La șase luni de la publicarea articolului „Cercetătorii își caută dreptatea în instanță” (aici) avem și număr de dosar (7696/2/2020), înregistrat la Curtea de Apel București în 30.12.2020 (aici). Suntem 20 de cercetători din toată țara (postdoctoranzi, tineri cercetători independenți și cercetători seniori) care cer să fie „respectați de autoritățile Statului, de la Minister, la Unitate Executivă și Consilii din subordinea Ministerului. Ni se pare inadmisibil ca niște evaluatori incompetenți să calce în picioare munca de ani de zile a cercetătorilor, precum și speranțele celor tineri.” – extras din articolul precedent.
Prin această acțiune dorim să ni se facă dreptate și mai ales să tragem un semnal de alarmă asupra modului defectuos în care este alocat bugetul așa-zis competitiv al cercetării. În articolul precedent dădeam un exemplu elocvent de incompetență din partea evaluatorilor: unuia din cei 20 de reclamanți i-a fost scăzut punctajul, printre altele, pe motiv că propunerea sa nu respectă prevederile GDPR, or cercetările ar fi vizat înregistrări electrofiziologice provenite strict de la animale de laborator (maimuță și șoarece). Proiectul nu i-a fost finanțat, dar un articol în care este prim autor în Nature Communications tocmai i-a fost publicat (aici).
Acțiunea în instanță vizează proiecte depuse în cadrul competițiilor naționale de tip „Proiect Experimental Demonstrativ” (PED), „Tinere Echipe” (TE) și „Postdoctorat” (PD). Bugetul multianual al celor 3 competiții este în prezent de aprox. 336 de milioane de lei, crescut anul trecut prin rectificare pozitivă de la 235 de milioane de lei. Suplimentarea bugetelor celor trei competiții a permis în mod cert și finanțarea unor proiecte valoroase, dar considerăm pe mai departe că, în genere, a fost o risipă a banului public, având în vedere evaluarea deficitară a proiectelor. Or România nu-și permite să irosească puținele resurse bugetare alocate cercetării, și mai mult, nu-și permite să irosească fondurile alocate în regim competitiv. Din totalul bugetului anual al cercetării doar puțin peste 1/4 sunt alocați competitiv, sistemul fiind sufocat de alocări discreționare cum ar fi cele 100 de milioane de lei de lei alocate anual Instalațiilor și Obiectivelor Strategice de Interes Național (despre care v-am vorbit aici), sau cele peste 400 de milioane de lei alocate anual Programului Nucleu (despre care v-am vorbit aici), doar ca exemple. Execuțiile bugetare anuale pot fi consultate aici.
De ce nu este România în stare să investească banul public după principiul „finanțarea urmează performanța” și implicit să organizeze evaluări conform bunelor practici internaționale? Pentru că definirea performanței este lăsată la interpretarea factorului politic, care de cele mai multe ori este incapabil să distingă între un oarecare medaliat cu „aur” la Salonul de Inventică de la Geneva (aici) și un posesor de brevet înregistrat la European Patent Office, verificat la sânge pentru originalitate, și care se acordă doar pentru cercetări aplicative care aduc cu adevărat ceva nou și are ca urmare un potențial economic real. Am renunțat deci să credem că reforma sistemului românesc de cercetare mai poate fi lăsată în mâinile politicienilor, iar singura cale de urmat este principiul Haldane (aici): „deciziile cu privire la cheltuirea fondurilor de cercetare ar trebui luate de cercetători și nu de politicieni”.
Dacă lăsăm un ministru să aloce un buget de 436 de milioane de lei (aici), o va face „după chipul și asemănarea lui”: va permite celor care aplică în competiție să și evalueze și va permite ca soția să evalueze în competiția în care soțul aplică (și iese câștigător). Vine apoi un alt ministru și alocă 500 de milioane de lei la fel (aici) și încheiem cu ministrul care crede că strămoșii omului vin din viitor, dumnnealui lansând competițiile atacate de noi acum în instanță. Și ați ghicit, le-a lansat „după chipul și asemănarea lui”, având în ajutor două Consilii consultative: CNCS (care a păstorit competițiile PD și TE) și CCCDI (care a păstorit competiția PED). Dacă pentru competiția PED, membrii CCCDI (numiți prin Ordin al ministrului karatist cu șapte dani, care în cercetare nu fac doi bani) au considerat că evaluatorii trebuie doar să fie doctori (Gabriel Oprea și Victor Ponta ar fi putut evalua, neavând decizii definitive de retragere a titlului de doctor), pentru competițiile PD și TE s-au impus niște criterii mai „stricte”: să fi publicat 4 (patru) articole ca autor principal în reviste din top 50%. Am răsfoit listele cu evaluatori și am notat câteva nume pentru a le pune pe masa judecătorului ca neîndeplinind nici măcar această condiție.
