Comisia Europeană a luat iniţiativa cu privire la adoptarea unui Nou Acord pentru Consumatori(New Deal for Consumers, pe scurtNDC), cu scopul de a consolida drepturile consumatorilor din spaţiul Uniunii Europene şi de a crea mecanisme pentru a impune respectarea drepturilor astfel consolidate. Anunţul public a fost făcut printr-un comunicat emis la Bruxelles la 11 aprilie a.c. Înainte de a trece la o analiză aprofundată a implicaţiilor acestei iniţiative, sumarizăm următoarele puncte principale:

Alexandru Cristian SurcelFoto: Hotnews
  1. Propunerea Comisiei Europene privind NDC urmează a face obiectul dezbaterilor în Parlamentul European şi apoi în Consiliul European; directivele rezultate vor trebui apoi transpuse în legislaţia naţională, etapă în care partidele parlamentare româneşti vor juca un rol. Este foarte probabil ca mare parte din acest proces să se petreacă după alegerile europarlamentare din 2019, când probabil vor contribui şi europarlamentarii români nou aleşi.
  2. O primă Directivă care va fi adoptată în cadrul implementării NDC va modifica Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1988 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) – text cu relevanţă pentru SEE -, precum şi Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului- text cu relevanță pentru SEE.
  3. O a doua Directivă rmează să abroge şi să înlocuiască  Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (versiune codificată)- text cu relevanță pentru SEE-, cu scopul de a asigura un cadru ameliorat de manifestare şi de protecţie a drepturilor colective ale consumatorilor, de a stopa eficient practicile ilegale ale furnizorilor de bunuri şi servicii şi de a pune la dispoziţia consumatorilor instrumentele juridice necesare pentru intentarea de acţiuni colective, atunci când drepturile lor sunt afectate în acelaşi fel, prin politici de masă ale furnizorilor de bunuri şi servicii (un subiect delicat în orice legislaţie naţională şi nu numai).
  4. Obiectivele declarate ale NDC sunt (1) să acorde entităţilor calificate (autorităţi specializate, asociaţii ale consumatorilor etc.) puteri lărgite de a lansa acţiuni în instanţă sau alte proceduri juridice în numele şi în beneficiul consumatorilor, (2) să investească autorităţile naţionale specializate în protecţia consumatorului cu atribuţii sancţionatorii lărgite, (3) să includă în materia protecţiei consumatorului serviciile şi tranzacţiile online oferite acestora, care au luat proporţii deosebite în prezent, precum şi (4) să lămurească că, potrivit legislaţiei Uniunii Europene, practicile duplicitare în materie de calitate, care induc în eroare cosumatorii, sunt interzise.
  5. NDC este un important pas înainte pentru consumator. În chestiunea produselor inferioare, în special alimentare, Comisia nu mai acceptă această stare de fapt şi arată că nu acceptă ca cetăţenii din ţările din est să fie trataţi de unele companii ca fiind cetăţeni de mâna a doua.
  6. Trebuie ca oamenii să fie informaţi de noile drepturi conferite. Atunci când scandalul calităţii inferioare s-a declanşat, acesta a fost speculat politic şi larg distribuit. Rezolvarea acestei situaţii de către UE trebuie să aibă şi ea acelaşi ecou.
  7. Pachetul fiind larg şi incluzând şi alte teme (noul model european de acţiuni colective ale entităţilor reprezentându-i pe consumatori, funcţionarea pieţelor virtuale, dreptul consumatorilor la restituire/renunţare/verificare etc.), forţele politice de la Bucureşti trebuie să urmărească îndeaproape şi să sprijine transpunerea Directivelor în România, astfel încât interesul cetăţeanului să fie cât mai bine îndeplinit.
  8. Având în vedere procesul de durată, politicienii români au de pregătit din perspectiva alegerilor din 2019 o ofertă de participare politică europeană de calitate, specializată şi bine informată. În măsura în care NDC se va afla încă în dezbatere şi amendare la momentul accederii noilor aleşi în Parlamentul European, el va trebui să devină o prioritate pentru europarlamentarii români, iar partidele româneşti ar trebui să fie interesate să promoveze principiile NDC în cadrul familiilor politice din care fac sau vor face parte.

Şi acum să trecem la analiza aprofundată a iniţiativei în cauză. Propunerea Comisiei Europene privind NDC urmează a fi supusă dezbaterilor, amendamentelor şi adoptării de către Parlamentul European şi apoi de către Consiliul European. NDC vine în continuarea unor iniţiative deja implementate, şi anume Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”)- text cu relevanță pentru SEE- sau ajustările normative adoptate ca urmare a aplicării Strategiei Pieţei Unice Digitale.

NDC cuprinde două propuneri de Directive. Prima ar urma să modifice Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Directiva 98/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 februarie 1988 privind protecția consumatorului prin indicarea prețurilor produselor oferite consumatorilor, Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori și de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE și 2002/65/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului („Directiva privind practicile comerciale neloiale”) – text cu relevanţă pentru SEE -, precum şi Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului- text cu relevanță pentru SEE. Modificările aduse de NDC ar urma să aibă ca rezultat o mai eficientă aplicare a dispoziţiilor Directivelor citate mai sus şi să le modernizeze, în special din punctul de vedere al serviciilor digitale.

Cea de-a doua Directivă ce ar urma să fie adoptată pentru transpunerea în realitate a NDC urmează să abroge şi să înlocuiască Directiva 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (versiune codificată)- text cu relevanță pentru SEE-, cu scopul de a asigura un cadru ameliorat de manifestare şi de protecţie a drepturilor colective ale consumatorilor, de a stopa eficient practicile ilegale ale furnizorilor de bunuri şi servicii şi de a pune la dispoziţia consumatorilor instrumentele juridice necesare pentru intentarea de acţiuni colective, atunci când drepturile lor sunt afectate în acelaşi fel, prin politici de masă ale furnizorilor de bunuri şi servicii (un subiect delicat în orice legislaţie naţională şi nu numai).

În fapt, obiectivele declarate ale NDC sunt (1) să acorde entităţilor calificate (autorităţi specializate, asociaţii ale consumatorilor etc.) puteri lărgite de a lansa acţiuni în instanţă sau alte proceduri juridice în numele şi în beneficiul consumatorilor, (2) să investească autorităţile naţionale specializate în protecţia consumatorului cu atribuţii sancţionatorii lărgite, (3) să includă în materia protecţiei consumatorului serviciile şi tranzacţiile online oferite acestora, care au luat proporţii deosebite în prezent, precum şi (4) să lămurească că, potrivit legislaţiei Uniunii Europene, practicile duplicitare în materie de calitate, care induc în eroare cosumatorii, sunt interzise.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro