Șansa ratată a PNL și perpetuarea dezastrului urbanistic din București

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Vineri, 26 februarie 2021, 10:17 Actualitate | Opinii


Catiusa Ivanov
Foto: Facebook
PNL București a anunțat ieri, prin vocea Violetei Alexandru, că PNL va vota suspendarea Planurilor Urbanistice de Sector, aprobate de fosta administrație PSD, doar pentru 3 luni, față de 24 de luni, cât a cerut primarul general, Nicușor Dan.

Asta, după discursul lui Nicușor Dan de miercuri în care primarul atrăgea atenția că aceste PUZ-uri duc la betonarea a sute de hectare de spațiu verde și permit construirea de blocuri cu o înălțime de 14 etaje între case și cataloga urbanismul din ultimi ani din București drept o golănie și ”spera” că aleșii locali vor pune capăt acestei practici și vor vota suspendarea.

Violeta Alexandru a motivat că suspendarea pe 2 ani „ar înseamna blocarea oricărui proiect de dezvoltare în București, inclusiv a celor care respectă toate normele în vigoare”, iar în 3 luni se pot remedia problemele din aceste PUZ-uri. Deși Nicușor Dan nu a avut nicio poziție publică pe subiect, Violeta Alexandru a declarat că primarul general a înțeles argumentele și a fost de acord cu propunerea PNL.

Nu știm care este opinia primarului, dar este foarte clar că o suspendare pe 3 luni este praf în ochi și timpul este prea scurt ca neregulile din aceste PUZ-uri să fie remediate.

Există trei posibilități legale ca efectele produse de aceste PUZ-uri să mai fie oprite.

Prima - procesele intentate de ONG-uri și cetățeni sau chiar de USR pentru anularea PUZ-urilor. Acestea se află pe rolul instanțelor în diverse stadii. Pentru Sectoarele 3 și 6 au fost anulate deja de prima instanță, sunt în faza de recurs, restul sunt în faza de plângere prealabilă sau procesele sunt pornite. În 3 luni nu se pot finaliza nici măcar procesele aflate în faza de recurs.

A doua posibilitate este modificarea PUZ-urilor de către administrația locală prin alt PUZ, însă și aici este nevoie de minimum un an dacă se lucrează zi de zi la asta. De ce? Unu - proiectarea durează minim o lună, apoi urmează faza de avizare și dezbatere publică, trebuie luate avize de la fiecare instituție în parte - mediu, cultură, utilități, furnizori de utilități etc - ceea ce în cel mai bun caz durează un an.

O altă posibilitate este ca aceste PUZ-uri să fie atacate în instanță de Prefectură, fiindcă ele se suspendă direct, dar termenul în care putea ataca Prefectura a expirat pentru majoritatea deoarece sunt aprobate și în urmă cu 2 - 3 ani. Sigur, Prefectura poate ataca punctual fiecare autorizație nocivă emisă de aceste PUZ-uri, însă este vorba despre sute astfel de documente, ceea ce înseamnă o impredictibilitate majoră și un consum uriaș de resurse.

În concluzie, un termen rezonabil de suspendare este minimum un an.

Discursul PNL îmi amintește de discursul Gabrielei Firea, al viceprimarului Aurelian Bădulescu și al PSD, că nu putem bloca dezvoltarea urbană, nu contează că se construiesc blocuri peste case, că se betonează spațiile verzi, că avem cartiere noi fără trotuar cu străzi de 7 metri, unde nu poate intra nici mașina de pompieri.

Din punctul meu de vedere, dar și al multor oameni care și-au exprimat opinia pe Facebook, asta nu însemnă dezvoltare urbană, asta înseamnă întreținerea haosului care a guvernat până acum orașul, și pe care PNL îl condamna în campania electorală, îmbogățirea unor ”investitori imobiliari”, în defavoarea interesului general și a cetățenilor, sărăcirea orașului, fiindcă această haiducie va costa Primăria Capitalei foarte mulți bani ca să remedieze problemele generate de aceste proiecte imobiliare.

Iată câteva exemple clare despre ce însemnă PUZ-urile de Sector aprobate de administrația PSD.

De exemplu, PUZ-ul Sectorului 2 permite transformarea a peste 30 de hectare de teren de pe malul Lacurilor Colentina, Tei, Plumbuita și Fundeni, dar și de la parcul de lângă Arena Națională din spații verzi în zone unde se pot construi blocuri și case.

Printre zonele unde s-a aprobat schimbarea destinației de spațiu verde se numără: fosta bază sportivă a RADET de pe Calea Floreasca, o zonă de la intersecția bd. Barbu Văcărescu cu strada Țițeica, zona unde este construit Clubul Bamboo, zona fostelor pepiniere din Petricani, Insula Tibiscum de pe Lacul Fundeni și o bucată din spațiul verde de la Arena Națională. Aceste terenuri sunt proprietate privată, majoritatea fiind retrocedate. Pentru baza sportivă RADET este autorizație de construire pe țeavă.

