Ieri în Siberia opozantul politic Andrei Navalnîi a fost otrăvit – a doua oară, după episodul similar din iulie 2019. Federaţia Rusă în perioada decadentă a regimului Putin se scufundă inexorabil într-o gaură neagră a represiunii instituţionalizate ce nu mai poate fi ascunsă cu maşinăria popagandei de stat, ori sub masca de modernitate urbană vibrantă afişată la Moscova şi St Petersburg. Aparenţa de normalitate şi legitimitate internaţională e tot mai greu de apărat, deoarece nu există ruj suficient de gros pentru cât de mare s-a făcut scroafa, cum s-ar zice.

Sorin IonitaFoto: Arhiva personala

Nu-i vorba doar de otrăvirea lui Navalnîi, petrecută ieri; ori de împuşcarea în plină stradă a lui Boris Nemţov, un alt adversar celebru al lui Putin, în 2015. La urma urmei operaţiuni criminale de acelaşi fel, pentru eliminarea unora incomozi politic, au avut loc chiar şi peste hotare: de exemplu contra candidatului Viktor Iuşcenko, ulterior ajuns preşedinte al Ucrainei, care a fost desfigurat în 2004 după o contaminare cu dioxină, tot pe cale alimentară.

De regulă Kremlinul nu neagă poveştile, ci doar faptul că ar avea el însuşi de-a face cu ele. În cazul Nemţov ancheta s-a oprit la un grup de killeri ceceni, fără să ştim ce i-a motivat pe ei să asasineze un politician moscovit care nici măcar nu avea scorurile actuale ale lui Navalnîi în sondaje. Kremlinul păstrează distanţarea de evenimente şi ceea ce se cheamă “deniability”: oficial, n-am fost noi, şi n-aveţi vreo dovadă că am fi fost.

Doar că trucul e altul. În realitate, de exemplu, Cecenia e condusă cu mână de fier de un tânăr satrap sociopat, Ramzan Kadîrov, instalat la putere de Moscova, liber să facă orice doreşte atâta timp cât mica republică problematică rămâne loială Federaţiei. Din când în când omul furnizează echipe de mercenari violenţi, o specialitate locală. In rest, îşi face vacanţele (termen relativ) cu Vladislav Surkov, “cardinalul gri” al Kremlinului, şef cu propaganda şi ideolog al regimului Putin până anul trecut. Parcă văd că, dacă episodul de ieri sfârşeşte prost, tot nişte ceceni acţionând de capul lor vor fi scoşi în faţă.

Poate că nu Kremlinul a comandat să i se pună ceva în ceai lui Navalnîi la Tomsk; poate că nici asasinarea lui Nemţov nu s-a făcut din ordinul direct al lui Putin. Însă atmosfera nazisto-bolşevică de cetate asediată, în care orice contestatar al regimului este automat etichetat trădător, manevrat de forţe subterane ori plătit de duşmanii externi, deci finalmente un corp străin care face rău naţiunii organice ruse, reprezintă în sine o încurajare tacită pentru oricine vrea să elimine excrescenţele nocive.

Diverşi antreprenori politici, economici ori grupuri de rebeli fără cauză (angry young men, cum le spun mai nou sociologii din Europa), ce concurează între ei pentru a fi remarcaţi şi a căpăta acces la resurse în acest sistem mafiot vast şi descentralizat care este statul rus, iau deci adesea iniţiative pe cont propriu. Liniile mari de acţiune, prietenii, inamicii şi narativul sunt toate stabilite de la centru; în rest, există independenţă operaţională şi chiar rivalitate între clanuri ori ramuri ale aparatului militaro-securist. E şi mai ieftin aşa, ca diverşi privaţi să-şi asume cheltuielile şi riscul operaţiunilor acoperite – şi beneficiile dacă ele reuşesc – deoarece bugetul Rusiei a cam sărăcit în ultima vreme. Asta nu înseamnă că liderii politici ruşi, în cap cu Vladimir Putin, nu sunt responsabili pentru tot ceea ce se petrece sub patronajul lor îngăduitor, cum ar vrea să credem.

In paralel cu această subcontractare a crimei organizate în interes de stat, Federaţia Rusă acţionează însă tot mai draconic şi la vedere, prin legi şi instituţii. Zilele trecute a fost arestat un videoblogger, Andrei Pij, care ţinea pe Youtube canalul “Urbanturizm” cu aproape 1 milion de abonaţi; îl vedeţi aici https://www.youtube.com/user/urbanturizm. Specialitatea lui era explorarea siturilor industriale abandonate, zonelor urbane non-turistice, buncărelor ori tunelurilor metroului din Moscova, o activitate trendy pe online în toată lumea. Autorităţile ruse îl acuză acum de spionaj şi vânzare de secrete de stat către Ucraina (unde omul se ducea cu filmările pe un stick USB să le monteze), pedeapsa potenţială fiind de opt ani de puşcărie.

In februarie 2020, un grup de tineri radicali politic din regiunea Volga a fost condamnat la pedepse de până la 18 ani de închisoare (!) sub acuzaţia nedovedită de terorism şi subminare a puterii. Comentatorii au comparat imediat cazul cu unul din 1963, când un grup similar de tineri rebeli şi contestatari au fost acuzaţi în spiritul vremii de “tentativă de răsturnare a regimului comunist şi instaurarea unei republici burgheze în URSS prin metode teroriste”. Doar că atunci pedepsele după lege erau între 8 şi 10 ani, nu 18 ani ca în Rusia contemporană.

Mai mult, propaganda anti-sovietică ducea adesea la sentinţe mai uşoare decât se dau azi pentru “provocarea de suferinţe morale” membrilor forţelor de ordine, ori pentru celebra “aruncare cu pahare de plastic” în direcţia poliţiei la demonstraţii. Ultima pildă vine chiar de Putin, fiind oferită la o întâlnire cu consiliul pentru drepturile omului, instituţie împachetată cu loialişti hardliners care l-au ascultat respectuos:

“Intâi aruncă un pahar de plastic în autoritate, ok. Apoi o butelie de plastic, ok. Apoi o sticlă, apoi o piatră, apoi încep să tragă cu arma şi să spargă magazine. Trebuie să prevenim din start aşa ceva”.

Şi încă una, la fel de memorabilă, din aceeaşi întâlnire, cu referire la un episod ce a iscat scandal public în timpul protestelor din 2019, vezi poza.