România e virusată nu doar cu SARS-CoV-2 ci și cu SCRS-CiR-2020 (Severe Chronic Research Subsistence – Cercetare-ioc-România – 2020). Nu vă plictisim cu cifre, dar suntem lanterna roșie a UE de ani de zile la (i) alocări bugetare ca procent din PIB; (ii) număr de cercetători la mia de locuitori; (iii) indicele global de inovare; (iv) brevete internaționale și tot așa.
Virusul SCRS-CiR-2020 afectează întreaga populație, dar cercetătorii sunt categoria cea mai vulnerabilă. Iar politicienii sunt principalii vectori de răspândire ai acestui virus, subfinanțând sistemul de cercetare și încurajând mediocrația în detrimentul meritocrației și performanței. Acum, România trebuie să scoată din pălărie virusologi, epidemiologi, imunologi etc. pentru a face față CoViD-19. Dar … ia-i de unde nu-s! România se uită cu jind spre Vest pentru (i) vaccinuri; (ii) kituri de diagnosticare; (iii) aparatură de laborator și, poate cel mai dureros, pentru (iv) resursă umană înalt calificată în acest domeniu etc. Este definitoriu, pentru noi, exemplul unui producător de emisiuni la un post de radio național care ne întreba mai deunăzi dacă nu știm un „epidemiolog, un specialist in statistică medicală, un virusolog” cu care ar putea vorbi. Am întrebat și colegii din Asociația Ad Astra. Nimic. Doar diasporeni… Ne-a mai spus producătorul radio: „E incredibil ce se întâmplă la noi! Am scris la Institutul de Virusologie (n.r., al Academiei Române), la oameni care cu asta se ocupa – “E o perioada aglomerata acum, reveniți la sfârșitul lunii”.”
Sistemul de cercetare românesc e pe butuci, iar procentul din PIB alocat cercetării în 2020 este mai mic decât cel alocat anul trecut (adică cel mai mic din istoria recentă, mai mic decât în plină criză economică, în 2009), cu promisiuni nescrise de rectificare pozitivă, dar să nu fim naivi, având în vedere contextul actual. Deci, dragi guvernanți (actuali și viitori), ce vreți de la „cerșetătorii” patriei? Citind titluri de genul „Monica Anisie le cere cercetătorilor din domeniul biomedical să găsească soluții pentru diagnosticarea pacienţilor infectați cu COVID-19” (aici) ne întrebăm oare în al câtelea ceas își vor da seama guvernanții că România are nevoie de cercetare?! Azi avem nevoie de cercetători pentru provocarea momentului, SARS-CoV-2, dar cât de pregătiți suntem pentru mâine, cu noile provocări pe care le va aduce?
Când va fi România în măsură să facă ce au făcut cercetătorii chinezi, care la sfârșitul lui ianuarie, a.c., au publicat secvența completă a genomului SARS-CoV-2? (aici) Când va fi România în măsură să producă un vaccin de la 0 și nu vor mai apărea în spațiul public știri de genul „Cercetători români, aproape de un vaccin pentru coronavirus. Legătura cu noile terapii împotriva cancerului”? (aici) Când vom înțelege că cercetarea fundamentală este cea care stă la baza cercetării aplicative și o vom bugeta cum se cuvine? Când vom investi masiv în resursa umană înalt calificată, care să poată opera aparatele qRT-PCR ce se folosesc acum în detectarea SARS-CoV-2? Când vom lua goblenurile de pe aparate de sute de mii de euro care stau nefolosite în diverse laboratoare ale țării pentru că nu are cine să le opereze? Când nu vom mai avea anti-vacciniști în prime-time la TV (apropo, mai știe cineva de ei?)? Când? Când? Când?
Întorcându-ne la studiul cercetătorilor chinezi care au pus la dispoziția comunității științifice internaționale rezultatele lor: el reprezintă o colaborare între 35 de cercetători, a căror muncă este finanțată generos de guvernul chinez prin nu mai puțin de 12 granturi de cercetare. Pentru a avea această capacitate de reacție și analiză științifică riguroasă o țară are nevoie de grupuri de cercetare robuste, finanțate corespunzător și sustenabil.
Dacă verificați rubrica „Contorul de timp” de pe pagina principală a blogului nostru (aici) veți observa că ultima competiție de proiecte destinate cercetătorilor seniori din România (Proiecte de Cercetare Exploratorie) a avut loc acum aproape 4 (patru) ani.
Știți cât alocă China cercetării și dezvoltării, ca procent din PIB? Peste 2%! Adică cam cât media UE, și de cinci ori mai mult decât România. Știți cât scrie în Strategia Națională de Cercetare-Dezoltare-Inovare 2014-2020 a României (HG 924/2014) că ar trebui să avem pentru anul în curs? Aproape 2% din PIB, din care 1% fonduri publice (detalii aici). Știți cât sunt fondurile publice alocate prin Legea bugetului de stat? Optimist vorbind (adică incluzând nu doar fondurile alocate MEC pentru cercetare, ci și cele destinate Academiei Române și altor ministere), undeva pe la 0,2%; adică de cinci ori mai puțin decât scrie în HG 924/2014.
Să vă punem în perspectivă banii alocați cercetării de România: un ONG – Coalition for Epidemic Preparedness Innovations (CEPI) – are deja asigurată finanțare pentru dezvoltarea unui vaccin anti SARS-CoV-2 mai mare decât bugetul MEC destinat cercetării pentru 2020. Ținta CEPI pentru a-și atinge obiectivul, spre final de 2021, este de 2 miliarde de dolari, adică bugetul MEC pentru cercetare pe 6 (șase) ani!
Parafrazăm o vorbă din popor: „din nimic nu poți face bici și să și plesnească”. Așa e și cu cercetarea românească… chiar dacă nu negăm că avem un bici amărât, dar nici vorbă să fie împletit în trei sau cinci, iar să aibă pleasnă nici nu poate fi vorba.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
