Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Viitorul unui prezent

de Vintila Mihailescu     Contributors.ro
Miercuri, 24 ianuarie 2018, 9:51 Actualitate | Opinii


Vintila Mihailescu
Foto: Hotnews

Cristian Unteanu semnala zilele trecute apariția unui raport al Forumului Economic Mondial referitor la „a patra revoluție industrială” și la gradul de pregătire al țărilor lumii pentru a face față tranziției inevitabile spre această viitoare „ordine mondială”. De o excepțională complexitate și rigoare, raportul poate fi citit și de nespecialiști, în primul rând ca un diagnostic preventiv: iată la ce trebuie să vă așteptați și iată cât de pregătită este fiecare țară pentru a face față acestui „tsunami economic” care nu va ocoli pe nimeni. Mai departe, este treaba fiecărui guvern cum se poziționează față de această provocare și ce politici va urma pentru a încerca să fie pe val și nu sub val.

Desigur, noi am înaintat totdeauna cu spatele spre viitor și suntem preocupați de prezent și de recuperarea „decalajelor” din trecut, dar pieței și omenirii nu prea le pasă de acest lucru și își văd de treaba lor, chiar dacă noi credem că nu este și treaba noastră. Cum stăm deci cu viitorul din perspectiva actualului Raport?

Principalele două axe de analiză ale Raportului le constituie „structura economiei” în prezent (simplă sau complexă) și „motoarele producției” pentru viitor (favorabile sau nefavorabile asumării celei de-a patra revoluții industriale). Din acest punct de vedere, România este plasată în categoria economiilor bazate pe „moștenire” (legacy), cu o structură economică mai complexă, dar cu factori de dezvoltare nefavorabili, adică „țări cu o puternică bază actuală de producție, dar care în viitor se vor afla într-o situație de risc din cauza performanței scăzute a componentei „motoarelor de producție” (drivers of production component). În această privință, avertismentul Raportului este clar: „noile modele economice viitoare ar putea, foarte rapid, să altereze nivelul de atractivitate al unor pieţe de producţie, conducând la o foarte mare concentrare a activităţii manufacturiere internaţionale într-un foarte mic număr de ţări şi de companii, bulversând viaţa acelor ţări în care activitatea manufacturieră va scădea în mod considerabil” (sublinierea mea). Altfel spus, selecția economică va fi mult mai strictă și necruțătoare, iar țările care se vor rezuma la „moștenirea” din prezent vor fi „bulversate” și vor risca să-și rateze viitorul. Iar România se pare că va fi „bulversată” rău de tot: pentru acest gen de țări, s-a inventat expresia „periferie de rangul doi”. Iată deci, spre strictă ilustrare, cum stăm, comparativ cu celelalte țări post-socialiste, la doar câteva capitole:

Țara Potențialul de producție (total)* Forța de muncă viitoare** Abilitate de inovare Achiziții guvern. tehn. avansate Orientarea viitoare a guv. Complexitatea cererii***
Albania 78**** 66 93 22 37 67
Bosnia 79 98 34 93 98 100
Bulgaria 48 72 35 50 73 79
Cehia 26 25 36 73 79 87
Croația 51 87 56 100 97 94
Moldova 81 94 98 98 87 85
Polonia 31 51 43 66 83 57
România 52 71 89 99 74 97
Serbia 64 73 47 79 63 99
Slovacia 40 67 51 58 84 83
Slovenia 32 43 28 91 64 62
Ungaria 42 49 48 81 85 73

*) Potențialul de producție (production drivers) este evaluat prin agregarea a șase factori: tehnologie și inovație, capital uman, comerț și investiții, cadru instituțional, resurse sustenabile și structura cererii. Valoarea medie a acestui indice evaluează gradul de pregătire al țării respective pentru a face față producției viitorului.

**) Abilitatea de a cultiva competențele și talentele potrivite ale forței de muncă viitoare prin produsele educației, atragerea și păstrarea talentelor și incluziune socială.

***) Buyer sophistication. Un grad ridicat de complexitate a consumatorului stimulează inovația, îmbunătățește tehnicile de producție și sporește produsele și serviciile.

****) Cifrele din tabel reprezintă poziția țării respective în ansamblul celor 100 de țări ale lumii luate în calcul.

Câteva implicații ale acestei mici selecții de date se văd cu ochiul liber și de cineva total străin de economie.

O primă reacție, „patriotică”, ar fi că se poate și mai rău: România este departe de a fi în cea mai proastă situație în toate privințele și la fel de departe de a fi singura într-o astfel de situație. Ca potențial de producție, se află pe locul 52 din 100 în lume, dar pe locul 8 din cele 11 țări post-socialiste luate în calcul. Iar aceasta este mai degrabă o veste proastă: dacă vecinii tăi se prăbușesc, șansa ca tu să rămâi insula de prosperitate nu este tocmai realistă. Un alt lucru mai degrabă îngrijorător și el este faptul că „orientarea viitoare a guvernului” în zona post-socialistă virează spre cod roșu, chiar dacă România se află, din acest punct de vedere, doar sub cod portocaliu: Bosnia și Croația (la care se adaugă Grecia) se află, practic, în cele mai riscante poziții din lume, iar țări mult mai puternice economic, precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Slovacia, au cote îngrijorătoare la acest capitol (locuri de la 80 în sus). Nedespărțite ca de obicei, România și Bulgaria vin însă tare din urmă, aflându-se, deocamdată, pe locul 74, respectiv 73: iliberalismul, știm, câștigă teren.

Dincolo de această obsesie a topurilor – în care, iată, nu stăm chiar cel mai prost pretutindeni – există însă câțiva indicatori care ne privesc direct și aproape exclusiv și care sunt cât se poate de alarmanți. Ei ar putea fi traduși astfel: suntem țara în care investițiile guvernamentale în produsele tehnologice avansate sunt cele mai scăzute din lume (loc 99), în care structura de piață a cererii este cea mai puțin sofisticată și diversificată din lume (loc 97) – chiar dacă am ieșit, într-o anumită măsură, din „piața dorinței” din primele două decenii –, țara cu o structură economică actuală destul de complexă, dar cu incapacitate de inovare (loc 89) și, nu în ultimul rând, cu o foarte scăzută „abilitate de a cultiva și păstra competențele și talentele potrivite ale forței de muncă viitoare” – altfel spus, cu o foarte slabă investiție în pregătirea forței de muncă a viitorului. Să adăugăm la acestea și faptul că, pe scala de „creativitate globală” elaborată de Richard Florida și colaboratorii săi, România se află de asemenea pe ultimul loc din UE și că acest indice de creativitate corelează puternic cu indicele global de competitvitate elaborat de Michael Porter pentru World Economic Forum: unde creativitate nu e, nici competivitate nu e – deci nici dezvoltare.

Să ne oprim deci puțin asupra acestui „capital uman”, căci, nu-i așa, omul este măsura tuturor lucrurilor. Doar că în România acesta este măsura catastrofei. Adică românii nu sunt creativi? Ba da, evident, nasc și la România oameni (mari), dar nu cu genii și olimpici de export se dezvoltă o țară. Care este deci nivelul societății în ansamblul său? Iată-l, pe scurt:


România UE
Buget educație/PIB 3.0%** 4.9%
Educație terțiară (30-34 ani) 25,6% 38.7%
Educație timpurie 86,4%** 94,3%
Abandom scolar timpuriu 19,1% 11.0%
PISA / citit* 434 493
PISA / matematică* 444 490
PISA / științe* 435** 493
PISA / top performeri în măcar un domeniu* 4.3%** 15.3%
PISA / atitudine epistemică*** -0.38 00
Analfabetism funcțional** 42%** 20%
Indice de religiozitate**** 7.5672** 4.649

Surse: European Commission, Education and Training Monitor 2016; OECD, PISA 2015. Date corespunzătoare anului 2015

*) 72 țări OECD

**) Prima/ultima poziție în UE/OECD

***) Indice de atitudine epistemică (încredere în metodele științifice de cercetare); sursa:  OECD, PISA 2015

****) Sursa: European Social Survey, apud Gijsbert Stoeta și David Geary, 2017

Să mai „traduc” oare și acest tabel? Nu cred că este cazul… V-aș atrage totuși atenția asupra unui „detaliu”: cea mai scăzută performanță a elevilor români la testul de științe merge mână în mână cu cea mai scăzută „încredere epistemică” în metodele științifice de cercetare din lume înregistrată în cele 72 de țări OECD – și aceasta comparativ nu doar cu țări precum Albania sau Kosovo, ci și la ani-lumină față de Trinidad Tobago sau Republica Dominicană: Dumnezeu să ne mântuiescă de a patra revoluție industrială, opera evidentă a Diavolului! Mai amintesc apoi doar că în 2008 bugetul pentru educație era de 4,4% din PIB și, prin angajamentul politic de a crește la 6%, a scăzut la 3,1%. PIB-ul a crescut, ce-i drept, dar, din aceeași grijă pentru educarea societății, tot nu sunt bani la buget pentru învățământ. Iar ce se întâmplă zilele acestea cu școlile pare a fi prețul aberant pentru a salva populismul electoral al creșterii salariilor profesorilor – cu condiția să fie mai puțini. Și elevii, educația, viitorul țării? A fost o greșeală de comunicare


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1086 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by