De, asemenea, în anumite cartiere de case, de exemplu Andronache, este crescut regimul de înălțime până la 14 etaje. La fel, între zona dintre Lacul Fundeni și Lacul Dobroiești. Asta înseamnă că persoanele care au case în aceste zone se pot trezi oricând cu blocuri la fereastră.

PUZ-ul Sectorului 3 permite construirea unor blocuri de 10 etaje în Parcul Constantin Brâncuși și menține regulamentul care permite edificarea unor blocuri de până la 45 m înălțime pe bucata retrocedată în Parcul IOR. Totodată, permitea construirea de blocuri între case, în mai multe zone din Sectorul 3.

PUZ Coordonator Sector 5 propune o reducere cu 41% a spațiului verde de la 369,6 hectare la 219,77 hectare.

PUZ-ul Sectorului 6 transformă spațiile verzi din zona Arenei Giulești, o parte din Parcul Grozăvești și din Prelungirea Ghencea în zone unde se pot construi blocuri.

Gestul de ieri îmi mai amintește de perioada nu foarte îndepărtată în care PNL și PSD votau cot la cot proiecte imobiliare dezastruoase.

Din punctul meu de vedere, acum, acest partid, la București, avea șansa să demonstreze că s-a schimbat profund, cel puțin în acest domeniu, însă se pare că a ratat ocazia și arată că este în continuare supus influenței venite de la dezvoltatorii imobiliari. Și nu mă refer la cei cinstiți, ci la cei care doresc să construiască mult mai mult pe spațiul verde decât prevede regulamentul de urbanism. Cetățenii și ONG-urile îi numesc rechini imobiliari.

Da, suspendarea acestor PUZ-uri este o mare responsabilitate cu multe consecințe juridice, sunt niște acte administrative aprobate, răul a fost făcut, și au produs efecte. Da, Primăria și consilierii generali se vor alege cu multe procese și se vor cere bani mulți în instanță, la fel ca în cazul Constanda. Este normal ca o astfel de decizie să fie bine cântărită. Însă oamenii nu se așteaptă de la consilierii generali aleși și de la primarul lor să își apere doar pielea lor și să le fie frică. Oamenii doresc ca aleșii locali să arate curaj, ca autoritatea să fie autoritate, să apere ce este corect, să respecte legile țării și, cel mai important, să apere interesele oamenilor, ale majorității, nu ale unui grup restrâns de oameni care au obținut beneficii necuvenite de miliarde de euro de pe urma acestor PUZ-uri de Sector.

Iar primarul Nicușor Dan trebuie să vină cu soluții mult mai clare pentru perioada de suspendare, astfel încât proiectele imobiliare decente și investițiile publice să nu fie blocate. Este o copilărie declarația din conferința de presă că se poate da un PUZ într-o lună. Este imposibil. De asemenea, Nicușor Dan trebuie să deblocheze urgent noul Plan Urbanistic General ca să ofere o alternativă sănătoasă de dezvoltare urbană și trebuie să vină cu o soluție pentru spațiile verzi retrocedate.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















19009 vizualizari

  • +56 (64 voturi)    
    sansa ratata zici tu! (Vineri, 26 februarie 2021, 10:20)

    cristi_an [utilizator]

    la cum stiu eu PNL, au fructificat o sansa de a face bani pe stilul PSD. Stil care nu le este deloc strain.
    • +30 (36 voturi)    
      Corect (Vineri, 26 februarie 2021, 10:46)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      Doar NIcusor a crezut ca poate face un parteneriat cu rapandulele astea. Eu cand ii aud pe jurnalistii si formatorii de opinie precum Ioana Ene Dogiou care mereu cauta scuze pentru structura mafiota numita PNL , mi se face greata.
      • -4 (8 voturi)    
        Gresesti in privinta d-nei Dogioiu (Vineri, 26 februarie 2021, 13:02)

        PowerIon [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/lectia-lui-si-despre-nicusor-dan-decontul-tradarii?fbclid=IwAR0GyCOX3F4aLEU1D9UUU8b48F9FyQs5--q3JEeczuax_laPgVep-mtGYZc
        • +8 (10 voturi)    
          Nu vorbesc de articolul asta (Vineri, 26 februarie 2021, 13:21)

          Maspp [utilizator] i-a raspuns lui PowerIon

          Vorbesc in general de modul cum a considerat PNL ca fiind o alternativa mai buna la PSD.
          • -2 (4 voturi)    
            Eh, doamna Ivanov... (Vineri, 26 februarie 2021, 23:19)

            Beer-gummy-bear [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

            V-ati grabit cu articolul! Suspendarea a fost votata pe 1 an.
            Apropo, nu va mutati la Cluj?
    • +21 (27 voturi)    
      Exact, PNL este un PSD in galben (Vineri, 26 februarie 2021, 12:23)

      florinos [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      PNL este un PSD in galben, Ludovic Orban si Klaus Iohannis au inchis ochii cand in Iasi si primarul Mihai Chirica si Costel Alexe seful Consiliului Judetean sunt verificati de DNA pentru fapte de coruptie.

      PNL IASI a devenit cea mai corupta filiala din tara si sefii PNL din Bucuresti nu au problema cu asta, nu au luat deloc masuri.

      Ce diferenta este daca ne fura PSD sau PNL? de ce sa votam cu PNL daca sefii liberali fura la fel ca PSD si nimeni din partid nu reactioneaza prompt?
      • -9 (11 voturi)    
        Fa un PUZ mai bun, lasa scrasnelile! (Vineri, 26 februarie 2021, 15:18)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui florinos

        Fa un PUZ mai bun, lasa scrasnelile si balele la gura!

        In contextul dat, peneloii au gasit solutia corecta: suspendarea pentru 3 luni. NU pentru doi ani cu "exceptiile care vor fi tratate separat" (adica, clientii politici cotizanti vor fi satisfacuti). PUZ-ul e cum e, dar situatia cea mai rea e fara PUZ, doar cu pile, situatie propusa de Pungusor Ban.

        Daca, in afara de scrasnitul dintilor si balele la gura, #rezistii din uSRI sunt in stare sa puna ceva pe masa in 3 luni, e ok, sa puna.
        Dar, dupa modelul securimii (unde SRI a trimis cei mai prosti reprezentanti sa infiltreze/conduca uSRI)...#rezistii sunt cei mai prosti #rezisti. E si asta o performanta: "cei mai prosti dintre cei prosti".
        Orice om normal se poate uita la comentariile astora, mononeuronalii #rezist uSRI: scrasneli de dinti, sloganuri pentru imbecili si imbecilizati (sloganuri de genul "PNL=PSD"), rautate, santaj in toate directiile, bale la gura, ochi bulbucati si inrositi...si ATAT. Nicio idee, nimic constructiv.
        Ca si Pungusor Ban si tzatza Clotildutza: demoleaza, anuleaza, desfiinteaza...dar nu pun nimic in loc.
    • +2 (6 voturi)    
      nu doar PNL (Vineri, 26 februarie 2021, 17:14)

      [utilizator] [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      Atita timp cat nu exista un statut clar cu responsabilități si livrabile clare pentru politician, partid si întreaga clasa politica, toți vor face la fel. Indiferent de partid.

      Partidele ( de azi si de ieri) sunt forme prin care se exercita amăgirea, vorbăria fără conținut, fără un program clar si o corupție generalizata care întreține sistemul ce apără politicienii de orice responsabilitatea clara ori de tragerea la răspundere pentru îndeplinirea unor rezultate.

      Toate sunt încercări , si daca nu se întâmplă nimic , nu răspunde nimeni.Nici nu ar avea cum sa fie altfel , pentru ca politicianul este prin definiție :

      (Persoană) care desfășoară o activitate politică, ... în interesul său sau al grupului din care face parte .
      (sursa: DEX online.MDA2(2010))

      Dan trebuie:
      - sa facă cadastru digital ( ceva care nu interesează PNL, dar poate opri șmecheria din urbanism) ,
      -sa suspende aplicarea PUZ-urilor ( evident neinteresant pentru PNL, dar care poate opri măcelul urbanistic ) pina când intra în vigoare PUG-ul nou,
      -sa grăbească emiterea unui nou PUG ( neinteresant pentru PNL, dar care pune ordine în urbanism) si
      -sa apere interesul celor care se vor trezi cu văgăunile alea monstruoase de peste zece etaje pe lângă casa si cu străzile pline de conserve pe patru roti ( iarăși neinteresant pentru PNL , votul următor este peste câțiva ani).


      Exista evident si posibilitatea ca sa contești ce spune DEX-ul si sa devii de mâine un creștin adevărat , cu mila fata de aia multi si slabi, sa aperi adevărul si cinstea rămânând politician ( utopic totuși )
    • 0 (0 voturi)    
      Insa Daddy le-a ridicat mingea la fileu! (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 8:50)

      Sunt_nimic! [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

      Asa este, insa mai multa lume a voat pe liberali sau USR din disperare: dupa ce partidulul lui Ilici a scos in data pe Draknea, Tudose, Docila, CIolanu si altii, a devenit strict necesar sa mergem la vot, ca sa alegem raul cel mai mic!

      Daca oferta pedesereului ar fi fost Bombo, Geoana sau chiar Ponta, mobilizare la vot nu are asa de puternica ...
  • -14 (22 voturi)    
    Lol (Vineri, 26 februarie 2021, 10:28)

    HP [utilizator]

    "Oamenii doresc ca aleșii locali să apere interesele oamenilor, ale majorității, nu ale unui grup restrâns de oameni"

    Definitia dreptei, interesul capitalistilor in detrimentul tuturor.
  • +20 (20 voturi)    
    Pana la urma ce este PNL? (Vineri, 26 februarie 2021, 10:34)

    middle_brick [utilizator]

    O adunătură ce acționează pentru anumite interese insa niciodată în interesul cetățeanului de rand, exact ca PSD-ul. Nu știu ce sprijin va avea Nicușor cand acțiunile sale ating interesele mafiei din partea PNL, în București sunt clădiri cu sentinta definitiva de demolare care stau în picioare de peste 10 ani fără nicio grija.
  • +14 (16 voturi)    
    penele (Vineri, 26 februarie 2021, 10:36)

    DiDiRo [utilizator]

    o mare MAFIEEEEE!
    • +3 (7 voturi)    
      Adevarat (Vineri, 26 februarie 2021, 14:06)

      sipu [utilizator] i-a raspuns lui DiDiRo

      dar pe langa psd sunt copii de mingii
  • +30 (34 voturi)    
    E o tradare uriasa marca PNL (Vineri, 26 februarie 2021, 10:42)

    emil bobu [utilizator]

    Sa vedem cine mai voteaza PNL in 2024.
    • +11 (11 voturi)    
      Microbul din Constanta ( imobiliar ) (Vineri, 26 februarie 2021, 12:22)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      A ajuns la Bucuresti
      https://focuspress.ro/viceprimarul-capitalei-stelian-bujduveanu-detine-hotelul-richmond-din-mamaia/
    • +14 (18 voturi)    
      Prefectul e la PLUS (Vineri, 26 februarie 2021, 12:24)

      EuSiCuMine [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      Sper ca Nicusor Dan sa vorbeasca cu prefectul si sa atace PUZ-urile in instanta. Asa se suspenda automat. Oricum vor fi anulate in instanta!
      Iar PNL e un PSD mai cu perdea, nimic mai mult.
      • +7 (11 voturi)    
        Sa dea Dzeu sa fie anulate in instanta (Vineri, 26 februarie 2021, 13:03)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui EuSiCuMine

        asa cum spui tu.

        Sa scapam de ciuma mafiei imobiliare din Bucuresti.
      • +5 (7 voturi)    
        Nu se poata ataca de prefect (Vineri, 26 februarie 2021, 13:23)

        Maspp [utilizator] i-a raspuns lui EuSiCuMine

        A trecut prea mult. Oricum, o parte din ele sunt atacate in instanta deja. Celelalte poate pot fi atacate de ONG-uri.
    • -10 (12 voturi)    
      Nu cumva si Nicusor (Vineri, 26 februarie 2021, 12:54)

      PowerIon [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

      se da cu ei?
      Omu asta crede ca gaseste singur solutie miraculoasa pentru orice, fiind foarte destept cu matematica. Daca tema extemporalului e pentru 2 ani el chiar crede ca o rezolva in 2 luni!
      Ce sa mai vorbim de trafic, strapungerea Ciurel, poluare.... ca cu termoficarea s-o fi lamurit.
      • +6 (6 voturi)    
        In 2024, PNL dispare (Vineri, 26 februarie 2021, 14:58)

        emil bobu [utilizator] i-a raspuns lui PowerIon

        Nicusor Dan a spus public ca are nevoie de 2 ani pentru PUZ-urile de sector.

        Apoi iese PNL sa minta ca Nicusor a cerut doar 3 luni, cand Violeta Alexandru lasa impresia pe FB ca PNL a cerut 3 luni.

        E clar ca PNL il saboteaza pe Nicusor.

        Chiar crezi ca pacalesti pe cineva, postacule? Am vazut ce mizerie e PNL, in 2024 ii stergem din istorie.
        • +2 (2 voturi)    
          Stiu ce a spus Nicusor initial la Digi (Vineri, 26 februarie 2021, 16:13)

          PowerIon [utilizator] i-a raspuns lui emil bobu

          si ar fi bine sa nu cedeze. Ar trebui sa ameninte cu demisia ca sa iesim in strada.
          Dar Violeta PNL a spus ca s-au inteles si de unde esti sigur ca minte?
          Unde vezi ca incerc sa pacalesc pe cineva, si ce calitate as avea ca sa pacalesc?
          Eu sunt unul care as stopa orice constructie imobiliara in Bucuresti, rechinii sa-si investesca banii in provincie, ca sa putem respira.
  • -9 (27 voturi)    
    PSD-PNL-USR-UDMR (Vineri, 26 februarie 2021, 10:43)

