Antologia Credință sub teroare - Memorialistica greco-catolică de detenție și domiciliu obligatoriu (Humanitas, 2021) iese pe piața cărții la exact doi ani de la beatificarea celor șapte episcopi români greco-catolici pe Câmpia Libertății de la Blaj. După Martori ai fericirii. Șapte vieți de sfinți români (Humanitas, 2019), care prelua aventura episcopilor înscriși în cinul sfinților de Papa Francisc, avem parte de o nouă restituire din moștenirea calvarului românesc al secolului trecut.
M-am întrebat adesea de ce rămâne actuală stăruința, aproape dureroasă, asupra pătimirii unei Biserici românești scoasă în afara legii în 1948 și întâmpinată cu atâta ostilitate în 1990? „Lucrată” sistematic și după căderea comunismului, astfel ca reîntoarcerea ei în viața publică să nu mai incomodeze decăderea conștiințelor, acestei Biserici i s-a oferit prea puțin șansa să-și transmită motivația și secretul care i-a însuflețit menirea culturală. Fiindcă reconcilierea unei lumi nu se poate face fără cunoașterea evenimentelor și nici fără simțul dreptății, proaspătul volum conține în același timp câteva dileme esențiale.
Cine este destinatarul acestei antologii? Este oare suficientă memoria pentru a surprinde istoria trecutului? Care este rostul insistenței asupra unui confesionalism românesc aparte? În contextul în care ororile regimului trecut și complicii săi de după '89 au reușit să-și construiască o aură de firesc, orice nesupunere față de minciună păstrează indubitabil statura demnității. Tocmai de aceea, tonalitatea unei asemenea antologii decurge din impactul libertății asupra conștiinței omului, libertate obținută prin credință autentică și nu prin cifre statistice.
În carte cincisprezece personaje evocă la persoana întâi efectele represiunii comuniste asupra vieții lor, transmițând universalitatea unui mesaj moral. Istoria devine astfel o narațiune a vieții oamenilor de caracter, o istorie marcată de amprenta libertății conferite de intimitatea vieții ascunse în Hristos. Tocmai de aceea, șirul memoriilor nu putea fi deschis decât de textul episcopului Iuliu Hossu. Nu vom fi însă surprinși să constatăm că cei mai mulți din memorialiștii prezenți în volum sunt clerici. Nu numai pentru că ei au în grijă consemnarea evenimentelor, dar și pentru că mirenii, din vremea Școlii Ardelene, au fost învățați să-și asume prin credință o religiozitate cvasi sacerdotală față de într-ajutorarea semenilor și gustul demnității libertății. Acest tip de angajare este confirmat cel mai bine de exemplul a două femei, Elena Boilă și Doina Cornea, al căror curaj remarcabil nu este cu nimic mai prejos de cel al unor fețe bisericești.
Viața drepților din acest volum devine un protest al virtuților creștine contra brutalității puterii care, măsluind adevărul, își arogă dreptul de a stabili grila valorilor sufletești după principiul cantitativ al majorității zdrobitoare. O bună parte a capitalului moral al României verticale s-a scris însă nu după aranjamente omenești și, mai ales, mult în afara ideii că o „majoritate” confesională ar avea dreptul dreptul să dicteze tainelor credinței. Accesul în rândul clasicilor pare astfel să le fie asigurat memorialiștilor amintiți. Ce este până la urmă un autor clasic în ordinea credinței, dacă nu acel om capabil să dea mărturia fibrei sale intime de umanitate, arătând că urmărește un țel - partea lui de contribuție responsabilă la șantierul moral al lumii. E un om care nu bifează obiective și nu face o meserie din suferință, ci trăiește pentru „a fi”, mai întâi, și nu pentru „a avea”.
Accesul în universul clasicilor al unei zbuciumate istorii colective și o narațiune pe măsură a motivației memorialiștilor este până la urmă provocarea esențială a oricărei antologii de acest tip. Înnobilarea amărăciunii față de nedreptățile suferite, trecerea dincolo de opreliștea tăcerii și repulsia față de complicitatea „adversarilor” cu răul, îi permit cititorului să cunoască mai bine fibra intimă a Bisericii greco-catolice. O instituție care n-a făcut din slujire doar un principiu esențial în favoarea libertății, ci a edificat oameni care au știut să țină drumul drept indiferent de reflectoarele puterii. Un volum dedicat, prin urmare, unui mod de „a fi” existențial, dincolo de clișee, lozinci și mai ales dincolo de cuvioșiile superstițioase ale unui creștinism triumfal, golit de integritatea lui Isus. Dar cartea dovedește și o fericită asceză a publicisticii greco-catolice din ultimii ani. Nu e vorba doar de detașarea de multe mâhniri existențiale, ci și de restituirea perspectivelor, uneori prea crispat-provinciale, în beneficiul unui public mult mai larg. Cititorul este în sfârșit încurajat să acorde credit unui demers editorial detașat de sensibilități și preeminențe locale. Țelul volumului, nefiind deci doar simpla recuperare istorică a trecutului, este, în același timp, o conexiune cu prezentul, chemat în primă instanță să înțeleagă cum anume se rescrie perenitatea binelui. Un bine care face apel la credința în Isus dincolo de marca unei confesiuni și, mai ales, dincolo de orice avantaje omenești.
