De ce trebuie să privim cu mare atenție spre Rusia?
Observam în cuprinsul recenziei dedicate cărții despre Putin a lui Mark Galeotti o semnificativă creștere a interesului pentru președintele Federației Ruse. Pentru tot ceea ce înseamnă aparițiile lui publice, pentru felul în care își organizează (regizează?) absențele bruște și neașteptate, pentru enigmele reale sau doar inventate din jurul personalității sale. Dar mai ales pentru ceea ce se întâmplă cu adevărat în Rusia în cursul mandatului actual al lui Vladimir Vladimirovici. Între altele, analiștii și nu nuami sunt extrem de doritori să afle și să explice cât de relevante sunt pentru realitatea Rusiei de azi disidența lui Navalnîi și tratamentul radical, dur ce i se aplică.
Mai exact și mai departe. Este Putin un dictator, poate fi comparat felul lui de a conduce cu cel al lui Lenin, Stalin, Brejnev? Sau la Moscova se exercită ceea ce unii specialiști în sovietologie și rusistică au definit prin sintagma autoritarism electoral? Ce poziție ocupă în gramatica acestui autoritarism feluritele servicii secrete, moștenitoare ale KGB? Cu vârful lor de lance, FSB-ul. Cum se înfățișează raportul dintre ele și locatarul principal al Kremlinului? Deține acesta controlul absolut asupra lor sau, dimpotrivă, ele sunt cele ce îi controlează ori chiar dictează lui acțiunile? Care este starea reală a relației dintre conducător și conduși? Cât de intim este legată aceasta de situația economică a Rusiei și cât de dependentă s-a dovedit și se dovedește a fi pe mai departe ea de prețul hidrocarburilor? Cel care a asigurat la un moment dat locuitorilor o brumă de prosperitate. Care ar putea fi interesele ascunse din spatele unor teme aduse pe neașteptate în discuție de Vladimir Vladimirovici? Ca, de pildă, tema Holocaustului. Cum influențează subitul interes pentru istorie al lui Putin relația Rusiei cu Polonia? De ce s-a arătat peste noapte noul Țar al Rusiei atât de preocupat de istorie și de scrierea acesteia? Să fie oare vorba doar despre o reminiscență din arsenalul regimurilor dictatoriale cu al lor binecunoscut apetit pentru rescrierea trecutului? Este puterea lui Putin în ascensiune sau în agonie,iar dacă de agonie este cu adevărat vorba cât de prelungită ar putea fi aceasta? Ce se va întâmpla cu Putin după încheierea actualului său mandat de președinte? Își va prelungi el oare prezența la Kremlin sau va recurge la trucul identificării unui nou Medvedev, adică al unui succesor de paie, el urmând să fie, de fapt, cel ce va conduce și pe mai departe Rusia? Și aceasta până la dispariția lui fizică. Iată, o întâmplare face să găsesc inserată în cea mai recentă carte a lui George Banu (Povestirile lui Horațio, Editura Tracus Arte, București, 2021) o zicere profetică a marelui regizor Peter Brook: „Rusia are nevoie de un țar care să o domine și să o exprime”.