    Zummm [utilizator]

    aceeasi mizerie. Da-i rrumanului mintea cea de pe urma...in anul 2500 :)))
    • +14 (18 voturi)    
      USR PLUS voteaza suspendarea pe 2 ani! (Vineri, 26 februarie 2021, 12:25)

      EuSiCuMine [utilizator] i-a raspuns lui Zummm

      USR-PLUS sunt singuri care voteaza suspendarea pe 2 ani. De altfel, ei sunt printre cei care au deschis procese pentru anularea unora dintre aceste PUZ-uri.
    • 0 (6 voturi)    
      Hai slabeste-ne cu mizeriile tale (Vineri, 26 februarie 2021, 13:24)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui Zummm

      Stii foarte bine ca USR nu e in aceeasi oala.
      • 0 (0 voturi)    
        Ai dreptate... (Vineri, 26 februarie 2021, 17:58)

        newlook [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        "Stii foarte bine ca USR nu e in aceeasi oala."

        ----------------------

        Ai dreptate...Omul a gresit; politicienii NU sunt otova. Dar a facut-o de dragul USR pentru ca atunci cand spui ca toti sunt egali, ii avantajezi pe cei mai rai, cei mai prosti; in cazul de fata, uSRI.

        Da, PNL si PSD nu sunt in aceiasi oala, dar, crede-ma, uSRI nu e in nicio oala, uSRI e in buda, sau e buda propriu-zisa!
        • 0 (0 voturi)    
          Bai adulator de Firea si Sosoaca (Vineri, 26 februarie 2021, 22:13)

          Maspp [utilizator] i-a raspuns lui newlook

          Dar voteaza-le ma pe astea doua. Eu stiu foarte bine ce a fost cu FIrea la PMB si Tudorache la sectorul 1. Tu stii ma cum s-au derulat lucrurile in imobiliare cu astia la butoane ?
  • +17 (23 voturi)    
    din pacate, (Vineri, 26 februarie 2021, 10:44)

    nahir [utilizator]

    ce era de asteptat incepe sa se arate. PNL+PSD=love, sau USL, ca tot aia e.
    PNL are si ea, ca si PSD, interese imobiliare prin "investitorii" particulari angajati in betonarea Bucurestiului, in special in zonele cu perspective banoase.
    • +3 (9 voturi)    
      Nu este nici o dragoste” (Vineri, 26 februarie 2021, 14:17)

      sipu [utilizator] i-a raspuns lui nahir

      fiecare isi vede interesul , daca puz-ul era blocat 2 ani mai dura inca 1 an pana intra in normal”, nu le mai ramane timp sa isi rezolve problemele. Acum o sa urmeze o campanie puternica de cat o sa piarda capitala daca nu se mai construieste . Uitati-va la parcul herastrau si o sa constatati ca smecherii” sunt mai puternici decat STATUL ..........
  • -18 (28 voturi)    
    Ce va mai placea comunismul (Vineri, 26 februarie 2021, 10:44)

    independentu [utilizator]

    cand toti tunau si fulgerau impotriva capitalistilor!
    Capitalistii, aka dezvoltatorii imobiliari sunt cei care trebuiesc urati! Ei, cei care dau de lucru miilor de angajati, care construiesc cladiri moderne in locul cocioabelor din sec 19 si inceputul sec 20, care atrag alti investitori, eventual straini, alti capitalisti verosi si cotropitori!
    Voua, fanilor marxisti, va plac mai mult cocioabele!
    Sa vina comunismul inapoi!
    Apropo, comunistii au ras de pe fata pamantului cartiere intregi din Bucuresti,a veti grija ce va doriti!
    • +8 (14 voturi)    
      bai nene (Vineri, 26 februarie 2021, 11:58)

      cristi_an [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      Nu mai compara tu mere cu pere. Aici nu e vb de capitalism vs comunism ci bataie de joc si jaf contra bun simt si lucru bine facut.
      • 0 (2 voturi)    
        bun simt (Vineri, 26 februarie 2021, 19:36)

        independentu [utilizator] i-a raspuns lui cristi_an

        N-ai prea fost pe la scoala, ca altfel stiai ca bunul simt nu poate fi definit, fiecare considera bun simt ce-i trece lui prin cap, e o notiune subiectiva.
        Ce e aprobat legal si ulterior interzis prin act administrativ, duce la procese si despagubiri, fiindca e un act cu efecte retroactive. De aceea azi au permis toate constructiile autorizate conform PUZ-ului in vigoare si suspenda un an prevederile ultimului PUZ, adica nu vor mai aproba noi constructii. Era singura iesire legala.
    • +11 (15 voturi)    
      :) (Vineri, 26 februarie 2021, 12:06)

      Casargoz [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      Cladiri moderne cu centala proprie de apartament, fara locuri de parcare , fara zone verzi, fara scoli? Seamna mai mult cu spatii de detentie. desi pentru spatii comune mult mai generoase decat cele "dezvoltate de dezvoltatori" au obtinut despagubiri serioase la CEDO.
      Dezvoltatorii imobiliari din romania nu sunt dezvoltatori imobiliari: nu dezvolta nimic, impiedica dezvoltara: cum sa largesti o sosea cand blocurile sunt la 7 metri unul de altul?
      • 0 (2 voturi)    
        Ha, ha! (Vineri, 26 februarie 2021, 19:41)

        independentu [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

        Cladiri fara zone verzi?

        Totul era zona verde si padure inainte sa apara orasul, progresul e adus de constructii, nu de padurea virgina, in padure traiesc animalel, salbaticii si ecologistii, restul traiesc la oras.

        Ciobanul Bucur, cand isi plimba el oile si a vazu maidanul, zise: hai sa-mi fac si eu o casuta cu spatiu verde!!!!
        Legea prevede plantarea multiplicata de arbori, cand sunt defrisati, asa ca nu trebuie sa-ti bati capul de pomana.
    • 0 (6 voturi)    
      prostii (Vineri, 26 februarie 2021, 12:39)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      bucurestiul nu este cea mai urata capitala europeana din cauza comunistilor ci din cauza nesimtirii si prostului gust romanesc.

      nici in 2000 de ani bucurestiul nu va arata ca Budapesta sau Shanghai.
    • +4 (8 voturi)    
      :) (Vineri, 26 februarie 2021, 12:46)

      Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      Lasa bre, ca miile alea de angajati se pot duce vreo 2 ani sa lucreze la Centura Bucurestiului sau la Autostrada A0... si acolo nici nu e cu PUZ/PUD...

      Si asta e capitalism, doar ca tu nu stii.
      • +1 (1 vot)    
        Desigur (Vineri, 26 februarie 2021, 19:55)

        independentu [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        Ca zidarii, faiantarii si electricienii se duc sa construiasca drumuri , iar oamenii pot fi mutati de colo-colo dupa bunul plac, dupa cum ii trece cuiva prin cap.
        Exact viziunea comunista!

        Fimele investesc sume uriase, umbla azi de zile dupa aprobari- in Bucuresti dureaza cam doi ani-,fac credite, angajeaza subcontractori si vine cate un Gica si spune: Mie nu-mi place asa, apucati-va de altceva!
    • +2 (6 voturi)    
      Ia uite unde era capitalistul (Vineri, 26 februarie 2021, 13:25)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      Tu esti de ai construit blocul peste casele oamenilor ? Bun capitalist.
    • +5 (7 voturi)    
      Mai prostanacule (Vineri, 26 februarie 2021, 13:27)

      Maspp [utilizator] i-a raspuns lui independentu

      Comunistii aveau o anumita rigoare pana la un punct. Cand s-a inceput constructia de cartiere in Bucuresti, erau net superioare a ce era inainte si ce a fost dupa. Problema ca un cocalar roman ca si tine a pus mana pe tara si a facut-o praf.
      • +1 (1 vot)    
        Serios? (Vineri, 26 februarie 2021, 20:06)

        independentu [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

        Comunismul a fost superior?
        Pai exact ce spuneam, e plin de nostalgici comunisti pe-aici.
        Ceausescu personal a ordonat demolarea Manastirii Vacaresti, in locul careia sa fie un lac si acum avem un maidan.
        Manastirea era sec 18, nu 20 cum sunt majoritatea cocioabelor de prin centru, demolate acum.
        Superioritatea comunista: a demolat monumente istorice unice!
        Plangeti, nostalgicilor!
        • -1 (1 vot)    
          Da, eu avem 12 ani cand a picat Ceausescu (Vineri, 26 februarie 2021, 22:18)

          Maspp [utilizator] i-a raspuns lui independentu

          Dar nu sunt atat de spalat pe creier sa spun ca totul dar totul a fost prost. Sistemul era idiot dpdv economic dar daca vorbim de constructii,in comunism cel putin pana in anii 70 , lucrurile s-au facut cu cap in Bucuresti. Cartierele noi precum Titan si Dr Taberei erau foarte bine gandite cu spatii verzi uriase. Ca dupa aia a venit idiotul asta analfabet si a daramat totul, si a construit monstruozitati gen Pantelimon, Crangasi, Miltiari, Berceni asta e altceva. Dar si acum cand trec prin Titan, se mai vad urmele unor decizii cu cap. Si spun asta desi am vazut lumea asta din America pana in Japonia.
          • 0 (0 voturi)    
            de fapt (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 7:40)

