca atare. În schimb, fezabilitatea calendarului electoral, din care fac parte și alegerile teoretic comasate din iunie, depinde de o serie de modificări legislative și posibile decizii de la nivelul contenciosului administrativ și al Curții Constituționale.

Pornind de la interesele celor două partide, s-a vorbit mult despre interesul comun al celor doi lideri de partid de a nu-și risca funcțiile în urma scorului fiecărui partid de la europarlamentare. Vedem că soluția listei comune în mare parte le rezolvă evitarea acestui risc. Poate exista un scor prost, dar probabilitatea de a rata primul loc e practic zero. În același timp, localele, care ar ajuta mult în iunie, pot să ajute și mai mult dacă sunt organizate împreună cu alegerile parlamentare sau cu cele prezidențiale. Alegeri care sunt mai importante pentru ambele partide, dincolo chiar de interesul imediat al liderilor acestora. Poțiunea amară a listei comune nu e înghițită de partide de dragul unor lideri slabi precum Ciolacu și Ciucă, ci doar dacă deschide calea păstrării puterii. Iar glonțul mobilizării partidului la nivel local poate fi tras doar o dată.

Lista comună poate trage în sus scorul de la parlamentare sau prezidențiale al PSD și PNL. Fără studii sociologice e greu să știi care din variante e mai bună. Dar concomitența localelor cu parlamentarele are problema deciziei Curții Constituționale din 2012. Iar în presă apăruse la un moment dat ideea că se negociază pentru comasarea prezidențialelor cu localele sau chiar a turului doi al prezidențialelor cu localele.

Pare deci mai probabilă această ultimă ipoteză. Ea este coerentă și cu încercarea vizibilă a mass-media apropiate de putere, vezi spre exemplu eterna și fascinanta Antena3-CNN, de a construi un clivaj pro-anti extremiști. PSD, dar mai ales PNL, au interesul de a marginaliza vechiul clivaj pro-anti PSD (care provenea din cel pro-anti Iliescu): PSD pentru a avea șanse să câștige o majoritate absolută, necesară la turul doi al prezidențialelor; PNL a fost din 2014 cel mai mare partid din zona anti-PSD, amintirea acestui lucru e delegitimantă pentru el, are nevoie de o altă legitimare, cea anti-extremism, anti-AUR îi vine mănușă. Norocul lor că există AUR! Se non è vero, è (molto) ben trovato!

_Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro