Lăsați să înflorească o mie de flori!
Prin orice mijloace, inspectați florile
pentru semne de infectare și
pliviți-le, dacă este necesar.
Dar nu tăiați mâinile celor care
răspândesc semințele viitorului.
Max More, 2005
Când am încercat să găsesc o posibilă explicație rațională protestelor anti-fracturare din România[1], am considerat principiul precauțiunii ca fiind un puternic și activ motor psihologic, de exemplu: Orice tehnologie este vinovată până când este dovedită inocentă;Mai bine nu facem nimic acum decât să ne pară rău mai târziu; Nu acceptăm nici un fel de fracturare până când nu este dovedită a fi sigură. Aș fi putut să folosesc și un proverb neaoș: Nu da vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Ca proverb, se pot cita și contra-răspunsuri: Cine ezită, este pierdut; Cine nu riscă, nu câștigă; Norocul îi ajută pe cei curajoși ori Bate fierul cât e cald.
Acum, când „fierul” fracturării hidraulice din România s-a răcit complet, cred că putem privi – și discuta – principiul precauțiunii într-o manieră mai relaxată, sine ira et studio, ca să vedem ce e bun și ce e rău cu aplicarea lui în zilele noastre.
Principiul precauțiunii – pe scurt
O definiție populară și relativ clară a fost propusă în 1999 în Wingspread Statement on the Precautionary Principle[2]:
Atunci când o activitate creează amenințări de vătămări mediului sau sănătății umane, trebuie luate măsuri de precauție chiar dacă unele relații cauză-efect nu sunt complet stabilite din punct de vedere științific. În acest context, cel care propune activitatea, nu publicul, trebuie să facă dovada lipsei de vătămări
O formulare alternativă ar fi:
Nu trebuie să permitem dezvoltarea nici unei noi tehnologii și nici desfășurarea unei noi activități productive dacă nu putem dovedi științific că nu va rezulta o vătămare a sănătății sau a mediului înconjurător [3]
Principiul precauțiunii, sub diverse forme care încorporează spiritul celor două definiții, se regăsește într-o serie de documente internaționale: Conferințele Mării Nordului (1984 și 1995), Declarația de la Rio (1992), Convenția-cadru despre climă a ONU (1992), Protocolul Kyoto (1997), Agenția Europeană a Mediului (2013) etc.
Adepții acestui principiu sunt îngrijorați de consecințele neintenționate care ar putea rezulta atunci când acționăm înainte de a avea o cunoaștere completă a efectelor activităților noastre. Dar în viața de toate zilele noi acționăm cu cunoștințe incomplete și rareori obținem un standard ridicat al certitudinii științifice. Și cum am putea acționa altfel?! Indivizii și chiar mari instituții, precum statele, nu înțeleg niciodată starea complexă a societății.[4] Nu putem, conștient sau intențional, să avansăm către un scop planificat, pentru că întotdeauna vor exista lucruri importante care vor eluda mințile noastre limitate. Astfel că vom recurge la un mic experiment cu cunoștințe incomplete. Din care învățăm, ne adaptăm, evoluăm.
Chiar și în cazul sănătății, ajungem să propunem medicamente bazându-ne pe cunoștințe care sunt departe de o certitudine completă. Dictonul „În primul rând, să nu faci nici un rău” nu poate însemna „Nu fă nimic”. Dacă vom pretinde să știm totul despre fiecare produs pe care îl fabricăm, înainte de comercializarea lui, nu vom face nimic niciodată. Desigur, asta înseamnă să trăim riscant, dar acesta este prețul progresului. Și riscul va mai mare dacă nu acționăm.[5] Dacă așteptăm un medicament perfect sigur, vom muri din cauza bolii. Dacă așteptăm o cremă protectoare sigură, vom face cancer din cauza radiațiilor solare. Dacă așteptăm un sistem energetic perfect sigur, vom trăi ca în Epoca de piatră. Trebuie să lăsăm deoparte cea mai mare parte a naturii dacă voim vreodată să o stăpânim pentru beneficiul nostru. Da, este posibil să trecem cu vederea peste ceva important, dar dacă acela ceva se va întâmpla, rezolvarea problemelor va deveni noul nostru obiectiv.
Încă din 1896, filosoful William James a remarcat că viziunea precauționistă este „ca un general care își informează soldații că este mai bine să stea deoparte mereu decât să riște a fi răniți. Nu așa se câștigă victoriile asupra dușmanului sau asupra naturii”[6]. Nici durere, nici câștig.
Revenind la medicamente, aș vrea să ilustrez formidabila manifestare a principiului precauțiunii în industria farmaceutică americană.[7] Pentru a putea fi comercializat, orice nou medicament trebuie să primească aprobarea unui organism federal – Food and Drug Administration (FDA). FDA determină când un nou medicament ar putea fi considerat sigur și, mai târziu, stabilește când ar putea fi considerat eficient în tratarea unei boli.
