[...] Prezențele transnaționale islamice în zonă au fost favorizate de situația post-Război Rece a regiunii, care s-a caracterizat prin crize politice și economice profunde și funcționarea deficitară a aparatelor de stat. În Kosovo, imediat după Războiul din 1998-1999, nivelul sărăciei și al corupției a fost foarte ridicat, iar sistemul educațional era complet dezorganizat.
Toate aceste condiții socio-economice generale au însemnat resurse umane și materiale insuficiente pentru reconstrucția comunităților religioase, atât în Kosovo, cât și în România și au motivat interacțiuni externe atât ale membrilor comunităților, cât și ale elitelor religioase. Mai exact aspecte ca lipsa posibilităților locale de pregătire teologică islamică, lipsa capacităților organizatorice de a face pelerinajul la Mecca (una dintre cele mai importante obligații religioase pentru musulmani), au reprezentat oportunități de interacțiune între comunitățile locale și actorii islamici transnaționali. Aceste organizații religioase, umanitare, încă de la începutul activității lor în Kosovo și România, ca și în toți Balcanii de altfel, au acționat încercând să acopere mai întâi nevoile materiale, dar și încercând să umple golul creat în practica religioasă islamică în perioada comunistă. Astfel, ONG-urile au început să desfășoare activități de răspândire a învățăturii islamice prin publicarea, traducerea și donațiile de literatură religioasă, organizarea de cursuri de religie islamică, de limbă arabă, de citire a Coranului, prin deschiderea de internate destinate copiilor proveniți din familii cu o situație materială precară. În Kosovo, după război s-au implicat în reconstrucția caselor, spitalelor și a școlilor care fuseseră distruse în timpul războiului și au construit noi moschei pentru comunități. O altă metodă de abordare a fost prin ofertele de a trimite tineri să studieze teologia islamică în diferite țări ale lumii arabe. Bursele teologice au fost oferite prin intermediul ONG-urilor internaționale, în Turcia, dar și în state din Orientul Mijlociu precum Iordania, Siria și Egipt sau Arabia Saudită.
Imamii din România care au fost formați în țările arabe în anii 1990 au devenit reprezentanți sau lideri ai diferitelor ONG-uri islamice. Treptat între aceștia și Muftiatul Cultului Musulman a avut loc o distanțare marcată de acuzații reciproce. Pe de o parte, reprezentanții ONG-urilor au acuzat elita religioasă locală de practicarea și transmiterea unor inovații și obiceiurile culturale locale, ca spre exemplu pomenile morților sau participarea la anumite sărbători religioase nemusulmane, considerate o abatere de la religia islamică pură. Pe de altă parte, Muftiatul a răspuns prin sesizarea autorităților române cu privire la răspândirea învățăturilor islamice fundamentaliste prin predici și publicații religioase și a menționat pericolul infuzării islamului local cu idei radicale.
În Kosovo, tinerii imami formați în Orientul Mijlociu după război au fost plasați în moscheile ONG-urilor urbane și rurale din Kosovo, unde au predicat versiunea islamului, specifică țărilor în care au fost instruiți. Acest lucru a fost considerat de către elita religioasă locală și oficiali ca fiind diferit de islamul tradițional din Kosovo. Dacă în România vorbim de câțiva imami din rândul comunităților turcă și tătară din Dobrogea, numărul în Kosovo a fost mult mai mare, tinerii provenind din toate categoriile sociale și acoperind toate etniile de religie islamică, ca albanezi, turci, bosniaci.
În Kosovo reprezentanții acestui segment au devenit imami în moschei din localități marcante precum Gjilan, Besiana sau în capitala Pristina. Rapoartele oficiale și ziarele subliniau că acest fapt are un impact inevitabil asupra principiilor islamului tradițional local, deoarece există deja o confruntare clar definită între liderii religioși mai în vârstă și o generație tânără de imami formați în țările din Orientul Mijlociu. O investigație a publicației Balkan Insight din 2012 a arătat că din 155 de moschei noi, construite începând cu 1999 prin diverse canale de finanțare, mai mult de 100 au fost ridicate ilegal. Imamii și oficialii moderați din Kosovo descriu aceste moschei ca pe o strategie deliberată, pe termen lung a țărilor din Orientul Mijlociu de a remodela islamul, nu numai în Kosovo, ci și în alte state. Ei îi percep pe noii imami pregătiți în Orientul Mijlociu ca o bază pentru ca islamul radical să câștige teren în Kosovo și ca un factor influent în creșterea extremismului violent de inspirație religioasă. Unul din argumentele lor este că peste 300 de cetățeni kosovari s-au alăturat Statului Islamic ca luptători străini în Irak și Siria, din 2012.[...]
