Privitori sau nu ca la teatru la recentele partidele de GO dintre inteligența artificială AlphaGo și inteligența umană a multiplului campion mondial Lee Se-dol (scor final 4 la 1), cred că putem pleca acasă cel puțin cu o concluzie – Errare humanum est, perseverare diabolicum. Nu știu ce e acest AlphaGo, dar de greșit nu prea mai greșește, pentru că de câteva milioane de partide perseverează în a juca cu el însuși și a se perfecționa. Și vorbim de cel mai complex joc simplu inventant de om, despre care se spune că are spațiu de inventitivitate în mișcări cât nu are Universul atomi.
Campionul mondial a rămas șocat ( vezi aici) când a văzut la partenerul său de joc prima mutare …neomenească, pentru că niciun profesionist nu s-ar fi gândit la acea aruncare a pietrei de GO, dincolo de înțelegerea actuală a jocului. Inclusiv părinții lui AlphaGo – divizia britanică Deep Mind din cadrul Google – s-au arătat surprinși de ce ajuns să facă acest ghem de conexiuni neuronale artificiale: l-au învățat cât au putut, dar de la un punct încolo, lucrează singur, de capul lui. Nu de puține ori, mașinăria părea că face greșeli, dar în realitate aceasta își urmărea scopul pentru care fusese programată. Chiar dacă asta însemna să joace altfel.
Păstrand această imagine în minte, sa calatorim in timp si spatiu, pană in sala Parlamentului European de la Bruxelles. E chiar 15.03.16 (ziua în care s-a încheiat seria partidelor istorice de GO de care pomeneam mai sus) și asistăm la ședința ”Decizii Fiscale și Alte Măsuri Similare sau cu Efecte Similare” (TAXE 2). Partida se cheamă ”Schimb de opinii cu multinaționalele pe tema fiscalitatii companiilor și mai mult decât atât”. „Si mai mult decat atat” incearca, desigur, să cuprinda uriașa panoplie de practici si tehnici reunite sub umbrela conceptelor de tax planning și tax avoidance (practici legale ostentative pentru minimizarea obligațiilor fiscale – cum sună o definiție de ultimă oră). Și în acestă partidă ne întâlnim cu Google, dar de acestă dată, alături de alți jucători de talie globală precum Apple, Ikea, McDonald’s. Multinationalele sunt, in aceasta partida de “GO fiscal”, pe postul de jucători umani, adică supuși greșelii, dar, în același timp, plini de inventivitate. Astfel, de la Londra la Washington, de la Bruxelles la Canberra, marile corporații sunt desmnate campioni mondiali la tax avoidance: sunt acuzate că-și greșesc intenționat impozitele plătite, recurgând la tot felul de scheme fiscale pe care le găsesc (nota bene!) exploatând la maximum legislațiile fiscale actuale.
Asadar, zgomotul politic nu lipsește de la Bruxelles, unde se lucrează la … perfectionarea inteligentei artificiale care sa duca jocul de „GO fiscal” intr-o noua etapa. Pe toate limbile vest-europene plus poloneza, parlamentarii nu pierd ocazia de a se indigna în termeni tehnici (”aș vrea să știu care sunt structurile fiscale prin care faceți tax avoidance?/ Am citit în presă că Google a trimis profit de 12 miliarde de dolari în Bermude. E adevărat?”) sau cu iz politic (”Grupul dumneavoastră nu se simte stânjenit de astfel de operațiuni? Pe dumneavoastră, personal, nu vă deranjează să faceți asta?/ Cât sunt salariile șefilor comparativ cu impozitele pe care le plătiți?/ Nu pare că dați prea mult înapoi societății. Care e conceptul dumneavoatră de responsabilitate socială a întreprinderii – CSR”?). Sunt mutări derutante (cum ar fi întrebarea populistă referitoare la salarii, pe care am mai întâlnit-o chiar și în parlamentul britanic), dar mutarea-surpriză, cea care face diferența, de-abia acum vine.
”Suntem 28 de state acum, cu 28 de sisteme de impozitare a profitului. Nu v-ar fi mult mai simplu dacă le-am înlocui cu un singur sistem european de impozitare ?”. Președintele comisiei, Alain Lamassoure, pune o piatră într-un colț care părea până acum intangibil în UE – politicile fiscale naționale. La 72 de ani, politicanul francez are suficientă experiență pentru a ști să transmită mesaje în numele sistemului. Sistemul care, de-acum, va juca altfel.
Un altfel care transpare din multe initiative, studii si propuneri europene. De exemplu – CCCTB (Baza Comună Consolidată de Impozitare a Companiilor), despre care s-a auzit și acum cinci ani, dar din iunie anul trecut, de când a fost repusă pe tapet, revine sistematic în orice plan de acțiuni, declarație, recomandare sau directivă pe care instituțiile europene o emit în numele luptei împotriva tax avoidance. Toate acestea confirma ce spuneam in vara anului trecut: dincolo de crizele temporare pe care Uniunea Europeana e nevoita să le gestioneze (criza datoriilor grecești, criza refugiaților, Brexit și altele ce vor veni), sistemul european își urmează agenda fundamentală. Astfel, dincolo de ce ce a fost învățat de fondatorii săi (francezi, germani, italieni, etc.), algoritmul bruxellez lucrează acum „singur”: se perfecționează pentru a servi scopului pentru care a fost programat – PIAȚA UNICĂ. O mașinărie care știe că nu poate exista piață unică cu zeci de fiscalități.
Prin urmare, acum se desfășoară faza analizelor tehnice menite sa arate că nu există altă măsură viabilă în afară de CCCTB pentru a împiedica scurgerea profiturilor, ca rezultat al unei competiții epuizante între statele membre de tipul care dă mai puține impozite și mai multe ajutoare de stat.
De partea cealaltă a tablei de GO fiscal, companiile, în pragmatismul lor, înțeleg că nu se vor mai putea opune mult timp acestui nou stil de joc și cer doar mai multă simplitate și claritate. În definitiv, unificarea sistemelor de impozitare nu e chiar cel mai rău lucru care li se poate întâmpla. Până la urmă vor fi nevoite sa recunoască și că transparența poate deveni un mod constructiv de a face de business. Problema reală care se pune în noul joc va fi însă la nivelul încasatorilor de taxe, respectiv a autorităților fiscale naționale, din statele membre.