            independentu [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

            E clar ca nu prea le ai cu scoala, contestarea superioritatii comunismului nu implica ca tot ce s-a facut in comunism a fost prost. Gandesti dihotomic, nu vezi decat extremele. Spre stiinta ta, constructia blocurilor din Berceni, Militari si Crangasi a inceput in anii '60. Pe de alta parte, Titan si Drumul Taberei au fost incepute cam in aceeasi perioada cu Calea Grivitei si Stefan cel Mare, ultimele fiind printre cele mai inghesuite si lipsite de spatii verzi. Intotdeauna cartierele de la periferie au mai mult spatiu disponibil, iar cele din centru nu. Nu are nicio legatura cu politica.
            • -1 (1 vot)    
              Berceni si Crangasi nu au fost incepute (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 13:11)

              Maspp [utilizator] i-a raspuns lui independentu

              in anii 60. Iar 95% din Militari e construit dupa 1980 si e la margine. Toate aceste cartiere au fost construite in halul asta pentru ca nebunul ala a schimbat orice logica in domeniul dezvoltarii orasului. De ce ? Pentru ca vroia sa faca economii. Ca sa dezvolti un cartier pe zeci de hectare inseamna costuri mult mai mari cu infrastructura, ca sa nu mai zic ca dezvoltarea pe orizontala cu blocuri de 3-4 etaje era mult mai costisitoare. Si mai lasa-ma cu scoala ca am mai multa scoala decat tine.
              • 0 (0 voturi)    
                Ha, ha! (Duminică, 28 februarie 2021, 0:21)

                independentu [utilizator] i-a raspuns lui Maspp

                Mai citeste si tu cand au inceput constructiile cartierelor, nu mai bate campii! Ttitan si Drumul Taberei au fost periferii goale, unde s-au putut incorpora spatii verzi intre blocuri, Militari nu a fost o periferie, ci o localitate de sine statatoare, care a fost demolata, ca sa se poata construi blocurile.
            • -1 (1 vot)    
              Si inca o chestie desteptule (Sâmbătă, 27 februarie 2021, 13:16)

              Maspp [utilizator] i-a raspuns lui independentu

              Normal ca in comunism lucrurile erau mult mai simplu de facut decat in capitalism datorita centralizarii deciziei care a avut efecte uneori bune , alteori proaste. Per total, daca compari ce s-a facut inainte de 89 cu ce s-a facut dupa 89 in tara asta, in domeniul constructii, dupa 89 a fost un jaf general , cel putin pana acum. Abia de acum as putea spune ca lucrurile au inceput sa se indrepte. Deci problema este legata de nivelul de civilizatie al natiei , si mai putin de sistemul socio-economic. Ca daca te duci si vezi cum arata cartierele de blocuri din Praga, iti dai seama ca noi si comunismul l-am implementat prost si in stil balcanic.
  • +8 (14 voturi)    
    In fiecare zi ne lamurim (Vineri, 26 februarie 2021, 11:03)

    CetateanulRoman [utilizator]

    Ca toate partidele sint o adunatura de oportunisti
    pnl = psd = aceasi mizerie

    Personal ma asteptam ca in urmatorul minut sa primesc pe mail sau whats-up invitatia de a semna o Petitie in vederea sustinerii lui Nicusor - petitie pornita de usrplus.
    Probabil sint inca in negocieri pt a vedea daca pornesc un asemenea demers ...

    O petitie semnata de cei care l-au votat pe Nicusor nu poate fi ignorata atit de usor. E adevarat politicienii adauga in fiecare an inca 5mm grosime la pielea obrazului si cu siguranta or sa contraatace.
    • +3 (5 voturi)    
      poti porni chiar tu petitia! (Vineri, 26 februarie 2021, 13:20)

      minos [utilizator] i-a raspuns lui CetateanulRoman

      exista si o platforma unde poti face asta, delic.ro.
      Daca ai o idee, nu astepta sa faca altii, actioneaza chiar tu. Asta poate face diferenta.
  • +12 (16 voturi)    
    Bucurestiul este un oras in coma (Vineri, 26 februarie 2021, 11:11)

    un_moftangiu [utilizator]

    Cu situatia actuala de "dezvoltare" haotica el nu va mai putea reveni la o normalitate acceptabila in urmatorii 50 de ani. Deci nu pentru generatia celor ce citesc aici. Poate vom ameliora poluarea intr-unul dintre cele mai poluate orase din Europa dar nu vom putea ameliora circulatia in cea mai aglomerata capitala europeana si nici incalzirea centralizata in orasul cu cea mai lunga retea de termoficare. Poate vom pune flori si vopsi blocuri dar Bucurestiul este din ce in ce mai putin un oras pentru locuit si din ce in ce mai mult seamana cu o ferma de gaini outoare aflate in boxe supraetajate.
  • +10 (14 voturi)    
    Cu adevarat sansa ratata (Vineri, 26 februarie 2021, 11:37)

    Mihnea_V [utilizator]

    Ar avea sansa sa intre in istorie, nimic nu aduce mai multa faima decat un oras frumos. Dar bucuria asta mare la cateva proiecte ale pretenarilor PNL e ca fata la maritat. Situatia se va schimba rapid si iar vor pierde capitala pt niste ani. Este foarte simplu, daca nu anulezi PUZurile cu probleme crase facute de PSD se cheama ca esti PSDist. PNL=PSD.
  • +3 (9 voturi)    
    Pai sa se enumere (Vineri, 26 februarie 2021, 11:41)

    vital [utilizator]

    acele proiecte legale si necesare care permit aprobarea acestor PUZ-uri, care sunt ele?
    Nicusor &Co au luat teapa, si inclusiv noi toti, care l-am ales crezand ca va avea greutate decizionala, dar iata ca nu..
  • -1 (7 voturi)    
    cineva la un alt (Vineri, 26 februarie 2021, 11:43)

    vital [utilizator]

    articol a comentat ca Nicusor poate sa-si dea demisia, presimt cam ca..
  • -8 (10 voturi)    
    pai (Vineri, 26 februarie 2021, 12:00)

    Xorciser [utilizator]

    PNL a adoptat solutia cea mai logica.

    O suspendare pe 3 luni nu o exclude pe cea pe 2 ani. Dar opusul nu e valabil, o data ce se hotaraste suspendarea pe 2 ani e mai greu de schimbat.

    In sfarsit, nu mi se pare un capat de tara.
  • +3 (5 voturi)    
    De aici le vine șpaga (Vineri, 26 februarie 2021, 13:10)

    nick24 [utilizator]

    “ Gestul de ieri îmi mai amintește de perioada nu foarte îndepărtată în care PNL și PSD votau cot la cot proiecte imobiliare dezastruoase.”
    Fiecare consilier are partea lui grasă din orice vot pt autorizații de construcție date în locuri interzise: între blocuri, làngă case, pe spatii verzi, în parcuri, în păduri.
  • -2 (6 voturi)    
    Nicusor plateste blatul (Vineri, 26 februarie 2021, 13:13)

    Barbaneagra [utilizator]

    Nu i-a trebuit mult timp domnului Nicusor Dan sa pupe papucul sultanului Orban PNL. Probabil ca nu si-ar fi implinit visul de a se vedea primar general daca PNL ar fi sustinut, pe fata sau pe dos blonda de la PSD...
    Asta e reversul medaliei: iei ceva maruntis pentru tevi si caldura, dar stai drepti cand PNL iti cere sa inchizi ochii la hotii de tip real estate.
    Establishmentul politico-mafiot e prea mare pentru dl Dan.
    • +5 (5 voturi)    
      Nu asta plateste Nicusor (Vineri, 26 februarie 2021, 15:21)

      Zapateado [utilizator] i-a raspuns lui Barbaneagra

      Ci consecinta faptului ca banditii din PNL si PSD au facut blat sa se aleaga primarii tot intr-un singur tur. Caci daca se alegeau in doua tururi Nicusor se ducea inainte TAVALUG si nu-l putea opri nimeni: iesea in turul 2. Si n-avea nevoie de " sprijinul" nimanui. Dar asa, cu jigodia de Basescu inscris si el in cursa ca sa-i mai deturneze din voturi , primejdia ca sa se realeaga blonda era uriasa.
  • +2 (4 voturi)    
    Dezvoltare personala (Vineri, 26 februarie 2021, 13:23)

    Hellnews [utilizator]

    Exista o mica nuanta: da, e vorba de impiedicarea dezvoltarii, dar nu a orasului (pentru ca bloc-langa-bloc inseamna diminuarea calitatii vietii), ci personala (si nu in sensul uman, spiritual sau profesional, ci strict material).
    Si iata inceputul sfarsitului revolutiei urbanistice. Ramanem pe "combinatii".
  • +5 (5 voturi)    
    Ati vazut de ce trebuia votat USR? (Vineri, 26 februarie 2021, 15:16)

    dragos61 [utilizator]

    Chiar asa criticabili cum sunt.
    Oricum de cand a aparut USR PNL-ul nu a identificat nici un alt adversar in nici o campanie electorala.
    Ma mir doar de Doamna Alexandru ca accepta rolul de trompeta.
  • +3 (3 voturi)    
    Oh nooooo, what a shock!!!!! (Vineri, 26 februarie 2021, 18:07)

    Parzivall [utilizator]

    S-a descoperit apa calda, PNLe e un fel de PSDe!!!! Pfaiiii, we didn't see this coming!!!!
    Mare comedie dom'le!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by