Continui șirul întrebărilor pe care le suscită contradictoria personalitate a lui Putin, ca și acțiunile sale tot mai greu de decriptat.. Care este dinamica raporturilor dintre Rusia și țările din spațiul est-sovietic? De ce este Rusia atât de profund interesată de Ucraina? De ce a crescut interesul occidentalilor pentru Rusia după ce aceasta a anexat Crimeea? Cum este ori cum a fost privit regimul Putin la Berlin (Angela Merkel), la Paris (Emmanuel Macron), și la Washington (Donald Trump)? Cum se explică interesul special al președintelui Franței pentru evoluțiile de la Moscova? Să fie vorba eminamente despre un interes de comjunctură sau are aceste interes rădăcini istorice? Care este, dincolo de exercițiile de retorică, specificul raporturilor dintre Rusia și Belarus? Vrea sau nu vrea Vladimir Vladimirovici Putin sfârșitul dictaturii lui Lukașenko? Dar cum îl percepe Putin pe ucraineanul Vladimir Zelenski? Ce implicare a avut din 1990 încoace Rusia în afacerile interne ale Republicii Moldova? Ce s-a întâmplat și ce se întâmplă cu adevărat acolo, cât de previzibile sau de imprevizibile sunt acțiunile Chișinăului, ale partidelor și ale fragilelor alianțe politice de pe celălalt mal al Prutului? Cât de dependentă este Republica Moldova de Rusia? Cum a evoluat din 1990 încoace relația dintre București și Chișinău? Dar dintre București și Moscova? Care a fost istoricul raporturilor dintre decidenții politici ruși și români înainte și după 1989? Avem diplomați pregătiți să mnagerizeze profesionist, eficient și fără interese obscure respectivele raporturi? Care este aspectul real al narativului dintre actualul personal al MAE și serviciile secrete din Capitala României? Ce știm noi cu adevărat despre ceea ce se întâmplă la Moscova, în condițiile în care se vede de la o poștă că suntem cum nu se poate mai deficitari în problemele de rusistică? Cum au înțeles oficialitățile de la București relațiile cu Gorbaciov, Elțin sau Putin? De ce și-au întors la un moment dat capul spre Moscova Ion Iliescu sau Victor Ponta? Ce rol a avut în opțiunea lor și nu numai Occidentul? Severitatea acestuia față de acțiunile puterii de la București. Cum au perceput și percep Administrația Prezidențială și MAE ale României evoluțiile din Capitala Republicii Moldova? Cum se explică nenumăratele gafe ale acestora? Erorile de analiză și de apreciere? Numai atât? Cum s-ar justifica sprijinul acordat de mulți politicieni și analiști politici de la București lui Plahotniuc? Cecitate, slab simț al observației sau interese obscure dacă nu cumva chiar și corupție? De ce nu a fost prevăzut de MAE, de consilierii și comentatorii politici români succesul la alegerile prezidențiale al Maiei Sandu, de ce au fost și sunt atâția așa-ziși analiști politici care au minimalizat importanța actualului președinte al Republicii Moldova în desfășurările politice ulterioare? Necunoaștere, incompetență sau, iarăși, interese obscure?
Noianul acesta de întrebări și necesitatea formulării unor răspunsuri cât mai credibile și profesioniste explică, fără doar și poate, înmulțirea cărților despre Rusia și Putin.Am scris despre acest fenomen săptămânile trecute. Acestei necesități i-a răspuns, de la un moment dat încolo, site-ul contributors.ro. Al cărui redactor șef, Lucian Popescu, i-a propus istoricului Armand Goșu, specialist autentic în rusistică, dialoguri la cald. Reunite acum în trei dintre cele patru părți ale cărții Rusia o ecuație complicată (Editura Humanitas, București, 2021). Cele trei părți au titluri semnificative- Agonia regimului Putin, Ucraina de la Poroșenko la Zelenski, Republica Moldova. Agonia și prăbușirea regimului Plahotniuc- și răspund calificat, profesionist, argumentat, cu lux de amănunte la întrebările fundamentale din care doar o parte au fost rezumate rândurile de mai sus.
Nici nu putea fi altfel de vreme ce Armand Goșu este, așa cum îl numește Lucian Popescu, Mr. Russia. Goșu este vorbitor de limbă rusă, a avut stagii profesionale și gazetărești la Moscova, citește regulat presa moscovită, nu se limitează la informațiile primite pe filieră anglofonă. Pentru Goșu atât de des citatul New York Times nu se confundă nici cu Biblia, nici cu deținătotul absolut al adevărului. Armand Goșu răspunde clar, fără precauțiuni diplomatice mai mult sau mai puțin inutile întrebărilor lui Lucian Popescu. Este un veritabil analist, nu aspriră la statutul de profet sau ghicitor în stele, admite că adeseori nu are toate detaliile pentru a opera o analiză corectă.
După părerea mea, partea cea mai intersantă a cărții este prima. Cea intitulată Românii și Rusia. Stimulat de întrebări, Armand Goșu se dovedește un perfect cunoscător al dicroniei acestor relații, dar și al preocupărilor pentru Rusia în România. În mediile diplomatice, politice, universitare, în presă.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