Dacă FDA aprobă un medicament care ulterior se dovedește dăunător, ei au făcut o ”Eroare de Tip I”, după cum se numește în statistică și analiza de risc. Ei ar putea de asemenea să comită o ”Eroare de Tip II”, atunci când fac nedisponibil un medicament benefic – prin întârziere, neluare în considerare, neaprobare sau retragerea lui greșită de pe piață.
Ambele tipuri de erori sunt nefaste pentru public. Pentru oficialii FDA, erorile de Tip I sunt mult mai înfricoșătoare decât cele de Tip II. Dacă ei fac o greșeală de Tip II și previn apariția pe piață a unui medicament benefic, puțini oameni își vor da seama ce-au pierdut. Probabil că mass-media vă rămâne mută, iar Congresul li se va alătura. Oficialii FDA nu au nici un interes în evitarea erorilor de Tip II. Dar dacă comit o eroare de Tip I? Consecințele unei astfel de erori sunt coșmarul lor cel mai negru: carieră distrusă, presiune insuportabilă din partea mass mediei, avocaților și politicienilor, oprobriul și furia publicului. Și atunci, ce-i de făcut? Oficialii nu vor face o evaluare obiectivă, comprehensivă și balansată a riscurilor asociate cu ambele erori. Rezultatul final este o schemă legislativă puternic profilată împotriva noilor produse și inovații.
Ce este rău cu principiul precauțiunii?
Filosoful Max More consideră că toate versiunile principiului sunt inadecvate pentru scopul lor și că sunt sistematic îndreptate contra progresului și dezvoltării economice și tehnologice. Oricare versiune poate fi ușor adaptată ca să prevină introducerea oricăror tipuri de noi tehnologii.
More a identificat șase puncte slabe ale principiului precauțiunii:
- Asumă scenariile cele mai dezastruoase;
- Distrage atenția de la amenințări bine cunoscute la adresa sănătății, în special riscurile naturale;
- Asumă că efectele reglementărilor și restricțiilor sunt toate pozitive sau neutre, niciodată negative;
- Ignoră beneficiile potențiale ale tehnologiei și astfel favorizează natura în dauna umanității;
- Transferă în mod ilegitim obligația probatorie asupra celui care propune noua tehnologie sau activitate, plasându-l pe acesta într-o poziție nefavorabilă;
- Intră în conflict cu abordări mai balansate, aplicate anterior, ale riscurilor și vătămărilor.
Cea mai simplă problemă legată de principiul precauțiunii este că reglementările juridice ar putea foarte bine să lipsească societatea de beneficii semnificative, și chiar să producă un mare număr de decese care, altfel, nu s-ar întâmpla. În anumite cazuri, legislațiile guvernamentale elimină beneficiile oportune ale unui proces sau ale unei activități, și astfel amenință cu producerea de morți care ar putea fi prevenite.
Deși principiul precauțiunii exercită, fără îndoială, o anumită atracție asupra unora (din motive pe care nu le dezvolt aici), el este, totuși, foarte incoerent. Desigur, trebuie să fim precauți în cazul unor pericole speculative. Dar există întotdeauna riscuri pe ambele laturi ale unei decizii. Inacțiunea poate produce pericole, dar tot așa poate genera și acțiunea. Cu alte cuvinte, măsurile de precauție crează ele însele riscuri și, prin urmare, principiul interzice simultan ceea ce solicită în mod expres.[8]
Tirania siguranței[9]
Este clar că principiul precauțiunii impune, drept imperativ dominant, evitarea vătămărilor. Și este acceptabil, până la un anumit nivel, să ne ghidăm viețile conform acestui imperativ. Dar problemele încep atunci când precauția și măsurile precauționiste sunt ridicate la rang de principiu absolut – când le înzestrăm cu putere de veto peste toate celelalte valori și peste utilizarea maximă a inteligenței și creativității.
Există o modalitate simplă, dar eficientă, de a aprecia amenințările la adresa progresului și bunăstării umane aduse de aplicarea tale quale a principiului precauțiunii. Considerați câteva realizări științifice și tehnologice din trecut și apoi, întrebați-vă: „Ar putea aceste realizări să fie acceptate astăzi, dacă le aplicăm principiul precauțiunii?”
Avionul – Nu, pentru că avioanele se prăbușesc din când în când, nu-i așa?. Vătămări serioase și ireversibile pot rezulta, fără nicio îndoială.
Antibioticele – Nu, datorită efectelor secundare dăunătoare.
Clorinarea – Nu. Deși această tehnologie are imense avantaje pentru dezinfectarea apei, producerea de medicamente și pesticide, clorul este, totuși, o otravă puternică, de fapt, prima armă chimică folosită în timpul primului război mondial.
DDT (diclorodifeniltricloroetan) – Nu. Pentru că DDT poate amenința sănătatea umană și unele specii de păsări. Descoperit în 1939 de chimistul elvețian Paul Hermann Müller (pentru care a câștigat Premiul Nobel în medicină), acest insecticid a salvat milioane de oameni de la moarte prin tifos și malarie. Pentru eficacitatea sa deosebită în distrugerea păduchilor și țânțarilor, Academia Națională de Științe a SUA a declarat în 1970: „Există puține substanțe chimice cărora omul le datorează o recunoștință la fel de mare ca DDT-ului”. Cu toate acestea, în 1972, SUA au interzis utilizarea DDT-ului în agricultură. Rolul principal în această decizie l-a avut cartea Silent Spring, scrisă de biologa Rachel Carson, fondatoarea mișcării ecologiste mondiale.
În țările sărace, interzicerea DDT-ului elimină cea mai puternică armă de combatere a malariei și astfel amenință grav sănătatea oamenilor.
Pilula contracepțională – Nu. Deși este una din cele mai puternice forțe, care au schimbat societatea modernă, pilula ar trebui interzisă, pentru că folosirea ei este asociată cu un risc crescut de a face anumite tipuri de cancer.
Electrificarea – Nu. A oferi curent electric popoarelor de pe planeta noastră înseamnă construirea de centrale electrice, linii de transmisie și transformatoare, poluare. Fiecare pas în producerea electricității violează principiul precauțiunii, putând să producă tot felul de vătămări ale sănătății și mediului.
Lista exemplelor oferite de Max More este mult mai lungă, incluzând energia nucleară, medicamentele, Revoluția Verde, operațiile pe cord deschis, transplanturile de organe, penicilina, radarul, diverse vaccinuri, razele X etc.
În fine, o ultimă contribuție din partea lui Rex Tillerson, CEO-ul lui ExxonMobil. El a susținut că ar fi „foarte periculos” să schimbăm regulile și să cerem companiilor de petrol și gaze să probeze siguranța operațiunilor lor înaintea începerii acestora. „Dacă vrei să trăiești conform principiului precauțiunii”, a spus el, „atunci târăște-te și trăiește într-o peșteră”. Chiar dacă am accepta viziunea sa ultimativă – o paralizie prin precauție[10] –, nu cred că trebuie să abandonăm toate principiile și să ne ocupăm numai de profituri nelimitate.
Din fericire, există o alternativă, atât la precauția strictă, cât și la utilitarismul de piață nemilos:
Principiul pro-acțiunii – pe scurt
Filosoful trans-umanist Max More a fost primul care a schițat „principiul pro-acțiunii” ca antidot la precauțiune:
Libertatea oamenilor de a inova tehnologic este extrem de valoroasă, chiar critică, pentru umanitate. Aceasta implică o serie de responsabilități pentru cei care consideră dacă și cum să dezvolte, să introducă sau să restricționeze noile tehnologii. Evaluați riscurile și oportunitățile folosind un proces decizional obiectiv, transparent, comprehensiv, dar simplu, bazat pe știință, nu pe reacții populare emoționale. Țineți cont de costurile restricțiilor și oportunitățile pierdute prin reglementările voastre. Favorizați măsuri care sunt proporționate cu probabilitatea și magnitudinea impacturilor și care produc cel mai mare venit relativ la costurile lor. Dați o mare prioritate libertății oamenilor de a învăța, inova și avansa.
Lăsați să înflorească o mie de flori! Prin orice mijloace, inspectați florile pentru semne de infectare și pliviți-le dacă este necesar. Dar nu tăiați mâinile celor care răspândesc semințele viitorului”.[11]
Este un punct de vedere atrăgător. Ne spune că, în loc să evităm erorile, trebuie să ne asumăm riscuri în căutarea și aflarea adevărurilor profunde și a marilor recompense.[12] În timp ce precauționiștii cred că ne găsim pe marginea unei catastrofe ecologice pentru că ne asumăm prea multe riscuri, pro-acționarii cred că oamenii se deosebesc fundamental de restul naturii prin capacitatea lor de a-și asuma riscuri cu succes. De aceea, legat de problemele actuale de mediu, soluțiile nu rezidă în a întoarce spatele tehnologiilor actuale, ci în intensificare posibilităților oferite de acestea, de exemplu, prin găsirea unor noi surse de energie sau a unor noi tratamente medicale, care pot să extindă șansele de viață lungă.
Principiul pro-acțiunii înseamnă căutarea activă a progresului. Fiind pro-activ implică nu numai să anticipăm înainte de a acționa, ci și să învățăm din acțiunile noastre. Când progresul tehnologic este stopat, oamenii pierd o libertate esențială și oportunitățile care decurg din aceasta de a învăța prin experimentare. Deja suferim din cauza unei capacități subdezvoltate de a lua decizii raționale. Interzicerea aplicării unor noi tehnologii nu va face decât să micșoreze și mai mult această capacitate. Nevoia continuă de a alina suferințele oamenilor și dorința de a obține bunăstarea umanității arată cât de nebunească este înăbușirea libertății noastre de a învăța.[13]
